ICCJ. Decizia nr. 4087/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4087/2006
Dosar nr. 2561/1/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 651 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul M.A., în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen., iar inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile N.N. suma de 40.000.000 ROL cu titlu de daune morale şi Spitalului Clinic Judeţean Constanţa suma de 11.767.968 ROL despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 11 august 2002, în jurul orelor 23,30 – 24,00, pe palierul blocului unde locuiau partea vătămată N.N. şi mama inculpatului S.M. a avut loc un conflict verbal. Enervat, inculpatul a luat din apartamentul mamei sale un cuţit, a făcut un pas în apartamentul părţii vătămate şi a lovit-o în regiunea deltoidiană stângă. Inculpatul şi mama lui s-au retras în locuinţa lor iar partea vătămată a fost internată la spital cu diagnosticul de „plagă înjunghiată prin agresiune, deltoidiană stânga cu secţiunea venei cefalice" stabilindu-se potrivit raportului de expertiză medico-legală din dosar că aceste leziuni au pus în primejdie viaţa victimei prin şoc hemoragic şi că au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declaraţiilor părţii vătămate N.N., a declaraţiilor martorelor N.C.E. şi S.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 15 din 26 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de inculpatul M.A., a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi rejudecând a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 11.767.968 ROL, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile din apelul inculpatului a constatat că suma reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei a fost suportată de C.J.A.S. Constanţa şi că obligarea inculpatului la plata aceleiaşi sume către Spitalul Clinic Judeţean Constanţa ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză.
Referitor la celelalte critici ale apelantului inculpat în sensul că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen. şi că era aplicabilă circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) din acelaşi cod, instanţa de control judiciar a constatat că acestea sunt nefondate.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de ucidere a victimei şi că incidentul îi este în totalitate imputabil.
După sesizarea instanţei de apel partea vătămată a încetat din viaţă, fiind citate în cauză succesoarele acesteia, soţia supravieţuitoare N.E.C. şi fiica I.A.R.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.A. care, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., a susţinut că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 182 C. pen., că trebuia reţinută circumstanţa atenuantă a provocării şi că pedeapsa aplicată este prea severă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
1. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea, în noaptea de 11 august 2002, a tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că la data arătată inculpatul a avut manifestări zgomotoase în imobil, tulburând prin comportamentul său liniştea locatarilor, şi că victima a intervenit solicitându-i să înceteze aceste manifestări.
Ulterior, la uşa apartamentului victimei, s-au prezentat inculpatul şi mama sa, aceştia făcându-i reproşuri victimei. Pe acest fond conflictual, inculpatul aflat în spatele mamei sale şi ţinând în mână un cuţit a lovit puternic victima în regiunea deltoidiană stânga, secţionându-i vena cefalică stângă şi producându-i o hemoragie puternică.
Având în vedere instrumentul tăietor folosit, intensitatea loviturii şi zona vizată, adăpostind organe vitale, instanţele au tras în mod justificat concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de ucidere a victimei şi nu de a-i cauza vătămări corporale, punerea în primejdie a vieţii nefiind rezultatul intenţiei depăşite ce caracterizează fapta prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Aşa fiind, fapta a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
2. Din materialul probator al cauzei nu a rezultat existenţa vreunui act ori gest din partea victimei căruia să îi fie conferită semnificaţia juridică a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reieşind dimpotrivă că incidentul este imputabil în totalitate inculpatului.
Ca atare, nu subzistă eroarea gravă de fapt prin nereţinerea scuzei provocării.
3. Referitor la pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată chiar la minimul prevăzut de lege instanţele, având în mod corect în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârşirii ei, şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi a avut o poziţie de recunoaştere parţială a faptei negând intenţia de ucidere.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Deoarece au fost respectate dispoziţiile legale menţionate, iar din actele dosarului nu a rezultat existenţa unor împrejurări care să fie apreciate drept circumstanţe atenuante, critica formulată de inculpat în sensul greşitei individualizări a pedepsei şi solicitarea de reducere a acesteia sub minimul legal, nu pot fi primite.
4. Faţă de considerentele ce preced constatând nefondate criticile recurentului inculpat şi nerezultând din analiza actelor dosarului cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 15/ P din 26 ianuarie 2006a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3962/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4147/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
