ICCJ. Decizia nr. 387/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CUTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 387/2006
Dosar nr. 14655/1/2005
(nr. vechi 3570/2005)
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 237 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (pronunţată asupra fondului după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 784 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), s-a hotărât după cum urmează:
- respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de inculpata R.I. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.;
- schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpata B.C., din infracţiunile prevăzute de art. 264 C. pen., şi de art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., şi de art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- condamnarea inculpaţilor:
1. G.V., la:
- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenţiei preventive, de la 2 octombrie 2002 la 27 aprilie 2004;
2. B.I., la:
- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenţiei preventive, de la 2 octombrie 2002 la 27 aprilie 2004;
3. R.I., la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenţiei preventive, de la 3 octombrie 2002 la 8 octombrie 2002;
4. B.C., la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenţiei preventive, de la 3 octombrie 2002 la 8 octombrie 2002.
S-a constatat că nu a existat în cauză constituire de parte civilă.
S-a dispus, în baza art. 109 C. proc. pen., restituirea către inculpatul G.V. a unor bunuri ridicate de organele de poliţie de la domiciliul său; în baza art. 118 lit. a) C. pen., au fost confiscate de la inculpaţii G.V. şi B.I. suma de 2000 dolari S.U.A. şi un lănţişor de aur (obţinute prin săvârşirea infracţiunii); în baza art. 118 lit. b) C. pen., inculpatului B.I. I-a fost confiscat pistolul Beretta şi un încărcător (fără muniţie).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 30 septembrie 2002, în jurul orei 03,00, inculpaţii G.V. şi B.I., având asupra lor două arme de foc, s-au deplasat la imobilul situat în Bucureşti, sectorul 6, B-dul Iuliu Maniu în care locuiau, fără forme legale, inculpatele R.I. şi B.C., unde, după ce au tras un foc de armă în geamul uşii de acces, au pătruns cu forţa în casă, aici aflându-se, în acele momente, între alte persoane, inculpata R.I. şi nepoata sa (în vârstă de 13 ani) C.G., şi, sub ameninţarea că o vor viola pe minoră, pe care au şi lovit-o în figură şi i-au luat de la gât un lănţişor de aur, au determinat-o pe sus-numita inculpată să le remită suma de 2000 dolari S.U.A. şi să le promită că, în scurt timp, la va da încă 3000 dolari S.U.A., cu titlu de taxă de protecţie; după ce inculpaţii G.V. şi B.I. s-au retras, inculpata R.I. a sesizat organele de poliţie, care, prezentându-se la locul incidentului, au procedat la audierea acesteia şi a inculpatei B.C. (prezentă şi ea în imobil pe timpul incidentului, a pretins, iniţial, în mod mincinos, că se numeşte C.C.), care a confirmat producerea evenimentului; în ziua următoare, 3 octombrie 2002, inculpatele au revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi au prezentat organelor de poliţie o „versiune" nouă, potrivit cu care agresorii nu au fost inculpaţii G.V. şi B.I., pe care i-ar fi indicat la început doar din duşmănie, în scop de răzbunare, ci alţi doi indivizi, necunoscuţi, care însă nu au luat nimic din casă, circumstanţe în care împotriva lor s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.) şi s-a luat măsura arestării preventive (pe o durată de 5 zile); acest „nou curs" imprimat cauzei de organele de cercetare penală le-a determinat pe cele două inculpate să revină şi asupra ultimelor declaraţii, menţinându-le pe cele iniţiale, urmarea imediată fiind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
După punerea în libertate, cu ocazia confruntării acestora, la 23 decembrie 2002, cu inculpaţii G.V. şi B.I., inculpatele, afirmând că ar fi rude cu cei doi mai sus-numiţi, au revenit din nou asupra declaraţiilor iniţiale, învederând că nu le mai menţin.
Împotriva sentinţei au declarat apel toţi inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe de o parte, cât priveşte condamnarea primilor doi (G.V. şi B.I.) pentru fapte pe care, în realitate, nu le-au comis [(motivare cu care au solicitat să fie achitaţi în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)], iar pe de altă parte, cât priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.I., încadrare a cărei schimbare s-a cerut, din art. 264 în art. 259 alin. (1) C. pen., cu urmarea aplicării unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiţionat, precum şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei B.C., pedeapsă cu privire la care s-a cerut, de asemenea, suspendarea condiţionată a executării.
Admiţând apelurile tuturor inculpaţilor, Curtea de Apel a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, pe fond a decis după cum urmează;
- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice:
- din art. 264 C. pen., în art. 259 alin. (1) C. pen., pentru inculpata R.I.;
- din art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., în concurs cu art. 192 alin. (2) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi C) C. pen., pentru inculpaţii G.V. şi B.I.
- condamnarea inculpatei R.I., la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. (denunţare calomnioasă), pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, în baza art. 81 şi 82 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani;
- reducerea pedepselor stabilite inculpatei B.C., de la 2 ani la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., respectiv, de la un an la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., pedepse ca au fost contopite, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., în cea mai grea, un an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, în baza art. 81 şi 82 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani;
- achitarea inculpaţilor G.V. şi B.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi C) C. pen.;
- înlăturarea măsurilor de confiscare, luate în baza art. 118 lit. b), respectiv, art. 118 lit. b) C. pen.;
- menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat, evaluând întreg materialul probator administrat în cauză, că inculpata R.I. a adresat organelor judiciare, împotriva inculpaţilor G.V. şi B.I., un denunţ calomnios, animată de dorinţa de a se răzbuna (din motive personale), şi că declaraţiile, încriminatoare la adresa celor doi inculpaţi, ale unor aparţinători ai acestei inculpate (C.M. şi C.F., martori; B.C., coinculpată), declaraţii asupra cărora sus-numiţii au şi revenit, nu sunt concludente, cu atât mai mult cu cât şi alţi martori (M.C. şi I.T.) au dat declaraţii succesive contradictorii, iar inculpaţii înşişi au negat, constant şi concordant, săvârşirea faptelor, arătând că, în noaptea critică (30 septembrie 2002), s-au aflat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internată, în stare gravă, o fetiţă de etnie romă (victimă a unui accident de circulaţie), care a şi decedat în dimineaţa zilei de 1 octombrie 2002; acest din urmă aspect este confirmat, cel puţin în parte, de martorii M.F. şi V.V.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Decizia penală nr. 309 din 25 aprilie 2005, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, susţinând că este nelegală şi netemeinică sub aspectele ce urmează:
- al achitării inculpaţilor G.V. şi B.I. pentru inexistenţa faptei [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)];
- al schimbării încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.I.;
- al individualizării pedepselor stabilite inculpatelor R.I. şi B.C.;
- şi cerând, în esenţă, revenirea la hotărârea adoptată de instanţa de fond, cu excepţia condamnării inculpaţilor G.V. şi B.I. şi pentru infracţiunea de violare de domiciliu [(art. 197 alin. (2) C. pen.)], care, într-adevăr, este absorbită în conţinutul infracţiunii de tâlhărie [(ca agravantă prevăzută sub lit. c) a alin. (21) din art. 211 C. pen.)].
Recursul nu este fondat.
Examinarea considerentelor deciziei atacate, raportate la ansamblul probatoriului administrat în cauză, relevă, în mod pregnant, că instanţa de apel a stabilit corect că în sarcina inculpaţilor G.V. şi B.I. nu poate fi reţinută infracţiunea de tâlhărie [(şi încă în formele agravante prevăzute de alin. (2) lit. b) şi de alin. (21) lit. a), b) şi c) ale art. 211 C. pen.)], infracţiune sesizată organelor judiciare de inculpata R.I., „ajutată" de mai mulţi aparţinători ai săi (între care chiar şi minora C.G., nepoata sa), ale căror declaraţii iniţiale (incriminate la adresa celor doi inculpaţi) sunt profund susceptibile de o atentă „coordonare" din parte sus-numitei inculpate, animată, după cum a recunoscut apoi, de dorinţa de a se răzbuna pe cei doi; în context, este important să se constate că alibi-ul inculpaţilor, confirmat, în aspectele sale esenţiale, de cel puţin doi martori, nu a fost contestat în recursul parchetului.
Schimbarea, de către instanţa de apel, a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.I., din infracţiunea de favorizare a infractorului [(art. 264 alin. (1) C. pen.)], în infracţiunea de denunţare calomnioasă [(art. 259 alin. (1) C. pen.)], se învederează legală şi temeinică din moment ce ea decurge firesc din achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), a inculpaţilor G.V. şi B.I.; or, s-a demonstrat mai sus, în combaterea primei critici din recursul parchetului, că achitarea celor doi inculpaţi este, la rândul ei, temeinică şi legală.
În fine, pedeapsa stabilită inculpatei R.I., precum şi pedepsele stabilite inculpatei B.C., ca şi pedeapsa aplicată acesteia din urmă în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., se învederează a fi fost judicios individualizate, atât în ce priveşte cuantumul cât şi în ce priveşte modalitatea de executare (prin aplicarea art. 81 şi următoarele C. pen.), apreciindu-se ca îndestulătoare, sub ambele aspecte, în raport cu prevederile art. 52 C. pen.
Aşa fiind, recursul declarat de parchet urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 309 din 25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi G.V., B.I., B.C., R.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3854/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3945/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
