ICCJ. Decizia nr. 3834/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3834/2006
Dosar nr. 252/3/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55/ F din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 252/3/2006, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de condamnatul G.L.M., ca neîntemeiată.
A fost obligat condamnatul la 60 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 40 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în prezenta cauză, condamnatul G.L.M. a formulat contestaţie împotriva executării sentinţei penale nr. 573 din 26 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, susţinând, în motivare, că ancheta penală s-a desfăşurat după bunul plac al procurorului anchetator, care a profitat de boala psihică de care suferea şi respectiv că participarea sa la săvârşirea faptei a constat numai în sustragerea genţii părţii vătămate, eventualele lovituri fiind aplicate victimei de către ceilalţi doi făptuitori minori.
Instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestaţie la executare enumerate limitativ de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., întrucât nu vizează incidente ivite în cursul executării pedepsei, ci pe parcursul cercetării penale.
Sentinţa a fost comunicată condamnatului la locul de deţinere la data de 04 aprilie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal (la data de 05 aprilie 2006) condamnatul contestator G.L.M., care a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, susţinând că, în mod greşit i-a fost respinsă contestaţia la executare, fără a se avea în vedere neregularităţile de la urmărirea penală, faptul că în cursul judecăţii nu au fost audiaţi nemijlocit toţi martorii indicaţi în rechizitoriu şi respectiv împrejurarea că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.
Prin Decizia penală nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. unic 252/3/2006 (nr. vechi 1245/2006), în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator G.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 55/ F din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 252/3/2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul condamnat contestator la 80 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual prin care, în faza de executare, se soluţionează exclusiv nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare ori incidente ivite în cursul executării unei hotărâri penale definitive.
Pe această cale, nu pot fi analizate probleme de fond, cum sunt cele privitoare la regularitatea urmăririi penale, modul de administrare a probatoriului, stabilirea situaţiei de fapt sau individualizarea judiciară a pedepsei, invocate de condamnatul contestator, în privinţa acestora hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de lucru judecat.
Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator tind la o reexaminare a unor probleme de fond şi, astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., în mod corect, instanţa de fond a respins contestaţia la executare dedusă judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat la data de 4 mai 2006, în termen legal, recurs condamnatul contestator G.L.M., criticând-o, arătând în scris că este nevinovat, nu este fapta sa şi fiind bolnav solicită aprobarea rejudecării cauzei, deoarece a fost bătut şi ameninţat cu moartea să declare cum i-a dictat dânşii.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului condamnat contestator, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că acesta a utilizat toate căile de atac, dar nu au fost audiaţi toţi martorii, lăsând la aprecierea curţii soluţionarea recursului declarat.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului condamnat contestator, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de condamnatul contestator G.L.M. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres şi limitativ în conţinutul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale astfel:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe cu privire la respingerea contestaţiei la executare formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidenţiate de contestatorul condamnat, respectiv, cele privind neregularităţile de la urmărirea penală, modul de administrare a probatoriului, stabilirea situaţiei de fapt sau individualizarea judiciară a pedepsei, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate tind la o reexaminare a unor probleme de fond şi că nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile menţionate.
Pe de altă parte, aceleaşi apărări formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la administrarea probatoriului, respectiv ascultarea martorilor ce nu au fost audiaţi, stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei vizează judecarea cauzei pe fond, care a fost soluţionată prin hotărâre definitivă şi a dobândit autoritate de lucru judecat, aşa încât acestea nu reprezintă incidente ce ţin de executarea pedepsei, în accepţiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia contestaţiei la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva deciziei penale nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva deciziei penale nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3823/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3838/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
