ICCJ. Decizia nr. 4434/2006. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4434/2006
Dosar nr. 28255/3/2005
Şedinţa publică din 11 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul C.P., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate cu privire la cele două pedepse de câte un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3341 din 16 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sector 6 Bucureşti, definitivă prin neapelare.
S-a constatat că infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., şi de furt prevăzută de art. 208 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, la pedepse de câte un an închisoare prin sentinţa penală sus-menţionată sunt concurente cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1041 din 19 aprilie 2002 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, astfel că prin aplicarea prevederilor art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 39 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare susmenţionată, astfel că inculpatul are de executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an.
În sfârşit s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei deja executată aplicată prin sentinţa penală nr. 1041 din 19 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, respectiv de la 9 august 2001 la 18 decembrie 2001 şi de la 4 mai 2005 la zi.
S-a dispus totodată anularea M.E.P.I. nr. 2442 din 20 mai 2002 emis de Judecătoria sector 4 Bucureşti şi emiterea unui nou mandat.
În temeiul art. 61 alin. (4) din Legea 78/2000 s-a dispus obligarea denunţătorilor S.G. şi N.D. echivalentul în lei a sumei de 1700 Euro pentru fiecare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că, în perioada decembrie 2004 – februarie 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit de la S.G. şi N.D. suma de 3200 Euro pentru a angaja denunţării ca subofiţeri de poliţie lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie din cadrul M.A.I.
Împotriva acestei hotărârii inculpatul şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. au declarat apel.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei, arătând că nu s-a ţinut seama de pericolul ridicat al faptei cât şi de perseverenţa infracţională.
Inculpatul, prin apărător, a susţinut că pedeapsa de 6 luni închisoare ar fi cea corespunzătoare prevederilor art. 52 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 339 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile formulate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., susţinând netemeinicia hotărârilor pronunţate pentru greşita individualizare a pedepsei.
Examinând recursul declarat de parchet în raport de motivul invocat care se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciată recursul fondat pentru considerentele ce se vor arătat.
Instanţele au stabilit situaţia de fapt în concordanţă cu materialul probator administrat, dând încadrarea juridică corectă faptei comisă. Aşa cum s-a arătat inculpatul a comis fapta în calitate de autor, acţionând cu intenţia directă, premeditat, fapta prezentând un grad ridicat de pericol social, evidenţiat de natura infracţiunii, rezonanţa socială negativă cât şi amploarea fenomenului infracţional având ca obiect fapte de corupţie, scopul ilicit, valoarea prejudiciului cauzat denunţătorilor şi nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist, a manifestat o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal dar şi limitele de pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, acestea sunt criterii care impun aplicarea unei pedepse mai mari.
Inculpatul, de altfel, a săvârşit fapta în formă continuată şi în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, aspecte care constituie criterii de agravare a răspunderii penale.
De altfel nu poate fi neglijat nici faptul că inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea a trei infracţiuni, una de furt şi două de înşelăciune, care sigur au conţinut constitutiv diferit, dar şi cu asemănări în raport de infracţiunea de trafic de influenţă, dar care evidenţiază o predilecţie a inculpatului înspre comiterea acestui gen de infracţiuni.
Cât priveşte infracţiunea săvârşită, aceasta prin natura şi modalitatea de comitere (influenţa pe care inculpatul a lăsat să se înţeleagă că o are pe lângă funcţionari cu putere de decizie în M.A.I.) a creat reale şi grave stării de pericol pentru prestigiul autorităţilor, credibilitatea şi cinstea celor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul ei.
Faptul că starea de sănătate a influenţat în aplicarea unei pedepse mai blânde, este o situaţie nejustificată atâta timp cât această stare exista şi la momentul săvârşirii faptei iar pe de altă parte că inculpatul beneficiază de supraveghere medicală şi tratament şi în penitenciar şi nu trebuie să influenţeze modalitatea de individualizare a pedepsei.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei educativ-preventiv dar şi de reinserţia inculpatului în societate se poate realiza printr-o pedeapsă într-un cuantum majorat.
Astfel, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., şi va dispune conform dispozitivului.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 339 din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul C.P.
Casează, în parte, Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 130 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., pe care o majorează de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4368/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4471/2006. Penal → |
|---|
