ICCJ. Decizia nr. 4474/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4474/2006
Dosar nr. 35437/3/2005
Şedinţa publică din 12 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 858 din 14 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:
A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu, faţă de inculpatul B.V.C., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., şi art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.V.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 octombrie 2004 la zi.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a dispus condamnarea inculpatului minor M.V.C., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii de la 15 octombrie 2004 de 10 ore.
A respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.E.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., şi art. 444 C. proc. pen., a dispus restituirea cuţitului ridicat de la inculpatul B.V.C. conform dovezii seria B nr. 0014557 din 26 octombrie 2004, emisă de secţia 4 poliţie, către partea civilă A.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În data de 9 octombrie 2004, în jurul orelor 21,00, inculpatul B.V.C. împreună cu inculpatul minor M.V.C. au observat pe partea civilă A.E. care se afla în balconul locuinţei sale. Purtând discuţie cu aceasta inculpaţii au realizat că partea vătămată se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel că, aceştia au intrat în blocul unde locuia partea vătămată, au sunat la uşa acesteia şi, după ce le-a fost deschisă, inculpatul B.V.C. a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul în faţă, a imobilizat-o şi a trântit-o la podea, moment în care inculpatul minor M.V.C. a pătruns în locuinţă, sustrăgând combina muzicală şi telefonul mobil, bunuri aflate în sufragerie, pe care le-a transportat la etajul 1 al blocului şi de aici le-a scos în spatele blocului, moment în care a fost observat de martorul T.V.
Situaţia de fapt reţinută a reieşit fără dubii din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie, din declaraţiile martorului T.V., precum şi din declaraţia părţii civile A.E. care s-a constituit şi parte civilă cu suma de 4.000.000 lei.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel în termen legal, numai inculpatul B.V.C., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei pe care a considerat-o mult prea aspră.
Prin Decizia penală nr. 610 din 4 august 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul acestui inculpat, hotărâre ce a fost recurată în termen legal de inculpatul B.V.C., susţinând acesta că, pedeapsa aplicată este mult prea aspră în raport de unele circumstanţe reale cât şi personale favorabile inculpatului.
Pronunţând Decizia penală nr. 5902 la 20 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.C.
La data de 8 noiembrie 2005 a fost înregistrat apelul peste termen declarat de inculpatul M.V.C. împotriva sentinţei penale nr. 585 din 14 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin Decizia penală nr. 255/ A din 29 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis excepţia ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a respins ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul M.V.C.
Curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale privind apelul peste termen, astfel încât apelul declarat de inculpatul M.V.C. apare ca fiind tardiv formulat.
Împotriva acestei decizii inculpatul M.V.C. a formulat recurs, în termen legal, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că atât sentinţa penală cât şi Decizia penală sunt lovite de nulitate absolută, apelul declarat de inculpat fiind promovat în termen legal, iar instanţa de apel în mod total greşit a respins apelul acestuia ca fiind tardiv formulat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul acestuia este nefondat, instanţa de apel respingând în mod corect apelul declarat de condamnat cu nerespectarea termenului prevăzut.
Astfel, Curtea reţine că în conformitate cu art. 365 C. proc. pen.: „partea care a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui apel peste termen, sunt necesare 2 condiţii cumulative: partea să fi lipsit la judecată cât şi la pronunţare şi declararea apelului să se facă în cel mult 10 zile de la încarcerare.
În speţă, inculpatul M.V.C. a fost încarcerat în baza mandatului de executare emis în temeiul sentinţei penale nr. 858 din 14 iunie 2005, la data de 2 noiembrie 2005, dată în raport de care este întrunită una din condiţiile declarării apelului peste termenul respectiv aceea a declarării apelului în cel mult 10 zile de la încarcerare.
Totodată, în urma examinării dosarului cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, curtea de apel a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 365 C. proc. pen.
Astfel, din actele dosarului rezultă că inculpatul M.V.C. a fost prezent la termenul din 12 aprilie 2005, în faţa instanţei de fond, primind şi termen în cunoştinţă însă la termenele acordare ulterior în cauză inculpatul nu s-a mai prezentat, deşi instanţa a dispus aducerea acestuia cu mandat, sustrăgându-se judecăţii.
Prin urmare, nefiind întrunită şi a doua condiţie prevăzută de lege, respectiv aceea ca inculpatul să fi lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, în cauză nu pot fi incidente dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Curtea constată că inculpatului M.V.C. i-a fost comunicată copia dispozitivului, la data de 22 iunie 2005, iar acesta a declarat apel la 8 noiembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât în mod legal instanţa a respins, ca tardiv, apelul în conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în cauză nefiind incidente nici prevederile referitoare la repunerea în termen.
În această situaţie se constată că hotărârea recurată este temeinică şi legală, iar critica vizând fondul cauzei nu poate fi examinată în contextul în care apelul a fost respins ca tardiv, în cauză hotărârea primei instanţe rămânând definitivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de inculpatul M.V.C., ca nefondat, obligându-l totodată pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 120 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4469/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4491/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
