ICCJ. Decizia nr. 3838/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3838/2006
Dosar nr. 4948/1/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1996/P/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petenta C.R.J. Bucureşti împotriva rezoluţiei nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
A fost obligată petenta la plata sumei de 40 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 387/P/2004 din 1 februarie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul numitului P.C., faţă de medicii P.F. şi G.L., pentru săvârşire infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât lipseşte latura obiectivă, neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 357, 358 şi 314 C. pen., sesizate de A.N.A.P.A.S.S. şi C.R.J., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi pentru infracţiune prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), pentru aceleaşi considerente.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere F.C.R.J., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, iar prin rezoluţia nr. 8902/172/n din 6 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluţia adoptată în dosarul nr. 587/2004 privind decesul bolnavului P.C. este legală şi temeinică, fiind fundamentată pe probele administrate, moartea bolnavului nu a fost consecinţa săvârşirii vreunei infracţiuni, neputându-se reţine din lipsă de probe, o eventuală conduită diagnostică greşită din lipsa investigaţiilor, dar bazată pe simptomatologia prezentată de pacient şi orientată către o afecţiune digestivă şi nu cardiacă, aşa cum a rezultat din concluziile raportului medico-legal, a condus în mod determinant la moartea pacientului (actele medico-legale au fost avizate de C.S.M.L., avizele acestei comisii reprezentând documente cu relevanţă medico-legală, apte de a fi luate în considerare, în pofida altor concluzii medico-legale din alte lucrări).
Prin rezoluţia nr. 158/C2/2005 a prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinându-se legalitatea rezoluţiei nr. 8902/2005, menţionată mai sus, a constatat că este nelegală întrucât petenta nu poate formula plângere împotriva actelor procurorului în sensul dispoziţiei art. 275 C. proc. pen. şi ca urmare, a infirmat rezoluţia nr. 8902/2005, ca nelegală.
Împotriva acestei rezoluţii nr. 158/C2/2005, C.R.J. a formulat plângere care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr. 1608/2005.
Prin plângerea formulată petenta a criticat această rezoluţie de infirmare, întrucât faza de cercetare penală s-a încheiat prin pronunţarea rezoluţiei prin care a fost soluţionată plângerea formulată de aceasta, astfel încât procurorul nu mai poate adopta nici o măsură legală în cauză, motive pentru care rezoluţia atacată este lovită de nulitate.
Prin sentinţa penală nr. 715 din 17 noiembrie 2005, Judecătoria Caracal a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de F.C.R.J., în favoarea Curţii de Apel Craiova, întrucât, în cauză este vorba de infracţiuni a căror competenţă de soluţionare revine în primă instanţă Curţii de Apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1996/P/2005, la dosarul cauzei fiind depuse de către petentă, în susţinerea plângerii, în copie, rezoluţia nr. 587/2004 şi respectiv rezoluţiei nr. 8902/175/R/2005, precum şi un memoriu adresat procurorului general de către aceasta.
Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că plângerea formulată este inadmisibilă, întrucât petenta F.C.R.J. nu poate face parte din categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., rezultând că legiuitorul a prevăzut situaţia în care plângere poate fi făcută numai de persoana vătămată sau persoane interesate, deci persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta sau persoana care a fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror, astfel că a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de C.R.J. Bucureşti, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petiţionara C.R.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece cauza a fost soluţionată cu încălcarea art. 2781 alin. (3), nefiind depus dosarul de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că petiţionara a formulat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea iniţială în legătură cu decesul pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, sesizare în urma căreia a fost declanşată urmărirea penală. Întrucât parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale (rezoluţia nr. 587/2004) a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost soluţionată şi ea (rezoluţia nr. 8902/2005), menţinându-se prima rezoluţie.
Ca urmare a formulat plângere la instanţă, conform art. 2781 introdusă la Judecătoria Calafat, care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova. Ca urmare, ulterior acestui moment Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai au competenţa de a dispune nici un fel de măsuri în legătură cu urmărirea penală în această cauză, fiind obligat să se apere în faţa instanţei de judecată. De observat este faptul că rezoluţia atacată în această cauză a fost emisă ulterior atacării în instanţă a rezoluţiilor nr. 587/2004 şi 8902/2005 şi nu infirmă soluţia de neîncepere a urmării penale, ci numai calitatea petiţionarei de a ataca actele procurorului în temeiul art. 275 – art. 2781 C. proc. pen.
La dosarul cauzei, în recurs, recurenta petiţionară a mai depus o cerere de completare a motivelor de recurs prin care critică soluţia instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 275 C. proc. pen., respectiv că orice persoană poate face plângere împotriva actelor procurorului, cu atât mai mult acea persoană care a formulat sesizarea care a stat la baza declanşării urmăririi penale în cazul deceselor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. Faptul că, C.R.J. alături de organizaţia A.I. şi A.N.A.P.A.S a formulat sesizarea iniţială reiese chiar din cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale prin care a fost finalizată cercetarea penală, depusă şi ea la dosarul cauzei. Mai mult decât atât, în rezoluţia prin care se infirmă această ultimă rezoluţie şi se dispune reînceperea urmăririi penale se menţionează aceleaşi organizaţii.
Instanţa de fond a interpretat greşit textul art. 2781, încălcând astfel accesul petiţionarei la justiţie prevăzut în C.E.D.L.F., art. 13. În calitate de organizaţie neguvernamentală, având ca obiect protejarea drepturilor omului şi a statului de drept, trebuia să aibă dreptul de a ataca în justiţie măsurile dispuse de procuror care o privesc în mod direct, privând-o de drepturi fundamentale. În interpretarea dată de instanţa de fond textului din art. 2781, această rezoluţie nu ar putea fi atacată în nici un fel în instanţă, fiind definitivă. Or, tocmai acesta a fost motivul introducerii art. 2781, imposibilitatea atacării actelor procurorului în instanţă fiind neconstituţională şi încălcând C.E.D.O.
Totodată, soluţionând cauza fără a fi depus dosarul de urmărire penală în care a fost pronunţată rezoluţia atacată, precum şi considerând că nu poate avea calitate de a ataca actele procurorului, instanţa a încălcat art. 2781, care dispune în mod imperativ că judecarea cauzei se poate face numai cu depunerea dosarului de urmărire penală, precum şi dreptul la un proces echitabil din C.E.D.L.F., art. 6.
De asemenea, recurenta petiţionară menţionează că soluţia procurorului a intervenit după finalizarea cercetării penale prin pronunţarea unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, care a fost atacată la procurorul ierarhic superior, precum şi în instanţă, în termen legal. Astfel, lipsa calităţii de persoană interesată a C.R.J. de a ataca actele procurorului se putea invoca numai în faţa instanţei de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, în toate dosarele soluţionate până în prezent, această excepţie neinvocându-se (în cazul deceselor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare au fost comunicate 11 rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, fiind atacate în instanţă 9 dintre ele). În toate, după investirea instanţei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a comunicat şi rezoluţii prin care se infirmau soluţiile dispuse de procurorul ierarhic superior, considerând că C.R.J. nu are calitatea de a ataca actele procurorului, cum este şi cea din cauza de faţă). Procurorul nu poate ignora instanţa de judecată, refuzând depunerea dosarului de urmărire penală (ceea ce s-a întâmplat în toate dosarele, de fond sau având ca obiect calitatea C.R.J. de a ataca actele procurorului, fără excepţie), chiar dacă în urma controlului intern se constată că se impune redeschiderea cauzelor de fond.
Faţă de cele arătate, recurenta petiţionară a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi a se dispune considerarea C.R.J. ca fiind parte ale cărei interese sunt vătămate în cercetarea penală redeschisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 275 – art. 2781 C. proc. pen., art. 6, 13 din C.E.D.O.
Recurenta petiţionară a depus HG nr. 1277 din 13 august privind recunoaşterea Fundaţiei C.R.J., persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică (M. Of. nr. 771/23.08.2004), actul adiţional la actul de constituire al Fundaţiei C.R.J. autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi L.L., E.C. prin încheierea de autentificare nr. 629 din 11 martie 2005, actul adiţional la Statul Fundaţiei C.R.J. autentificat la acelaşi cabinet notarial prin încheierea de autentificare nr. 630 din 11 martie 2005.
De asemenea, a mai depus la dosar, fotocopii ale încheierii din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 163/PJ/2003 prin care s-a admis cererea formulată de Fundaţia C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la statutul acesteia în conformitate du hotărârea Consiliului Director al fundaţiei din 05 iunie 2003, autentificată sub nr. 1842 din 28 iulie 2003 de B.N.P. E. Bucureşti, dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2; încheierii nr. 40 din 05 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 39/F/PJ/2002, prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundaţia C.R.J., dispunându-se înregistrarea modificării statului şi schimbarea sediului în Registrul special al instanţei; sentinţei civile nr. 276 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 637/PJ/1998 prin care a fost admisă cererea formulată de F.S.D., acordându-se personalitate juridică fundaţiei C.R.J. şi dispunându-se înscrierea acesteia în R.S.P.J. din cadrul Tribunalului Bucureşti; încheierii din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 149/PJ/2003 prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundaţia C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la statutul acesteia în conformitate cu Hotărârea Consiliului director din 05 iunie 2003, autentificată de B.N.P. E. sub nr. 1840 din 28 iulie 2003, dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2; a încheierii din 20 aprilie 2005 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 57/PJ/2005 prin care a fost admisă cererea formulată de petenta Fundaţia C.R.J., luându-se act de modificările intervenite la actele constitutive ale fundaţiei, conform procesului-verbal nr. 1/2005 al Consiliului Director din 11 ianuarie 2005 autentificat sub nr. 628 din 11 martie 2005 de B.N.P. Asociaţi L.L. şi E.C., dispunându-se înscrierea modificărilor în R.S.A.F. aflat la grefa Judecătoriei sector 2 Bucureşti; a certificatului de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
La termenul din 4 mai 2006, prim termen în recurs, s-a solicitat amânarea cauzei de către reprezentantul Ministerului Public pentru a lua la cunoştinţă de actele noi depuse de recurentă, acordându-se termen la 15 iunie 2006.
La termenul de astăzi recurenta petiţionară a lipsit, însă a fost primit şi depus la dosar un fax din partea acesteia, ce conţine note scrise, prin care se solicită admiterea plângerii şi a se constata nulitatea rezoluţiei atacate pentru că orice persoană poate face plângere împotriva actelor procurorului, aşa cum dispune art. 275 C. proc. pen., considerându-se că art. 2781 din acelaşi cod, a fost introdus ca o garanţie a accesului la justiţie, care este garantat de Constituţia României şi de C.E.D.O., ca urmare, instanţa de judecată este obligată să judece prezenta cauză în spiritul dreptului de acces la justiţie.
Recurenta petiţionară a mai arătat că prin rezoluţia atacată a fost adusă atingere dreptului său de a formula plângeri împotriva actelor procurorului, într-o cauză în care cercetarea penală a fost declanşată la sesizarea sa. Prin rezoluţia atacată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că ea, ca fundaţie legal constituită şi de utilitate publică nu ar putea să formuleze plângere împotriva actelor procurorului pentru că nu ar avea calitatea de parte ale cărei interese legitime au fost afectate. Se solicită a se constata că scopul şi obiectul de activitate al fundaţiei îl reprezintă interesele legitime de apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fiind îndreptăţită să formuleze sesizări, plângeri, acţiuni în justiţie pentru apărarea acestora.
În speţă, cercetarea declanşată ca urmare a sesizării formulate de aceasta are ca obiect încălcarea dreptului la viaţă, sănătate, la îngrijiri medicale ale pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, drepturi care sunt fundamentale, prevăzute în tratate şi convenţii internaţionale de drepturile omului. Ca urmare, având în vedere numărul mare de decese şi circumstanţele morţii pacienţilor, a solicitat a se constata faptul că are interesul legitim de a cere parchetului şi instanţei de judecată să se pronunţe în legătură cu faptele care au dus la moartea a peste 20 de persoane într-o singură lună.
Totodată, în ceea ce priveşte interesul său legitim de a ataca rezoluţia ce face obiectul acestei dosar nr. 158/C2/2005 se solicită a se constata că aceasta are ca obiect chiar capacitatea sa de a ataca actele procurorului, având un interes subiectiv direct pentru formularea acestei plângeri.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de petiţionară au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Ulterior rămânerii în pronunţare a fost primit la dosar originalul notelor scrise şi transmise anterior prin fax, note ce au fost înregistrate la Registratura Generală a acestei instanţe sub nr. 23514 din 15 iunie 2006.
Examinând recursul declarat de petiţionara C.R.J. Bucureşti împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., precum şi art. 13 cu referire la art. 6 din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarei ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din perspectiva tehnicii de reglementare, norma procedurală mai sus arătată este complexă, în cuprinsul său, legiuitorul, statuând că plângerea care are un asemenea temei vizează în mod concret soluţiile de netrimitere în judecată, actele procedurale prin care acestea se pot dispune, cum sunt rezoluţia sau ordonanţa procurorului, titularii unei asemenea plângeri, respectiv persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, termenul de sesizare şi actul de la care acesta se calculează, instanţa competentă să judece o astfel de plângere.
Potrivit art. 13 din C.A.D.O.L.F., orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Din analiza cauzei dedusă judecăţii rezultă că în mod greşit instanţa de fond a pronunţat soluţia respingerii, ca inadmisibilă a plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., formulată de petiţionara C.R.J., prin excluderea acesteia din categoria persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate, dând o interpretare restrictivă sintagmei folosite de legiuitor „orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate", în sensul că aceasta vizează numai persoana asupra căreia s-a răsfrânt în mod direct fapta penală sau care a fost vătămată indirect, în urma actului emis de procuror.
Or, în accepţiunea legii, pe calea interpretării gramaticale a sintagmei arătate, respectiv prin folosirea pronumelui nehotărât adjectival „orice alte persoane" nu s-a dorit limitarea sferei titularilor, ci dimpotrivă extinderea acestora, fie persoane fizice, fie juridice, de drept privat, urmând ca vătămarea intereselor legitime să fie dovedită.
Astfel, în considerentele rezoluţiei din 1 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în dosarul nr. 587/P/2004, se menţionează în mod expres că „În luna februarie 2004 O.A.I.A.N.A.P. din A.S.S. (A.N.A.P.A.S.S.) şi C.R.J., organizaţii ce activează în domeniul prevenirii încălcării drepturilor omului au sesizat organele judiciare în legătură cu faptul că, în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Poiana Mare, judeţul Dolj, au decedat, în condiţii suspecte, în lunile ianuarie şi februarie 2004, mai mulţi bolnavi. Organizaţiile menţionate au solicitat organelor judiciare să efectueze cercetări asupra deceselor celor 17 pacienţi, invocând în principal, încălcări ale unor atribuţii de ordin administrativ, privind lipsa cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa cronică a unor resurse materiale ca: hrana, căldura în saloane, lipsa îmbrăcămintei, a patului propriu, etc. sau „grija inadecvată acordate pacienţilor" de către medici şi personalul medical mediu şi auxiliar care au favorizat sau chiar cauzat moartea bolnavilor internaţi în Spitalul de Psihiatrie …. C.R.J. a solicitat începerea cercetărilor, identificarea persoanelor răspunzătoare şi trimiterea acestora în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de „rele tratamente aplicate pacienţilor", neglijenţă sau abuz în serviciu…".
Prin rezoluţia din 6 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în dosarul nr. 8902/172/N/2005 a fost respinsă plângerea Fundaţiei C.R.J., ca neîntemeiată.
În considerentele menţionate se arată că „Prin plângerea formulată, Fundaţia C.R.J. a criticat soluţia adoptată în dosarul cu numărul de mai sus, în care au fost efectuate acte premergătoare pentru stabilirea împrejurărilor, condiţiilor şi cauzei morţii bolnavului P.C., survenită la 5 februarie 2004 în Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, judeţul Dolj.
Copie a rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale, adoptată în cauză a fost comunicată Centrului de Resurse Juridice, astfel că temeiurile în baza cărora a fost emisă soluţia au fost cunoscute în detaliu de persoana care a făcut sesizarea.
Fundaţia C.R.J. a invocat în cadrul aceleiaşi plângeri mai multe aspecte considerate ca nelegale şi netemeinicie, vizând toate soluţiile adoptate, deşi fiecare caz în parte are particularitatea sa, aşa cum s-a arătat în fiecare rezoluţie adoptată în cauză…".
De asemenea, din actele constitutive ale fundaţiei depuse la dosar a rezultat că Fundaţia C.R.J. este persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică, recunoscută prin HG nr. 1277 din 13/2004.
În actele adiţionale la actul de constituire şi la statutul Fundaţiei C.R.J. autentificate la Biroul Notarilor Publici Asociaţi L.L., E.C., prin încheierile de autentificare nr. 629 şi 630 din 11 martie 2005 în cadrul activităţilor şi obiectivelor se evidenţiază printre altele la „pct. 15. conştientizarea de către societate a necesităţii protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a progresului prin eliminarea discriminării şi acordarea de şanse egale, a asigurării accesului liber la justiţie; 16. promovarea şi întărirea calităţii actului de justiţie şi susţinerea rolului dreptului în asigurarea unei bune guvernări".
Modificările produse în statutul fundaţiei, în actele constitutive au fost înscrise în evidenţele speciale ale instanţelor judecătoreşti, aşa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar.
Înalta Curte consideră că Fundaţia C.R.J. se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate" evidenţiată în conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legitimitatea interesului său, materializându-se în sesizarea efectuată în vederea aflării împrejurărilor deceselor celor 17 pacienţi din Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare, în lunile ianuarie - februarie 2004, în scopul protejării dreptului la viaţă, a interzicerii tratamentelor inumane şi degradante pentru declanşarea unei anchete oficiale aprofundată şi efectivă în vedere identificării şi pedepsirii persoanelor responsabile de încălcarea dreptului arătat şi aplicarea relelor tratamente, în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3 din C.E.D.O., respectiv de realizare a conştientizării societăţii de necesitatea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, asigurarea accesului la justiţie, ceea ce corespunde obiectului său de activitate, ca fundaţie, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
Interesul său legitim a fost dovedit, prin declanşarea efectivă de cercetări, care şi în prezent se află în derulare.
Totodată, posibilitatea formulării plângerii în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., de către categoriile de titulari arătaţi, din care face parte şi recurenta petiţionară, iar ulterior exercitarea unui recurs în condiţiile art. 2781 alin. (10), reprezintă o acţiune în justiţie, de care petiţionara a uzat, ce se înscrie şi în accepţiunea prevederilor art. 13 din C.E.D.O., în sensul dreptului la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, respectiv a unui control judiciar, mecanismul contenciosului european dobândind un caracter subsidiar.
De asemenea, în considerentele sentinţei instanţei de fond s-a făcut menţiunea că a fost investită prin declinare de competenţă de către Judecătoria Caracal prin sentinţa penală nr. 715 din 17 noiembrie 2005, dar din dosarul ce aparţine instanţei de la care s-a declinat cauza, rezultă că Judecătoria Calafat prin sentinţa penală nr. 716 din 17 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1614/2005 a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de Fundaţia C.R.J. împotriva rezoluţiei nr. 161/C2/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (dosarul nr. 1614/2005), iar adresa de investire a Curţii de Apel Craiova, a fost emisă de Judecătoria Calafat (dosarul nr. 1996/P/2005).
Totodată, numărul rezoluţiei atacate în plângerea iniţială a petiţionarei este 161/C2/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în conţinutul şi dispozitivul sentinţei se fac referiri la rezoluţia nr. 158/ C2 din 20 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte nu poate avea în vedere, solicitarea recurentei petiţionare a reţine cauza spre rejudecare, în sensul soluţionării plângerii formulate, deoarece pe de-o parte s-ar încălca un grad de jurisdicţie, iar pe de altă parte urmează a fi făcute verificări cu privire la actul atacat, în raport cu cele mai sus arătate.
Înalta Curte apreciază critica formulată de recurenta petiţionară C.R.J. ca fiind întemeiată în limitele arătate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionara C.R.J. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Se va casa sentinţa penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., privind calitatea de petiţionară a Fundaţiei C.R.J., verificarea şi menţionarea legalei sale investiri, precum şi a rezoluţiei atacate, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara C.R.J. BUCUREŞTI împotriva sentinţei penale nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Casează sentinţa penală nr. 21 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3834/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3854/2006. Penal → |
|---|
