ICCJ. Decizia nr. 4308/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4308/2006

Dosar nr. 10438/1/2006

Şedinţa publică din 4 iulie 2006

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Şedinţa publică din 20 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în cursul soluţionării apelului acestuia a menţinut arestarea preventivă în cauză a inculpatului F.I.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3), art. 3002 C. proc. pen., şi art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.A.D.O.L.F.

S-a reţinut că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în baza art. 43 raportat la art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu începere de la 25 noiembrie 2005, impun menţinerea acesteia avându-se în vedere condamnarea în primă instanţă prin sentinţa penală 584 din 17 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 180 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpat cu motivarea că este tânăr şi a recunoscut fapta comisă putându-se aprecia astfel că au dispărut temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive arătate în art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., neexistând probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi ce justifică aceeaşi concluzie, instanţa dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

În acelaşi sens potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. o persoană poate fi lipsită de libertate „când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune" ori „în vederea garantării unei obligaţii prevăzute de lege".

În speţă, luarea măsurii arestării preventive, şi menţinerea ulterioară a acesteia, s-a bazat pe existenţa unor motive plauzibile din care a rezultat că inculpatul a comis în participaţie, alături de un minor, infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (prin ameninţare cu folosirea cuţitului au sustras unui tânăr în staţia de autobuz pe timp de zi, telefonul mobil). Această bănuială legitimă s-a confirmat ulterior prin condamnarea în primă instanţă la pedeapsa de 6 ani închisoare, pericolul concret pentru ordinea publică fiind stabilit în raport cu comportamentul inculpaţilor, reacţia opiniei publice şi rezonanţa faptei comise.

În plus la momentul actual menţinerea arestării preventive este justificată şi pentru garantarea executării pedepsei cu închisoare aplicată în primă instanţă.

În concluzie, solicitarea inculpatului privind reformarea încheierii primei instanţe este nefondată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, din care 40 lei reprezintă onorariul pentru apărarea din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I.C. împotriva încheierii din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 47106/3/2005 (nr. 1879/2006).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4308/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs