ICCJ. Decizia nr. 4205/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4205/2006
Dosar nr. 2363/1/2006
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 381 din 25 august 2005, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8064/2004, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 alin. penultim C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 182 C. pen., şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că inculpatul a achitat părţii vătămate M.I. suma de 50.000.000 lei vechi şi a fost obligat la plata sumei de 2079,7149 lei RON către C.A.S. Bacău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 21 aprilie 2003 la Căminul Cultural din satul Frumoasa s-a organizat o discotecă.
Pe la miezul nopţii, în timpul dansului, din greşeală partea vătămată M.I. s-a ciocnit cu inculpatul R.C. M.I., aflat în stare de ebrietate avansată, i-a cerut inculpatului să părăsească localul cu motivarea că era sărbătoarea Paştelui Catolic şi nu o sărbătoare ortodoxă.
Inculpatul a refuzat să plece, fapt ce a determinat o ceartă între cei doi, după care au ieşit afară unde au continuat incidentul.
Partea vătămată l-a lovit pe inculpat, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut iar în timp ce era ţinut la pământ, văzându-se înconjurat de tinerii din anturajul acesteia, a ripostat, lovind-o cu un corp ascuţit şi cauzându-i o puternică hemoragie.
Atât partea vătămată cât şi inculpatul au fost transportaţi la spital, inculpatul a necesitat îngrijiri medicale de 35-40 zile, iar partea vătămată de 25-30 zile, lovitura aplicată acesteia punându-i viaţa în primejdie.
Situaţia de fapt expusă a fost probată cu declaraţiile părţii vătămate, depoziţiile martorilor C.A., C.E., D.P., A.G., R.G. şi C.C., cu actele medico-legale, probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 13 din 17 ianuarie 2006, a admis apelul formulat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând a redus pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare şi suma la care inculpatul a fost obligat către C.A.S. Bacău de la 2079, 7149 lei RON la 1039,8574 lei RON, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 17, 171 C. proc. pen., învederându-se că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe, că încadrarea juridică în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., este greşită şi că hotărârea este contrară legii. În notele scrise depuse la dosar se invocă şi legitima apărare.
Recursul nu este fondat.
Primul motiv de recurs invocat de inculpat, art. 3959 pct. 10, nu este fondat. Subacestaspect este de subliniat că pentru a fi întemeiat un asemenea motiv este necesar ca probele asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, să fie de natură a influenţa asupra soluţiei procesului, iar instanţa să le ignore sau, menţinându-le, să nu se pronunţe asupra semnificaţiei lor.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, instanţa de fond a administrat toate probele necesare, a încuviinţat inculpatului cererile formulate, de audiere a unor martori propuşi în apărare şi în circumstanţiere, iar instanţa de control judiciar, în temeiul caracterului devolutiv al apelului, a admis audierea martorului D.C., acordând inculpatului mai multe termene pentru audierea acestui martor în apărare.
Este adevărat că inculpatul a susţinut constant că s-a folosit de o şurubelniţă pentru a se apăra, în timp ce partea vătămată a menţionat că a fost lovită cu un cuţit, însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că instanţa nu a administrat probele necesare pentru stabilirea unei situaţii de fapt reale. Martorii oculari audiaţi (C.E., D.P., A.G.) confirmă că inculpatul a lovit cu un cuţit, aşa cum a susţinut constant şi partea vătămată şi cum este confirmat şi de expertiza medico-legală traumatologică.
În consecinţă, instanţele de fond şi de apel au administrat toate probele necesare, inclusiv cele solicitate de inculpat, împrejurare în raport de care primul motiv de recurs este nefondat.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că, în speţă, fapta inculpatului de a lovi cu un cuţit pe partea vătămată într-o zonă vitală (torace) întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, aşa cum bine a stabilit instanţa de fond.
Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (1) C. pen. (text invocat de inculpat şi în apel), este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie, iar în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistenţe medicale calificate şi de urgenţă punea în primejdie viaţa victimei.
În speţă, fapta inculpatului de a aplica o lovitură activă, de sus în jos, cu un cuţit, într-o regiune a corpului unde se află organe vitale, cauzându-i victimei o plagă penetrantă în cavitatea pleurală stângă, cu hemopneumotorax şi insuficienţă respiratorie acută, constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, atâta vreme cât viaţa victimei a fost salvată numai printr-o intervenţie chirurgicală de urgenţă.
În sfârşit, nici ultimul motiv de recurs invocat de inculpat, cel al legitimei apărări, în varianta alin. (3) al art. 44 C. pen., nu este fondat.
Pentru ca apărarea efectuată împotriva unui atac să fie considerată legitimă, se cere nu numai ca atacul să fi fost direct, imediat şi injust, ci şi ca între fapta săvârşită în apărare şi atacul care a impus apărarea să existe un raport de proporţionalitate aproximativă, sub aspectul gravităţii.
În speţă, conflictul dintre părţi s-a derulat în două faze, una în interiorul căminului cultural şi alta în afară, în ambele împrejurări inculpatul şi partea vătămată lovindu-se reciproc, însă nici un moment victima nu a folosit un obiect contondent, de altfel nici nu era înarmată, spre deosebire de inculpat care a scos un cuţit şi i-a aplicat o lovitură puternică în torace, cu consecinţele expuse mai sus.
Excesul de apărare nu poate fi asimilat, conform art. 44 alin. (3) C. pen., cu apărarea legitimă şi nu duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, această depăşire constituie o circumstanţă legală, prevăzută de art. 73 lit. b), aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat nu este fondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 13 din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4201/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4310/2006. Penal → |
|---|
