ICCJ. Decizia nr. 4188/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4188/2006
Dosar nr. 8676/1/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8676/1/2006, contestatorul B.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziilor penale nr. 2907 din 8 mai 2006 şi 2205 din 23 aprilie 2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că învinuirea şi condamnarea sa sunt susţinute de probe îndoielnice s-au făcut omisiuni şi atestări nereale pentru învinuirea sa, s-a făcut o cercetare abuzivă, arestare nelegală prin probe lipsite de temeinicie, s-au făcut acte şi s-au luat măsuri lovite de nulitate. Instanţa a fost indusă în eroare şi nu s-a pronunţat asupra tuturor susţinerilor sale, rezultând soluţii finale eronate şi nedrepte, adunarea de probe trebuia făcută, atât în defavoarea, cât şi în favoarea sa, nu s-a aplicat prezumţia de nevinovăţie, imparţialitate, iar probele administrate pentru învinuire nu au valoare concludentă, fiind îndoielnice, vinovăţia nu a fost dovedită cu probe certe.
În consecinţă, contestatorul a solicitat achitarea, încetarea proceselor penale, rămânerea la pedeapsa executată, până în prezent, întreruperea pedepsei de executare, contestând executarea pedepsei şi a celorlalte pedepse auxiliare, inclusiv latura civilă, cât şi latura penală.
Au fost ataşate prezentei cauze dosarul nr. 3727/1/2006 în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 2907 din 8 mai 2006 şi dosarul nr. 1166/2004 în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 2205 din 23 aprilie 2004, ambele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La dosarul cauzei a fost primită şi depusă la dosar o cerere din partea contestatorului B.V. adresată decanului Baroului de Avocaţi prin care solicita desemnarea unor avocaţi pe care i-a indicat, în vederea asigurării apărării.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a întrebat pe contestator dacă are de formulat cereri legate de apărare, aducându-i la cunoştinţă că în cauză a fost desemnat un apărător din oficiu, în condiţiile legii, în persoana domnului avocat Z.C., contestatorul personal, fiind de acord ca asistenţa juridică să-i fie asigurată de apărătorul din oficiu desemnat, prezent astăzi la termen.
Contestatorul a depus un memoriu la dosar.
Totodată, Înalta Curte a pus în vedere contestatorului să precizeze împotriva cărei decizii din cele două indicate a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul condamnat B.V. a arătat că menţine contestaţia în anulare formulată împotriva ambelor decizii penale, solicitând ca la termenul de astăzi să fie luată în discuţia prima dintre deciziile indicate în conţinutul contestaţiei.
Înalta Curte a pus în discuţie disjungerea cauzei privind soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2205 din 23 aprilie 2004 în dosarul nr. 1166/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, faţă de care, atât apărătorul contestatorului condamnat, cât şi procurorul au învederat că se impune disjungerea cauzei şi judecare numai a contestaţiei în anulare formulată şi precizată de contestator împotriva deciziei indicate.
Înalta Curte, deliberând, a constatat că se impune disjungerea cauzei privind soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2205 din 23 aprilie 2004 în dosarul nr. 1166/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând a fi format un nou dosar, care să fie repartizat aleatoriu în condiţiile legii.
Înalta Curte, constatând că a fost ataşat prezentei cauze dosarul în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 2907 din 8 mai 2006 a acestei instanţe şi împotriva căreia a fost formulată contestaţie în anulare de către contestator, a acordat cuvântul părţilor.
Întrebat fiind de instanţă care sunt motivele contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei penale indicate spre judecare la acest termen, contestatorul condamnat personal a învederat faptul că ancheta socială a fost făcută din birou, solicitând refacerea acesteia.
Concluziile apărătorului contestatorului condamnat, precum şi ale procurorului asupra contestaţiei în anulare formulată şi precizată personal de contestator au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Înalta Curte constată, că prealabil analizei contestaţiei în anulare formulată şi precizată de contestatorul condamnat B.V., precum şi în raport cu menţiunea făcută de acesta în sensul că menţine contestaţia în anulare formulată împotriva ambelor decizii, se impune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei privind soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2205 din 23 aprilie 2004 în dosarul nr. 1166/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând a fi format un nou dosar.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.V. în raport cu motivele precizate personal, prin prisma dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată contestaţia în anulare formulată pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin Decizia penală nr. 2907 din 8 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3727/1/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 47 din 16 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
A fost obligat recurentul condamnat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că potrivit art. 455 raportat la art. 453 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, printre altele, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, caz în care executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
Or, din actele aflate la dosar nu a rezultat că sunt întrunite cerinţele acestor texte, respectiv existenţa unor împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Ancheta socială efectuată în cauză a confirmat faptul că soţia condamnatului are probleme de sănătate, fiind bolnavă de diabet zaharat insulino, dependent din anul 1973 şi că beneficiază de o pensie de 140 RON.
Aceeaşi anchetă a evidenţiat că familia condamnatului locuieşte într-o casă formată din 3 camere şi o bucătărie, modest mobilate şi deţine o suprafaţă de 1 ha, teren agricol, pe care-l cultivă.
Situaţia materială modestă a familiei condamnatului nu poate fi calificată drept o împrejurare specială, în sensul art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Pe de altă parte, starea sănătăţii soţiei condamnatului preexista datei arestării acestuia, datând din anul 1973 şi nu se poate ameliora într-un interval de timp de 3 luni de întrerupere a executării pedepsei.
În consecinţă, instanţa de fond şi cea de control judiciar corect au constatat că din datele cauzei nu au rezultat „împrejurări speciale" care să aibă „consecinţe grave" pentru condamnat sau pentru familia sa, motiv pentru care recursul declarat a fost considerat nefondat şi în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Din analiza cauzei rezultă că motivul invocat de contestator referitor la efectuarea anchetei sociale din birou, nu se circumstanţiază cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege stipulate în art. 386 lit. a) – d) C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că examinarea criticii formulată de contestator, în raport cu îndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor în cadrul cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute în art. 386 lit. a) – d) C. proc. pen., nu conduce la inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, atunci când motivele invocate nu se regăsesc în acele dispoziţii, ci la analizarea pe fond a conţinutului acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat B.V. împotriva deciziei penale nr. 2907 din 8 mai 2006 pronunţată în dosarul nr. 3727/1/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Disjunge cauza privind soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2205 din 23 aprilie 2004 în dosarul nr. 1166/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând a fi format un nou dosar.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat B.V. împotriva deciziei penale nr. 2907 din 8 mai 2006 pronunţată în dosarul nr. 3727/1/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4176/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 443/2006. Penal → |
|---|
