ICCJ. Decizia nr. 4582/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4582/2006
Dosar nr. 11278/3/2006
Şedinţa publică din 17 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 527 din 2 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 32 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3024 din 13 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de inculpatul D.C.P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.C.P., la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., constând în fapt în aceea că, la data de 13 iunie 2004, în jurul orelor 4,30, împreună cu inculpatul D.I.C. (minor), au deposedat-o prin violenţe fizice pe partea vătămată P.D. (în vârstă de 60 de ani) de o geantă cu bani şi acte, iar în urma agresiunii, victima a necesitat potrivit raportului de expertiză medico-legală 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului (Decizia penală nr. 201 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti) şi ulterior a recursului declarat de inculpat (Decizia penală nr. 3024 din 13 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
S-a apreciat că revizuientul nu a invocat fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei care să pună în lumină existenţa vreunei erori judiciare datorită necunoaşterii adevărului situaţiei de fapt de către instanţa de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul D.C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că instanţa de fond nu i-a încuviinţat audierea a doi martori pentru a face dovada că fapta nu se încadrează în dispoziţiile art. 211 C. pen., nici reaudierii părţii vătămate şi proba cu acte medicale.
Prin Decizia penală nr. 417/ A din 26 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de revizuientul condamnat D.C.P. împotriva sentinţei nr. 527 din 2 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în raport de solicitarea revizuientului condamnat nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 394 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora pentru fundamentarea unei cereri de revizuire este necesară descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care pot dovedit netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere. Or, cum în faţa instanţei de revizuire nu s-a invocat nici o faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanţa fondului la data judecării cauzei, iar pe cale revizuirii nu se poate obţine o suplimentare a probatoriului faptelor deja cunoscute, instanţa de apel a apreciat apelul nefondat şi l-a respins ca atare.
Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul D.C.P. care în expunerea orală a motivelor de recurs a reiterat cererea formulată în apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de primele instanţe şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire şi admiterea a doi martori pentru a face dovada că fapta pentru care a fost condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art. 211 C. pen.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea este o cale de atac ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege. Recurentul revizuient a invocat în susţinerea cererii sale dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând administrarea ori readministrarea unor probe în faţa instanţei de revizuire care ar duce la stabilirea nevinovăţiei sale.
Recurentul solicită astfel reluarea şi completarea probatoriului pentru a se ajunge la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţe în primul ciclu procesual, fără să invoce nici o faptă sau împrejurare nouă necunoscută de instanţa fondului la data judecării cauzei.
Cum pe calea revizuirii nu se poate obţine o suplimentare a probatoriului, aşa cum corect a reţinut instanţa a cărei hotărâre este atacată, motivul invocat de revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ceea ce face ca cererea de revizuire să fie nefondată.
În raport de cele arătate, atât hotărârea formulată de instanţa de apel cât şi hotărârea instanţei de fond, sunt temeinice şi legale, astfel încât recursul revizuientului este apreciat ca nefondat, urmând să fie respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat D.C.P. împotriva deciziei penale nr. 417/ A din 26 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă revizuientul condamnat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4580/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4640/2006. Penal → |
|---|
