ICCJ. Decizia nr. 4287/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4287/2006
Dosar nr. 6035/1/2006
Şedinţa publică din 4 iulie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38/ PI din 27 martie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în rejudecarea cauzei după casare cu trimitere în recurs a hotărârii pronunţate în primul ciclu procesual, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarii M.I., M.M., M.V. şi M.I.M. şi a menţinut rezoluţia atacată nr. 124/P/2004 din 21 iunie 2004 a parchetului de pe lângă aceeaşi instanţă prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de notarul A.B.B., decedat la 14 iunie 2004 (urmând ca în baza art. 445 C. proc. pen., să se ceară instanţei de judecată anularea celor trei certificate de moştenitor emise în dosarele succesorale nr. 61/2000 şi 64/2000).
Au fost obligaţi petiţionarii la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut şi motivat că petiţionarii au formulat plângere la instanţa premergător efectuării procedurii prealabile prevăzute de art. 278 C. proc. pen.
Recursul declarat în cauză de către petiţionari invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori pe baza dispoziţiilor date de acesta - se poate face plângere la prim-procurorul parchetului sau după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Introducerea plângerii la procurorul ierarhic superior constituie o condiţie prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen., plângerea la instanţă formulată cu omiterea etapei menţionate, fiind inadmisibilă.
În aceeaşi ordine de idei, posibilitatea trimiterii dosarului la parchet pentru soluţionarea plângerii petiţionarilor de către procurorul ierarhic superior nu se regăseşte printre soluţiile limitativ enumerate în dispoziţiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că petiţionarii sau adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 3 iunie 2005 cu o cerere, prin care au solicitat promovarea unei acţiuni civile pentru anularea certificatelor de moştenitor cerere consecutivă adoptării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 124/P/2004 din 21 iulie 2004 din dosarul nr. 124/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Ulterior, la data de 28 iunie 2005, petiţionarii au trimis parchetului o altă cerere prin care au reiterat solicitarea din 3 iunie 2005, în sensul că parchetul să promoveze acţiunea civilă.
În final, la data de 10 octombrie 2005, petiţionarii au depus în dosarul nr. 7311/P/2005 un înscris intitulat „Motivele plângerii" care constituie prima plângere formulată împotriva rezoluţiei parchetului nr. 124/P/2004 în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. Actul procedural amintit a ocazionat pronunţarea încheierii de scoatere a cauzei de pe rol şi înaintare a dosarului nr. 7311/P/2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, soluţie nelegală casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond prin Decizia penală nr. 647 din 1 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenţii nu au putut prezenta o plângere împotriva rezoluţiei parchetului nr. 124/P/2004 din 21 iulie 2004 pe care să o fi adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. (plângerea din 10 octombrie 2005, adresată direct instanţei fiind lipsită de semnificaţia juridică amintită).
Ca atare, soluţia adoptată prin hotărârea atacată privind respingerea plângerii ca inadmisibilă este legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi petiţionarii - recurenţi la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii M.M., M.I., M.V. şi M.I.M. împotriva sentinţei penale nr. 38/ PI din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurenţi petiţionari la plata sumei de câte 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4147/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4852/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|