ICCJ. Decizia nr. 3912/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3912/2006
Dosar nr. 36457/2/2005
Şedinţa publică din 19 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1294 din 17 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 679/2005, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 109 şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului minor B.D., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 30 iunie 2006 până la 2 iulie 2003.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2003, în jurul orelor 23,00, în timp ce se afla în pasajul Universităţii din Bucureşti, inculpatul B.D. a observat-o pe partea vătămată V.F.V. însoţită de un cetăţean străin.
Apropiindu-se de cei doi, inculpatul i-a cerut cetăţeanului străin să-i dea bani. Întrucât acesta a refuzat, inculpatul a smuls lănţişorul din aur de la gâtul părţii vătămate, după care a fugit.
Auzind în urmă strigăte de alarmare, inculpatul s-a speriat şi a aruncat lănţişorul pe jos, continuându-şi alergarea.
La scurt timp, inculpatul a fost prins de martorul R.M., agent de pază care a fost alertat de partea vătămată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea aspră în raport de fapta comisă şi de circumstanţele sale personale şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 980/A/2005 din 12 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3780/M/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei sus-arătate, prin tatăl său, inculpatul minor B.D. a declarat recurs, solicitând repunerea în termenul de recurs, iar prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea cererii de repunere în termen a învederat faptul că nu a avut cunoştinţă de conţinutul deciziei nr. 980/A/2005 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât nu i-a fost comunicată la adresa la care locuieşte în prezent, aşa cum rezultă din copia cărţii de identitate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu hotărârile atacate conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul B.D. este nefondată, iar recursul declarat este tardiv, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Conform dispoziţiilor cuprinse în art. 364 C. proc. pen., aplicabile şi în cazul recursului potrivit art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., pentru repunerea în termen sunt necesare două condiţii:
- întârzierea declarării recursului să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare;
- cererea de recurs să fi fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
În speţa de faţă, prima condiţie stabilită de legea procesual penală nu este îndeplinită, inculpatul nefăcând dovada existenţei unei cauze temeinice de împiedicare, a exercitării recursului în termenul prevăzut de lege.
Împrejurarea invocată de inculpat ca fiind cauza temeinică de împiedicare ce a determinat întârzierea introducerii declaraţiei de recurs (necomunicarea soluţiei la adresa care figurează în cartea sa de identitate) nu întruneşte exigenţele textului de lege pentru a putea fi avut în vedere la repunerea în termenul de recurs, atâta vreme cât inculpatul nu a indicat instanţei, conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen., schimbarea adresei.
Formularea cererii de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege şi doar în mod excepţional peste aceste limite, dacă, aşa cum s-a arătat mai sus, motive legale care au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile potrivit art. 3853 alin. (2) din acelaşi cod, şi în cazul recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri cât şi la pronunţare, termenul de recurs curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Judecarea în apel a inculpatului minor B.D., s-a făcut în condiţiile art. 484 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., acesta sustrăgându-se de la judecată, iar copia dispozitivului deciziei penale nr. 980 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, i-a fost comunicată la adresele cunoscute la datele de 17 decembrie 2005 şi 16 decembrie 2005, precum şi la sediul Consiliului local al Sectorului 2 Bucureşti la data de 16 decembrie 2005.
Aşa fiind, termenul de 10 zile prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., a început să curgă de la datele respective.
Cum inculpatul a depus cererea prin care a declarat recurs abia la data de 1 martie 2006 se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a făcut cu mult în afara termenului de 10 zile în care putea fi judecat.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare faţă de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B.D. de repunere în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 980 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3914/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
