ICCJ. Decizia nr. 4050/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 523/2005, Tribunalul Brașov a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. b) C. pen., în infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. și a condamnat pe inculpatul M.C.I. la 4 ani închisoare dispunând executarea ei în regim de detenție.
în fapt s-a reținut că inculpatul M.C.I. și partea vătămată G.G. sunt vecini și la sfârșitul anului 2004 au perfectat un contract de vânzare-cumpărare prin intermediul căruia inculpatul i-a vândut părții vătămate un cal la prețul de 4.000.000 lei, înțelegându-se totodată ca partea vătămată să-i facă cinste inculpatului cu o ladă de bere.
Partea vătămată a achitat prețul stabilit prin contract însă a omis să-i ofere berea inculpatului, motiv pentru care de câte ori se întâlneau inculpatul îi solicita părții vătămate cinste cu bere.
La data de 23 februarie 2005, în jurul orei 21,00, inculpatul se afla în barul din comuna Crizbav împreună cu martorul C.I., moment în care în bar a apărut și partea vătămată să-i dea datoria sau să-i facă "cinste" cu o bere.
Partea vătămată nu avea bani asupra ei pentru a scăpa de insistențele inculpatului i-a spus acestuia că o să-i ofere o bere însă la altă cârciumă din sat.
Inculpatul însoțit de martorul C.I. și partea vătămată însoțită de martorul A.V. au ieșit din barul în care se aflau și au pornit spre o altă cârciumă însă pe drum partea vătămată împreună cu martorul A.V. a fugit.
După ce inculpatul s-a despărțit de martorul C.I. a pornit în urmărirea părții vătămate supărat că fusese mințit.
Inculpatul a ajuns-o pe partea vătămată pe str. Lungă din comuna Crizbav, în fața porții casei în care locuiau martorul A.V. și de față cu acesta din urmă și cu alte persoane a amenințat partea vătămată cu un cuțit spunându-i că dacă nu i-a dat berea, acum să-i dea banii, 250.000 lei, pentru că altfel "îl taie".
Inculpatul avea asupra sa un cuțit pe care îl ținea în mână.
Partea vătămată speriată a încercat să se refugieze în curtea martorului A.V. însă, datorită faptului că inculpatul țipa, înjura, amenința și lovea poarta cu picioarele, partea vătămată a ieșit din curte.
în momentul în care a ieșit din curte, inculpatul M.C.I. i-a pus lama cuțitului la gâtul părții vătămate deplasându-se pe lângă acesta până la locuința sa și solicitându-i să-i dea suma de 250.000 lei pentru că altfel îl va omorî.
Partea vătămată a intrat în locuință și în timp ce inculpatul îl aștepta la poartă a cerut tatălui său suma de 250.000 fără a-i preciza ce are de făcut cu banii apoi a ieșit din curte și i-a înmânat suma de bani inculpatului care și-a însușit-o și a plecat la cârciumă.
Cu toate că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. b) și c) C. pen., la termenul de judecată din 21 septembrie 2005 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., iar instanța a apreciat că în speță fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni pentru următoarele considerente.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă, este necesar ca inculpatul să sustragă (respectiv să ia un bun mobil din posesia sau detenția părții vătămate fără consimțământul acestuia în scopul de a și-l însuși pe nedrept) întrebuințând violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
în speță elementul material din cadrul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie respectiv sustragerea lipsește, întrucât inculpatul nu a deposedat partea vătămată de un bun care să se afle în posesia ei; de altfel partea vătămată nici nu avea la momentul exercitării amenințării cu violență vreun ban asupra sa. Ori, criteriul de delimitare a infracțiunii de tâlhărie și de șantaj este dat de însăși esența lor deosebită, șantajul fiind o infracțiune contra libertății morale, iar tâlhăria o infracțiune contra avutului persoanei.
Este adevărat că potrivit depoziției martorilor oculari A.V., D.F., A.C.C. care se coroborează cu declarația părții vătămate, inculpatul a amenințat-o pe aceasta cu cuțitul pentru a o determina să-i dea o sumă de bani, însă nu a deposedat-o prin violență de bani, care de altfel nici nu se aflau asupra părții vătămate în momentul amenințării.
între momentul amenințării părții vătămate de către inculpat și momentul remiterii banilor s-a scurs suficient timp care să conducă la concluzia că cele două activități infracționale necesare întrunirii laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie: violența exercitată în vederea deposedării și deposedarea, nu sunt concomitente, cerință esențială în cazul infracțiunii de tâlhărie ci se succed.
împrejurarea că partea vătămată ajunsă în propria locuință după ce fusese amenințată de inculpat, a cerut bani tatălui său, pe care i-a dat inculpatului întorcându-se pe strada unde îl aștepta acesta tocmai în acest scop dovedește impactul pe care amenințarea inculpatului l-a avut asupra sa, respectiv starea de temere creată fiindu-i încălcată prin constrângere libertatea sa morală cu consecința satisfacerii pretenției inculpatului.
Audiat atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut că a solicitat părții vătămate suma de 250.000 lei și că a primit această sumă de bani după o dispută verbală cu partea vătămată însă a arătat că aceasta din urmă îi datora acești bani, ei reprezentând contravaloarea lăzii cu bere pe care i-o promisese inculpatul încă din anul 2004; inculpatul a negat însă că ar fi amenințat partea vătămată cu cuțitul pentru a-i remite această sumă de bani.
Exercitarea amenințărilor cu violența asupra părții vătămate și împrejurarea că inculpatul a amenințat cu cuțitul pe aceasta rezultă însă din depozițiile martorilor oculari audiați în cauză: A.V., A.C.C., D.F. care se coroborează cu declarațiile părții vătămate G.G.
împrejurarea că în fața instanței unii din acești martori au nuanțat cele declarate în faza de urmărire penală încercând să susțină poziția procesuală a inculpatului este explicabilă prin presiunile exercitate de inculpat asupra acestora (cunoscut în localitate ca fiind o persoană violentă) ca de altfel și asupra părții vătămate.
Pe de altă parte, deși inculpatul a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de șantaj, arătând că nu a acționat spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine ci a cerut doar ceea ce i se cuvenea urmare a înțelegerii (convenției) intervenite în anul 2004 cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, instanța constată că, pe de o parte, înțelegerea viza cumpărarea unei lăzi cu bere și nu remiterea unei sume de bani (care nu poate fi considerată în nici un caz în lipsa unei stipulații exprese echivalentul pecuniar al unei lăzi cu bere), iar pe de altă parte, indiferent de aprecierea ca just sau nu a folosului urmărit practica judiciară și doctrina au stipulat că ne găsim în prezența infracțiunii de șantaj chiar dacă folosul este just, dacă s-a urmărit în mod injust realizarea sa. în speța dedusă judecății, chiar dacă folosul urmărit ar fi apreciat ca fiind just modalitatea în care s-a realizat: prin amenințarea cu un cuțit a părții vătămate cu un rău fizic în cazul în care nu dă suma de bani solicitată (stabilită în mod unilateral de inculpat) este injustă astfel încât activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Parchetul a criticat schimbarea încadrării juridice solicitând reținerea infracțiunii de tâlhărie iar inculpatul a cerut aplicarea art. 74 C. pen. și reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 59 din 16 februarie 206, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate.
Sub aspectul criticii formulate de parchet s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei de prima instanță este corectă, modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului împrejurările în care acesta a acționat și scopul urmărit, conducând la concluzia că în speță au fost lezate valorile sociale ocrotite de legiuitor prin incriminarea infracțiunii de șantaj iar nu a celei de tâlhărie.
în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a reținut că au fost corect aplicate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar în cauză nu există împrejurări care să poată constitui circumstanțe atenuante, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 74-76 C. pen.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul M.C.I.
Recursul declarat de parchet este întemeiat pe dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., susținându-se că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. b) C. pen., în infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Se argumentează că remiterea ulterioară a sumei de bani marchează doar momentul consumării infracțiunii de tâlhărie, din starea de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat rezultând că inculpatul a creat o legătură obiectivă între actele de violență și cele de sustragere, iar din punct de vedere subiectiv și-a dat seama că luând un bun de la partea vătămată față de care folosise anterior violențe, beneficiază, în obținerea sumei de bani, tocmai de efectul acestuia, ceea ce este suficient pentru realizarea infracțiunii de tâlhărie.
Inculpatul în recursul formulat a solicitat reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a acesteia, în baza art. 81 C. pen.
Recursurile sunt nefondate.
înalta Curte, analizând hotărârile pronunțate în cauză atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., apreciază că acestea sunt legale și temeinice.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, înalta Curte constată că acesta vizează un singur motiv, respectiv greșita încadrare juridică a faptei, astfel că sunt incidente dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen. și nu ale art. 3859pct. 171 C. proc. pen., cum s-a indicat în motivarea scrisă a recursului.
Din acest punct de vedere, înalta Curte apreciază critica neîntemeiată.
în mod corect ambele instanțe au analizat fapta inculpatului și au stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și nu ale infracțiunii de tâlhărie.
în speță persoana vătămată, în contra amenințărilor exercitate de inculpat, a satisfăcut cererea acestuia de a-i da o sumă de bani reprezentând contravaloarea lăzii cu bere pe care i-o promisese încă din 2004.
Pentru a face o distincție corectă între cele două infracțiuni trebuie analizate, în principal, relațiile sociale vătămate.
în cazul șantajului sunt vătămate, în principal, relațiile sociale privitoare la libertatea morală a persoanei, iar în cazul tâlhăriei, relațiile sociale referitoare la patrimoniul acesteia.
Pentru ca libertatea morală să fie lezată în principal, fapta constituind infracțiunea de șantaj, este necesar ca victima să fie supusă unei constrângeri prin amenințare care să dureze un anumit interval de timp, amenințare sub imperiul căreia aceasta să satisfacă cererea făptuitorului, redobândindu-și ulterior libertatea morală. în cazul tâlhăriei, amenințarea trebuie să producă victimei o stare de temere de scurtă durată, libertatea morală a persoanei fiind lezată în subsidiar.
Astfel, dacă cererea făptuitorului se referă la remiterea unui bun și victima satisface de îndată această cerere, fapta nu constituie infracțiunea de șantaj, ci infracțiunea de tâlhărie, deoarece relațiile sociale încălcate, în principal și imediat, sunt cele referitoare la patrimoniul persoanei.
în aceste condiții, în modul de comitere a celor două infracțiuni, criteriul distinctiv esențial de diferențiere îl constituie factorul timp, trecerea unui anumit interval de timp de la actul de amenințare și până la actul de remitere.
în speță, între momentul amenințării părții vătămate de către inculpat și momentul remiterii s-a scurs suficient timp care să conducă la concluzia că cele două elemente, violența și deposedarea, nu sunt simultane, cerință esențială pentru reținerea infracțiunii de tâlhărie.
Partea vătămată, după ce a fost amenințată de inculpat, a ajuns în propria locuință. Deși ar fi avut, astfel, posibilitatea, să nu revină în stradă, nu a procedat așa tocmai pentru că libertatea morală îi era afectată.
Partea vătămată a cerut bani tatălui său și a revenit în stradă, unde o aștepta inculpatul, satisfăcându-i acestuia pretenția, ceea ce dovedește impactul pe care amenințarea inculpatului l-a avut asupra sa și valoarea principală lezată, respectiv libertatea sa morală.
în aceste condiții, apreciem că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de șantaj și nu a celei de tâlhărie.
înalta Curte, în referire la recursul declarat de inculpat ce vizează individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.) apreciază, de asemenea, că nici acesta nu este fondat.
Gradul de pericol social al faptei (aflată, așa cum s-a analizat mai sus, la limita graniței cu infracțiunea de tâlhărie), comportamentul agresiv al inculpatului, mai ales când se află sub influența alcoolului, consecințele produse asupra victimei, precum și poziția procesuală nesinceră, nu justifică o reducere a pedepsei și, cu atât mai puțin, o aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată.
Pentru considerentele mai sus expuse, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, ambele recursuri formulate.
Conform art. 38516 C. proc. pen., raportat la art. 381 C. proc. pen., cu aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive, de la 23 februarie 2005 la zi.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4068/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4049/2006. Penal → |
|---|
