ICCJ. Decizia nr. 3942/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3942/2006
Dosar nr. 9512/1/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 5 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 2014/39/2006, s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor L.I. şi F.D., în temeiul prevederilor art. 3002 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaţilor, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva încheierii din 5 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii L.I. şi F.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 89 din 8 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2005, au fost condamnaţi inculpaţii L.I., F.D. şi Şt.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la câte o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 21 mai 2005, cei trei inculpaţi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, au aplicat multiple lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu fragmente de lemn provenite de la un scaun, victimei A.P. (concubinul mamei inculpatului Şt.M.C.), cauzându-i multiple leziuni (fracturi costale, rupturi pulmonare şi hemotorax) în urma cărora acesta a decedat.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel toţi cei trei inculpaţi, apeluri care formează obiectul dosarului nr. 2014/39/2006 al Curţii de Apel Suceava.
La termenul din 5 iunie 2006, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Suceava, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus-menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale".
Rezultă aşadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenţie sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv, cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă aşadar că, dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei, (inculpatul Şt.M.C. îşi serba ziua numelui în locuinţa mamei sale şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în conflict cu victima A.P. care-i reproşa mamei sale că întreţine relaţii intime şi cu alţi bărbaţi), de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpaţi prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave ce vizează valoarea socială supremă, viaţa omului, de urmările faptei comise (victima a prezentat multiple fracturi costale, rupturi pulmonare şi hemotorax produse prin lovituri repetate cu corpuri contondente), dar şi de conduita inculpaţilor recurenţi care au avut o poziţie procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate (susţinând că au intervenit doar pentru a-l îndepărta pe coinculpatul Şt.M.C., care era deosebit de violent), lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.I. şi F.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.I. şi F.D. împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2014/39/2006 (nr. vechi 363/P/2006).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3929/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3943/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
