ICCJ. Decizia nr. 1049/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1049 din 17 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1200 din 15 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul F.I. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Cererea de revizuire a fost formulată împotriva sentinţei penale nr. 746 din 27 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5601 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţă prin care F.I. a fost condamnat, la 10 ani închisoare, pentru două infracţiuni concurente, de tâlhărie şi fals privind identitatea, săvârşite în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prima instanţă a reţinut că motivul invocat de revizuient, greşita încadrare juridică a faptei, nu se încadrează în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel revizuientul-condamnat, criticând-o pentru netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 869 din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva hotărârilor pronunţate a declarat recurs condamnatul, susţinând şi în această cale de atac faptul că cererea sa de revizuire este întemeiată.
Recursul nu este fondat.
În cauză, nu subzistă nici unul din cazurile de casare ale hotărârilor prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În motivarea cererii sale de revizuire, revizuientul a susţinut că nu a săvârşit cu violenţă fapta pentru care a fost condamnat, nu a creat vreun prejudiciu, întrucât bunul vizat nu a mai ajuns în posesia sa şi nu s-a opus arestării, în opinia sa aceste aspecte sunt de natură să determine schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
În mod corect instanţele au reţinut că motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) pct. 1 lit. e) C. pen., deoarece, a avut posibilitatea legală de a solicita schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiune consumată în infracţiune rămasă în forma tentativei, pe tot parcursul procesului penal, în cauză neexistând fapte şi împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică şi conform art. 38515 pct. 15 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1179/2006. Penal → |
|---|
