ICCJ. Decizia nr. 4147/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4147/2006
Dosar nr. 8545/1/2006
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 142 din 24 februarie 2006, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins excepţia de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 pct. 21 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. d) şi i) C. pen.
În baza art. 211 pct. 21 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.G.P., la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului pentru restul de 298 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 165 din 5 martie 2003 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 586 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, care va fi şi pedeapsa rezultantă ce urmează a se executa de inculpat, aceea de 7 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv executat din 21 februarie 2005 la 24 februarie 2006.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenţii civile.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus, restituirea către inculpat a unei şepci cu cozoroc de culoare maro, proprietatea acestuia şi găsită la locul faptei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 21 februarie 2005, în jurul orelor 10,00, se afla pe str. Xenopol din municipiul Lugoj. La un moment dat, acesta a observat că din faţa imobilului din str. Xenopol, a plecat un autoturism în care se găseau două persoane. Bănuind că acele persoane erau locatarii imobilului şi crezând că în locuinţă nu se mai găsea nimeni, inculpatul, prin escaladarea gardului, a pătruns în curtea casei cu intenţia de a sustrage diverse bunuri. Din curte inculpatul a pătruns în casă, uşa de acces nefiind încuiată. Ajungând în bucătăria imobilului, inculpatul a constatat că acolo se găsea o persoană de sex masculin, mai în vârstă, acesta fiind chiar proprietarul imobilului. În aceste condiţii, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate A.V. să-i dea toţi banii pe care-i are în casă, ameninţându-l în caz contrar cu moartea.
Imediat după aceasta, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să se deplaseze într-o altă încăpere; profitând de un moment de neatenţie al inculpatului, partea vătămată folosindu-se de o vază, a spart geamul camerei cu intenţia de a alerta oamenii de pe stradă cu privire la cele ce se întâmplau.
În aceste condiţii, inculpatul l-a trântit pe un pat pe partea vătămată şi, după ce l-a imobilizat, i-a smuls acestuia verigheta din aur pe care o avea asupra sa. După aceasta, dintr-un dulap situat într-o încăpere alăturată, inculpatul şi-a mai însuşit suma de 100 Euro şi patru pachete cu cafea, părăsind apoi imobilul.
La scurt timp însă inculpatul a fost reţinut de mai multe persoane, ulterior fiind anunţate şi organele de poliţie.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 7.000.000 lei şi a fost recuperat integral, motiv pentru care partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul C.G.P.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, întrucât în mod greşit nu au fost interzise toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre întrucât încadrarea juridică corectă a faptei este cea de furt şi nu de tâlhărie.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 168/ A din 20 aprilie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul C.G.P.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv scurs după pronunţarea hotărârii din 24 februarie 2006 până la 20 aprilie 2006. A obligat inculpatul apelant la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 64 raportat la art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe durata executării pedepsei închisorii.
Având în vedere motivele pe larg expuse în memoriul scris şi depus la dosar, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză şi în rejudecare să se aplice pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
Recursul declarat este nefondat.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Astfel, în mod întemeiat au procedat cele două instanţe doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, în condiţiile în care inculpatul nu are copii, nu este tutore sau curator şi nu s-a folosit de nici o funcţie sau profesie pentru a săvârşi infracţiunea de tâlhărie. Procedând astfel, în mod corect au fost avute în vedere cu prioritate dispoziţiile art. 19 alin. (11) din Constituţia României, introdus prin Legea nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei, în aplicarea art. 8 din C.E.D.O.
Aşa fiind, retragerea doar a drepturilor de la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie este o pedeapsă suficientă şi realistă, nefiind necesară interzicerea celorlalte drepturi de la acelaşi articol pentru protecţia sănătăţii, moralei sau a educaţiei vreunui minor.
În consecinţă, critica invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nu constituie cazul de casare înscris la art. 3859 pct. 171, teza a II-a, şi ca atare recursul declarat se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Din oficiu, nu s-au constatat cazuri de casare, din cele prevăzute la art. 3859 C. proc. pen.
Se va deduce în continuare detenţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 168/ A din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul C.G.P.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2005 la 28 iunie 2006.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4087/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4287/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
