ICCJ. Decizia nr. 4148/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4148/2006
Dosar nr. 8683/1/2006
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33 din 13 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, în dosarul nr. 4071/2005, a fost condamnat inculpatul S.V., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 30 aprilie 2005 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost dispusă confiscarea specială a unui cuţit, corp delict.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.M. suma de 95 RON, despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În seara zilei de 29 aprilie 2005, inculpatul se afla la barul A. din oraşul Cugir, unde consuma băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane. Cu acest prilej, a observat că partea vătămată P.M., aflat la o altă masă, avea asupra sa o sumă mare de bani.
După închiderea programului, în jurul orei 24,00, toţi consumatorii au ieşit din incinta localului. În apropierea localului inculpatul l-a atacat pe partea vătămată, lovindu-l cu pumnii şi picioarele şi ameninţându-l cu un cuţit l-a deposedat de suma de 6.200.000 lei.
S-a mai reţinut că, după comiterea faptei, inculpatul a dat o parte din bani celor cu care consumase anterior băuturi alcoolice în local.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii, iar vinovăţia sa s-a stabilit pe baza probelor administrate: plângerea părţii vătămate, certificatul medico – legal nr. 1096/IA/360 din data de 3 mai 2005 care atestă leziunile suferite de partea vătămată cu ocazia comiterii faptei, pentru a căror vindecare a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale, declaraţiile martorilor S.T.C. şi D.G.I., care l-au văzut când a comis fapta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.V., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei, să fie achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, susţinând că nu a comis această faptă.
Prin Decizia penală nr. 141/ A din 2 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 1850/2006, a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, arestul preventiv la zi.
Împotriva deciziei a declarat în termen legal recurs inculpatul care, a reiterat criticile formulate în apel, solicitând casarea ambelor hotărâri şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea sa de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, întrucât nu el este autorul acestei fapte ci martorii S.T.C. şi D.G.I.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicată, motivând că are şapte copii minori, fiind singurul din familie care muncea pentru întreţinerea lor.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a materialului probator, rezultă că în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că inculpatul l-a urmărit pe partea vătămată, l-a lovit cu pumnii şi picioarele, l-a trântit la pământ şi ameninţându-l cu un cuţit, i-a sustras suma de bani pe care o avea în buzunarul pantalonilor, faptă ce întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, în acest sens este relevantă declaraţia părţii vătămate care, în mod constant a declarat că, după ce a părăsit localul, inculpatul l-a ajuns din urmă, l-a prins din spate în braţe, după care l-a trântit într-o baltă, l-a lovit cu picioarele în cap şi peste corp, după care l-a târât pe iarbă, unde a continuat să-l lovească şi ameninţându-l cu un cuţit, i-a luat din buzunar suma de 6.300.000 lei.
Din certificatul medico – legal nr. 1096/A/360 eliberat de S.J.M.L. Alba Iulia, rezultă că leziunile corporale suferite de partea vătămată la data de 30 aprilie 2005, au necesitat 5-6 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorilor G.C., R.E., V.L. şi A.Şt. care s-au aflat în barul respectiv înainte de închiderea programului şi au văzut cum inculpatul a ieşit din acest bar chiar după partea vătămată şi declaraţia martorului C.C. care, confirmă că inculpatul la trântit pe partea vătămată într-o baltă cu apă, l-a lovit cu picioarele, apoi la îndemnul părţii vătămate martorul s-a îndepărtat cu intenţia de a aduce ajutoare.
Se mai coroborează cu constatările consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului, dosar de urmărire penală, ocazie cu care s-a ridicat de la inculpat, cuţitul cu care l-a ameninţat pe partea vătămată şi de la martorii S.T.C. şi D.G.I., suma de 645.000 lei pe care au primit-o de la inculpat.
Cu privire la apărarea inculpatului că, fapta a fost comisă de martorii S.T.C. şi D.G., la care a şi fost găsită o parte din suma de bani luată de la partea vătămată, se reţine că cei doi martori au fost cercetaţi în faza de urmărire penală împreună cu inculpatul, iar prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus cu privire la aceştia, scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen.
În faza de judecată D.G.I. a fost audiat ca martor iar S.T.C. nu a putut fi audiat, fiind plecat în Spania. Martorul D. a declarat că a văzut cum inculpatul l-a lovit şi ameninţat cu cuţitul pe partea vătămată, iar după ce a plecat a fost ajuns de S.T.C. care i-a dat suma de 360.000 lei pe care susţinea că o are de la inculpat.
Chiar dacă declaraţiile celor doi martori ar fi înlăturate, din probele analizate, rezultă fără îndoială că inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată. Împrejurarea că la comiterea faptei ar fi participat şi alte persoane care nu au fost trimise în judecată este irelevantă în condiţiile în care vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită.
Astfel, Înalta Curte nu poate reţine critica inculpatului cu privire la greşita reţinere a vinovăţiei sale în comiterea infracţiunii.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica privind greşita individualizare a pedepsei aplicată, solicitând reducerea acesteia, întrucât a fost făcută o corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale comiterii ei, respectiv în timpul nopţii, într-un loc public, prin ameninţarea părţii vătămate cu un cuţit, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este cunoscut ca o persoană violentă, pusă pe scandal, nu a recunoscut comiterea faptei, este recidivist, fiind condamnat pentru infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că Decizia atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1)lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 aprilie 2005 la 28 iunie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 141/ A din 2 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 aprilie 2005 la 28 iunie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4153/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
