ICCJ. Decizia nr. 3914/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3914/2006
Dosar nr. 191/2/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Călăraşi a dispus în baza art,211 alin. (2) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului T.P. la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., a dispus interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), începând cu data rămânerii definitive a pedepsei şi pană la terminarea executării pedepsei.
Instanţa a luat act că partea vătămată M.R.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă M.D. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 31.500.000 lei (3150 RON) cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea a 4.500 kg de floarea soarelui.
Inculpatul a fost, de asemenea, obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
În luna octombrie a anului 2003, inculpatul T.P. a cumpărat, prin act autentificat la notar, suprafaţa de 2,5 ha. Teren agricol extravilan de la numitul N.R.
Această suprafaţă de teren, anterior fusese vândută de către proprietar, numitului M.D. încheindu-se cu acesta o chitanţă de mană.
La data de 22 martie 2004, partea vătămată M.D. a formulat la Judecătoria Călăraşi, acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între N.R. şi T.P.
Pronunţând sentinţa civilă nr. 1424 la data de 14 mai 2004, Judecătoria Călăraşi a admis acţiunea şi constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare sus-menţionat a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării inculpatului să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2,5 ha. teren numitului N.R.
Inculpatul T.P., deşi a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei, ştiind că nu a înfiinţat culturi pe suprafaţa în litigiu, în ziua de 28 septembrie 2004, a mers la câmp pentru a recolta floarea soarelui cultivată de partea vătămată M.D.
La faţa locului, inculpatul i-a găsit pe numiţii A.I. şi M.R.H. şi spunându-le acestora că el este proprietarul terenului şi că are dreptul la o parte din recoltă le-a interzis acestora să mai recolteze.
Această stare conflictuală a fost adusă la cunoştinţa numitului M.D., care telefonic a anunţat organele de poliţie. Aceştia, ajunşi la faţa locului i-au îndrumat pe cei prezenţi la rezolvarea pe cale amiabilă a situaţiei, în sensul de a se continua recoltarea, cantitatea de floarea soarelui rezultată urmând să fie transportată la siloz, cântărită pentru ca un eventual litigiu să aibă obiect cert.
Astfel, întreaga cantitate recoltată a fost încărcată în camionul condus de M.R., urmând a fi transportată la siloz.
În cabina acestui camion s-a urcat şi inculpatul cu intenţia de a însoţi transportul pană la siloz.
Pe drum, inculpatul I-a cerut şoferului să oprească camionul în dreptul locuinţei fratelui inculpatului, R.G., sub pretextul că vrea să bea apă.
În momentul când a oprit maşina inculpatul a pus mana pe un levier aflat în camion şi ameninţându-l cu el pe şofer i-a cerut acestuia să coboare. De teamă să nu fie lovit şoferul a coborât inculpatul coborând şi el.
Inculpatul a început să desfacă o parte din obloane, moment în care o parte din încărcătură a căzut.
Ca atare, instanţa de fond a constatat că în drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. proc. pen., dispunând condamnarea inculpatului.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi cât şi inculpatul T.P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei aplicări a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în legătură cu art. 71 C. pen., în sensul că pe durata executării pedepsei într-un loc de deţinere I-au fost interzise inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), printre care şi cel prevăzut de art. 64 lit. d), aspect care contrariu hotărârii C.E.D.O. speţa S. – P.
Totodată, parchetul a criticat hotărârea judecătorească în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta este insuficient faţă de modalitatea concretă în care inculpatul a săvârşit fapta, faţă de antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul a formulat apel împotriva sentinţei penale sus-menţionate, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând sentinţa penală sub aspectele învederate cat şi din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a constat că primul motiv de apel invocat de parchet şi însuşit şi de inculpat, referitor la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.
Prin urmare, pronunţând sentinţa penală nr. 35 la data de 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpat. A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 139 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Călăraşi şi rejudecând în fond a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64 lit. c), d) şi e)C. pen., cu referire la art. 71 C. pen.
A apreciat instanţa de apel că nu pot fi primite criticile parchetului privind majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi nici ale inculpatului referitoare la achitarea sa, instanţa apreciind că sunt nefondate.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond achitarea sa în temeiul art. 31 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând sentinţa penală atacată sub aspectul criticilor formulate cat şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul inculpatului T.P. audiat fiind în instanţă a recunoscut că a solicitat numitului M.R.H., şoferul camionului, să oprească camionul în faţa locuinţei fratelui inculpatului pentru a descărca recolta, precum şi faptul că a luat din maşină un levier pentru a deschide oblonul maşinii.
Totodată, Curtea reţine că din întreg materialul cauzei rezultă fără echivoc că inculpatul l-a ameninţat pe şofer, acesta sub presiunea ameninţării descărcând recolta de floarea soarelui.
Prin urmare, apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în mod corect au apreciat instanţele dejudecată reţinând în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită.
Ca atare, în acest context nu poate fi primită cererea de achitare formulată de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând a respinge recursul promovat de inculpat ca fiind nefondat, menţinând sentinţa penală atacată ca fiind temeinică şi legală.
Faţă de critica formulată de inculpat referitoare la faptul că învinuirea i-a fost adusă inculpatului fără a fi asistat de un apărător, Curtea reţine că în conformitate cu art. 171 C. proc. pen., asistenţa juridică nu era obligatorie în acest caz, iar inculpatul cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii a arătat că deşi are apărător ales nu doreşte să fie asistat de acesta la acest act procedural.
Prin urmare şi sub acest aspect recursul apare ca fiind nefondat urmând a fi respins ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.P. împotriva deciziei penale nr. 35 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 139 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului T.P.
Reţine în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la un an închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3912/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3948/2006. Penal → |
|---|
