ICCJ. Decizia nr. 3945/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3945/2006

Dosar nr. 14488/3/2004

Şedinţa nepublică din 20 iunie 2006

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1691 din data de 15 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, faţă de apelantul-inculpat D.Şt.A. şi intimaţii-inculpaţi S.M.M. şi E.C. a fost pronunţată următoarea sentinţă:

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor S.M.M., D.Şt.A. şi E.C., din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi art. 33 C. pen., în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi art. 33 C. pen., pentru faptele de la pct. 2 şi 3 din rechizitoriu.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de la pct. 2 din rechizitoriu dintr-o singură infracţiune de tâlhărie reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor în două infracţiuni de tâlhărie.

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) C. pen., şi respectiv art. 211 alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi art. 33 C. pen., în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2), lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca nefondată, formulată de reprezentantul Ministerului Public.

I. 1. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M.M., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 9 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate M.C.G.

2. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate S.P.M.A.

3. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate O.M.

4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., din data de 25 februarie 2004 în dauna părţii vătămate S.R.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 9 luni.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2004 la zi.

II. 1. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul D.Şt.A., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 9 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate M.C.G.

4. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate S.R.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale după împlinirea vârstei de 18 ani.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

III. 1. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi art. 211 alin. (2¹) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 9 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate M.C.G.

2. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate S.P.M.A.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.

În baza art. 14, 15 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1000 alin. (2) C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile M.C.G. şi O.M. şi în parte pentru partea civilă S.P.M.A. şi a obligat în solidar inculpaţii şi în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor materiale în sumă de 8.000.000 lei către partea civilă M.C.G., la plata despăgubirilor în sumă de 8.500.000 lei către partea civilă S.P.M.A., din care suma de 3.500.000 lei reprezentând despăgubiri civile şi suma de 5.000.000 lei daune morale, la plata despăgubirilor civile de 8.000.000 lei către partea civilă O.M. din care suma de 3.000.000 lei reprezentând daune materiale şi 5.000.000 lei daune morale; s-a respins cererea de acordare a plăţii reprezentând TVA aferent telefonului mobil sustras, cerere formulată de partea civilă S.P.M.A., ca nefondată.

S-a luat act că partea vătămată S.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea bunului care a servit la săvârşirea infracţiunii, respectiv cuţitul.

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 2.800.000 lei dobândită de inculpaţi în urma vânzării telefonului mobil marca Samsung revenind fiecăruia câte 933.333 lei.

Inculpaţii au fost obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată către stat.

Tribunalul Bucureşti, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de 25 februarie 2004, inculpatul S.M.M. împreună cu învinuiţii D.Şt.A. şi E.C., prin violenţă şi ameninţări au deposedat pe părţile vătămate S.P.M.A. şi O.M. de două telefoane mobile marca Nokia şi Siemens şi de suma de 60.000 lei, în timp ce se aflau în parcul IOR.

Partea vătămată S.P.M.A., precizează că, la data de 25 februarie 2004, în jurul orei 15,00, în timp ce se afla în Parcul IOR împreună cu partea vătămată O.M. au fost acostaţi de trei indivizi necunoscuţi şi care au solicitat un telefon mobil pentru a da un apel. La refuzul lor, cei trei i-au ameninţat cu bătaia. Partea vătămată precizează că unul dintre ei i-a luat telefonul din buzunarul de la pantalon, în timp ce altul i-a smuls pe al părţii vătămate O.M. din mână.

De grupul celor trei minori s-au apropiat alţi doi tineri, unul dintre ei luând cele două telefoane.

Partea vătămată S.P.M.A. precizează că a mers după aceştia împreună cu partea vătămată O.M. cerând restituirea bunurilor sustrase, ocazie cu care autorii faptei au folosit ameninţări pentru a-şi păstra posesia.

Tânărul care primise telefoanele, identificat în persoana învinuitului S.P., le-a restituit cartelele.

Declaraţia părţii vătămate S.P.M.A. se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate O.M. care precizează că i-a fost luată şi suma de 60.000 lei.

Părţile vătămate au recunoscut în prezenţa martorilor asistenţi, după fotografii judiciare pe învinuiţii E.C. şi D.Şt.A., în acest sens fiind întocmite procese-verbale de recunoaştere.

De asemenea, cele două părţi vătămate au recunoscut pe inculpat S.M.M. cu ocazia prezentării la parchet.

Inculpatul S.M.M. recunoaşte că, în data de 25 februarie 2004, în jurul orei 14,30 – 15,00 se afla în parcul IOR împreună cu inculpaţii E.C. şi D.Şt.A. când s-au întâlnit cu părţile vătămate S.P.M.A. şi O.M. care le-au cerut telefonul pentru a da un apel.

Întrucât aceştia au refuzat, inculpatul a arătat că i-a ameninţat că le va distruge telefoanele dacă va constata că le au asupra lor. Părţile vătămate au scos atunci telefoanele, pe care el le-a luat. A apărut învinuitul S.P., şi întrucât se temea de acesta a restituit telefoanele părţilor vătămate, învinuitul S.P., împreună cu un alt individ identificat în persoana numitului Şt.L.A. s-au dus şi sub ameninţare au luat telefoanele părţilor vătămate cărora ulterior le-a restituit cartelele.

Inculpatul E.C. a confirmat că, în data de 25 februarie 2004, în timp ce se afla în parcul IOR cu inculpatul S.M.M. şi inculpatul D.Şt.A., au deposedat prin ameninţare pe părţile vătămate S.P.M.A. şi O.M. de două telefoane mobile. Inculpatul arată, de asemenea, că a apărut învinuitul S.P., împreună cu Şt.L.A. care au discutat cu inculpatul S.M.M. Acesta din urmă a dat un telefon învinuitului S.P. Părţile vătămate au solicitat restituirea telefoanelor învinuitului S.P., le-a restituit cartelele şi a folosit ameninţări pentru a păstra posesia bunurilor.

Fiind audiat inculpatul D.Şt.A. a declarat că, în ziua de 25 februarie 2004, a deposedat prin ameninţare pe părţile vătămate S.P.M.A. şi O.M., împreună cu inculpatul S.M.M. şi inculpatul E.C., de două telefoane mobile. După ce au fost deposedaţi, au apărut doi cunoscuţi ai inculpatului S.M.M. (învinuitul S.P. şi numitul Şt.L.A.) care au luat telefoanele de la inculpatul S.M.M., învinuitul S.P. a restituit cartelele şi a păstrat posesia celorlalte bunuri sustrase.

Au plecat să vândă bunurile respective, inculpatul S.M.M. le-a solicitat să aştepte şi nu s-a reîntors.

Partea vătămată S.R. a precizat că, în data de 25 februarie 2004, în jurul orei 15,30, în timp ce se afla în parcul IOR a văzut pe partea vătămată S.P.M.A. şi O.M. înconjuraţi de un grup de 5 indivizi. La unul dintre aceştia, în mână a observat telefonul mobil al părţii vătămate O.M. După ce grupul s-a depărtat cele două părţi vătămate i-au urmat, solicitându-le restituirea bunurilor, respectiv a celor două mobile.

Având în vedere declaraţiile persoanelor audiate în cauză a rezultat indubitabil vinovăţia celor 3 autori întrucât în privinţa participării învinuitului S.P. există o serie de contradicţii ce se impune a fi clarificate, pentru a evita tergiversarea cauzei cu arestat minor, a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul produs părţii vătămate S.P.M.A. este de 3.500.000 lei, sumă cu care acesta se constituie parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.Şt.A.

Parchetul îşi rezumă motivul de apel numai la greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul S.M.M. în dauna părţii vătămate S.R. cu consecinţa achitării inculpatului. Pentru fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu asolicitat schimbarea încadrării juridice din autor la tâlhărie în complicitate la această infracţiune.

Inculpatul D.Şt.A. a solicitat prin apelul declarat reindividualizarea pedepsei, stabilită acestuia în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Curtea, examinând sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul motivelor de apel invocate şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 pct. 2 C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a stabilit bine situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatului în legătură cu săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare.

Întrucât parchetul a modificat motivele de apel şi a criticat sentinţa numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei săvârşite de inculaptul-intimat S.M.M., excede analizei apelului declarat de inculpatul D.Şt.A.

S-a considerat că Tribunalul Bucureşti a făcut o analiză riguroasă a probelor administrate în cauză şi în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind criteriile generale de individualizare a pedepselor unde în cuantumul lor se regăsesc pe de o parte atât starea de minorat a acestuia cât şi atitudinea de regret a faptei săvârşite, de împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, s-a considerat că pedeapsa de 3 ani şi 9 luni aplicată de prima instanţă este corect individualizată şi poate să-şi atingă scopul coercitiv dar şi preventiv şi educativ.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 234/ A din 24 martie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.Şt.A. împotriva sentinţei penale nr. 1691 din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului S.M.M. şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata prevenţiei de la 27 aprilie 2004 la zi.

Apelantul inculpat D.Şt.A. a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.Şt.A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de apel în raport de faptul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a căii de atac formulate.

Se susţine că la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond ale apelurilor declarate, procurorul de şedinţă a modificat motivele de apel solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul S.M.M. în dauna părţii vătămate S.R., în complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 211 alin. (2¹)lit. a) C. pen., şi condamnarea inculpatului în baza acestui text de lege, întrucât prezenţa sa la locul comiterii faptei a fost de natură să întărească hotărârea infracţională a autorilor, fapta întrunind astfel condiţiile complicităţii morale.

Parchetul susţine că instanţa de control judiciar nu a analizat aceste motive de apel, mărginindu-se să analizeze situaţia instanţei de fond doar în raport cu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului D.Şt.A.

Întrucât nu a arătat motivele pentru care s-a bazat soluţia de respingere a apelului declarat de parchet, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 383 C. proc. pen.

În drept, parchetul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

Inculpatul D.Şt.A. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi circumstanţele sale personale.

În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de parchet şi de inculpatul D.Şt.A., cât şi prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că doar recursul formulat este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin actul de sesizare a instanţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată şi a inculpatului S.M.M. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. b), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), reţinând în fapt, că la data de 23 februarie 2004, inculpatul S.M.M., împreună cu coinculpaţii D.Şt.A. şi E.C., prin ameninţare cu un cuţit, au deposedat-o pe partea vătămată M.C. de un telefon mobil, în timp ce aceasta se deplasa pe str. Gheorghe Tătărescu.

S-a mai reţinut, de asemenea, că în ziua de 25 februarie 2004, cei trei inculpaţi, prin violenţă şi ameninţare, au deposedat părţile vătămate S.P.M.A. şi O.M. de telefoanele mobile pe care le aveau asupra lor şi de suma de 60.000 lei, în timp ce se aflau în Parcul IOR.

Tot în aceeaşi zi, cei trei inculpaţi au mai deposedat, prin ameninţare, pe partea vătămată S.R. de o bancnotă de provenienţă străină şi de suma de 10.000 lei.

Prin sentinţa penală nr. 1691/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, după cum s-a menţionat anterior, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat pentru inculpatul S.M.M., încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi a dispus condamnarea acestuia, la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) şi b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la două pedepse de câte 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), săvârşită în dauna părţii vătămate S.R.

Pentru a dispune achitarea inculpatului S.M.M. sub aspectul infracţiunii de tâlhărie comisă în dauna părţii vătămate S.R., instanţa de fond a reţinut că aceasta nu a avut nici o contribuţie la săvârşirea faptei.

Împotriva acestei hotărâri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat apel, criticând soluţia sub aspectul greşitei achitări a inculpatului S.M.M. pentru infracţiunea de tâlhărie comisă, la data de 25 februarie 2004, împotriva părţii vătămate S.R., precum şi sub aspectul greşitei aplicări pentru inculpaţii minori a pedepsei accesorii.

Cu prilejul dezbaterilor asupra apelurilor formulate, reprezentantul Ministerului Public a modificat motivele de apel solicitând pentru inculpatul S.M.M. schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost achitat, în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., şi condamnarea în baza acestui text de lege.

Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat motivele de apel, astfel cum au fost susţinute, mărginindu-se să examineze soluţia tribunalului doar cu privire la apelul formulat de inculpatul D.Şt.R. sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate.

Procedând în acest mod, instanţa de apel nu a arătat motivele pe care s-a bazat situaţia de respingere a apelului declarat de parchet, încălcând dispoziţiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., care arată că Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în expunere temeiurile de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată.

Se constată astfel, că instanţa de apel nu a rezolvat fondul cauzei cu care a fost investită, respectiv nu a răspuns criticilor aduse de Parchet sentinţei pronunţate de tribunal.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul formulat de parchet, va casa Decizia penală atacată numai în privinţa inculpatului S.M.M. şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru a se pronunţa şi cu privire la apelul parchetului.

Având în vedere că nu s-au modificat temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de intimatul-inculpat, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestuia, se va menţine starea de arest.

Se va deduce prevenţia pentru intimatul apelant de la 27 februarie 2004 la zi.

Recursul formulat de inculpatul D.Şt.A. nu este fondat.

Înalta Curte constată că pedepsele aplicate acestui inculpat au fost judicios individualizate în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, au fost avute în vedere gradul sporit de pericol social al infracţiunilor, modul de acţionare şi împrejurările comiterii faptelor (de trei persoane împreună, prin ameninţare cu un cuţit, în locuri publice, asupra unor părţi vătămate minore, cu excepţia părţii civile M.C.), de multitudinea infracţiunilor comise, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului care era minor la data săvârşirii faptelor, a recunoscut comiterea acestora şi deşi este necunoscut cu antecedente penale, în prezent este arestat într-o altă cauză.

Se constată că în raport de aceste circumstanţe reale şi personale, pedepsele aplicate, care de altfel au fost orientate spre minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 49 C. pen., pedepsele aplicate recurentului inculpat corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului lor scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Şt.A.

Se va constata că recurentul este arestat într-o altă cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 234/ A din 24 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia penală atacată numai în privinţa inculpatului S.M.M. şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.M.M., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2004 la 20 iunie 2006.

Menţine starea de arest a inculpatului S.M.M.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Şt.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Constată că inculpatul D.Şt.A. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat D.Şt.A. la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat S.M.M., în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 387/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3996/2006. Penal. Revocarea suspendării... →

ICCJ. Decizia nr. 3945/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3945/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs