ICCJ. Decizia nr. 3990/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3990/2006
Dosar nr. 2776/1/2006
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 93/P/2005 din 30 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 93/P/2005 din 30 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.T., N.L., L.C. şi C.M., lucrători de poliţie cu grad de subcomisari şi inspectori în cadrul I.P.J. Hunedoara, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 192 alin. (2), art. 246, 247, 250, 266 şi 206 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Petiţionarul D.V. a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor de poliţie care, în dimineaţa zilei de 13 martie 2005, au pătruns în camera de hotel în care era cazat, forţând uşa de acces şi efectuând percheziţii corporale, ale încăperii şi autoturismului proprietate personală şi proferând insulte şi ameninţări la adresa sa.
Totodată, lucrătorii de poliţie i-au interzis persoanei vătămate să ia legătura cu avocatul său, l-au reţinut în mod abuziv şi au transmis comunicate în presă în care au făcut afirmaţii cu caracter denigrator la adresa sa.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, organele de urmărire penală au stabilit că pătrunderea în camera ocupată de persoana vătămată de către lucrătorii de poliţie s-a făcut la sesizarea proprietarului complexului hotelier, generată de comportamentul agresiv al petiţionarului care a refuzat să completeze fişa de cazare, şi-a atribuit calitatea de lucrător de poliţie sub acoperire şi a ameninţat personalul hotelului.
În acest context, măsura percheziţiei s-a impus în vederea identificării ocupantului camerei de hotel şi înlăturării unei stări de pericol generată de atitudinea acestuia.
Pentru a stabili faptele sesizate ca fiind săvârşite de acesta, petiţionarul D.V. a fost condus la sediul poliţiei, toate actele efectuate de lucrătorii de poliţie fiind consemnate într-un proces-verbal pe care sus-numitul a refuzat să îl semneze.
Petiţionarul a fost pus sub învinuire în dosarul penal nr. 595/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 5 aprilie 2005 pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzute de articolele194 alin. (1), art. 321 alin. (1) şi art. 239 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Petiţionarului i s-au adus la cunoştinţă faptele pentru care era învinuit în prezenţa unui apărător din oficiu, iar acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu declara.
Comunicatul de presă al lucrătorilor de poliţie a prezentat starea de fapt a acţiunilor desfăşurate şi confirmate prin situaţia de fapt reţinută în actul de trimitere în judecată a inculpatului D.V.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva măsurii dispuse de procuror şi întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 907/II/2/2005 din 29 august 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată D.V. s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Curtea de Apel Alba Iulia a analizat rezoluţia atacată şi actele premergătoare care au stat la baza dispunerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a constatat că aceasta este legală şi temeinică, faptele de săvârşirea cărora au fost acuzaţi lucrătorii de poliţie neîntrunind elemente constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă, arestare nelegală, cercetare abuzivă, calomnie. Ca atare, a respins ca nefondată plângerea formulată de persoana vătămată.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul D.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie pentru săvârşirea infracţiunilor sesizate.
Temeiul juridic al recursului în constituie art. 3859 pct. 171C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nu este fondat.
Instanţa de fond, judecând plângerea, a verificat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că lucrătorii de poliţie şi şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi că prin aceasta au cauzat o vătămate a intereselor legale ale persoanei vătămate.
Persoana vătămată nu a fost îngrădită în exerciţiul drepturilor sale, nu a fost reţinută ilegal, iar împotriva sa nu s-au întrebuinţat ameninţări, expresii jignitoare sau violenţe.
Organele de poliţie au acţionat în urma sesizării formulate de proprietarul hotelului cu privire la conduita necorespunzătoare a petiţionarului.
Din transcrierea casetei înregistrate cu ocazia descinderii lucrătorilor de poliţie la V.D. din oraşul Simeria, nu rezultă săvârşirea de către aceştia a unei fapte penale.
Persoana vătămată şi-a dat acordul pentru efectuarea percheziţiei şi a participat nemijlocit la verificările efectuate, împotriva sa neexercitându-se nici o violenţă verbală sau fizică şi nici o îngrădire a exerciţiul drepturilor sale.
În consecinţă, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare a acesteia.
În temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiţionarului urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.V. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3952/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3998/2006. Penal → |
|---|
