ICCJ. Decizia nr. 4520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4520/2006
Dosar nr. 43760/3/2005
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251 din 1 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.V., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art.76 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a dedus reţinerea din data de 13 septembrie 2005.
În baza art. 998 C. civ., raportat la art. 14 C. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.R.L.D. şi a fost obligat inculpatul S.V. la plata sumei de 500 RON despăgubiri civile.
Totodată a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 3 septembrie 2005, în jurul orei 13,00, în timp ce partea vătămată S.R.L.D. se afla în zona Gării Basarab, în staţia R.A.T.B. a fost acostată de către inculpatul S.V. care s-a oferit să-i aducă o fată cu care să întreţină raporturi sexuale.
Partea vătămată a acceptat propunerea şi l-a urmat pe inculpatul S.V. în blocul 15 unde au urcat la mansarda care este situată la etajul 11, unde după ce a consumat vin cu partea vătămată, inculpatul i-a cerut telefonul mobil pretextând că doreşte să cheme o fată şi a simulat efectuarea unei convorbiri.
Ulterior acestui moment, inculpatul a luat un cuţit de pe masă cu care a ameninţat pe partea vătămată, a lovit-o cu pumnul în regiunea feţei şi i-a cerut să-i dea banii şi celălalt telefon mobil.
Sub imperiul temerii create de ameninţarea cu cuţitul, partea vătămată nu a opus nici o rezistenţă şi i-a dat inculpatului telefoanele mobile marca Siemens şi Motorola precum şi suma de 800.000 lei.
După consumarea infracţiunii inculpatul a condus-o pe partea vătămată cu liftul până la parter, apoi a lăsat-o în spatele blocului.
În continuare inculpatul s-a deplasat la Gara de Nord unde a vândut cu suma de 1.500.000 lei telefoanele mobile sustrase de la partea vătămată unei persoane necunoscute.
Încăperea în care a fost săvârşită infracţiunea de tâlhărie era folosită de către numita I.I., mătuşa inculpatului care îşi desfăşura activitatea ca femeie de serviciu la blocul.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.V.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciată prea blândă în raport cu fapta comisă şi pentru nelegalitate sub aspectul greşitei interziceri a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul greşitei condamnări, solicitând achitarea deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a casat în parte sentinţa penală şi a înlăturat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, făcând o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat, dar în mod greşit a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, deoarece nu s-a folosit de vreo funcţie sau profesie la comiterea infracţiunii.
Critica parchetului referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu a fost primită, apreciindu-se că instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cerinţele art. 52 C. pen., fiind pe deplin satisfăcute.
Cât priveşte motivele de apel formulate de inculpat s-a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în mod corect de prima instanţă la o pedeapsă la a cărei individualizare s-au respectat, aşa cum s-a menţionat, criteriile prevăzute de legiuitor în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aşa încât apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei penale au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat hotărârea în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., pentru nelegala citare a inculpatului la judecarea apelului şi pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului apreciată ca fiind modică şi disproporţionată în raport de gravitatea faptei comise şi de persoana inculpatului.
Referitor la primul motiv de casare se susţine că judecata în apel s-a desfăşurat cu procedura de citare incompletă cu inculpatul, acesta nefiind citat în comuna Braniştea, jud. Dâmboviţa, acolo unde în mod constant locuieşte, astfel că se impune, în opinia recurentului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Decizia instanţei de apel a fost recurată şi de inculpat care a criticat şi el hotărârea pentru nelegala sa citare la judecarea apelului, solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dar şi pentru greşita încadrare juridică a faptei pe care a comis-o, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 213 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere şi nu cele ale infracţiunii de tâlhărie pentru care greşit consideră că a fost condamnat.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale în materie Înalta Curte constată, că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpat sunt fondate, în principal, pentru motivul de casare invocat de ambii recurenţi şi prevederile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţii care se aplică în mod corespunzător (conform art. 384 C. proc. pen.) „judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită".
În speţă, în cursul judecării apelurilor declarate de inculpat şi parchet, instanţa a soluţionat cauza, în absenţa inculpatului, faţă de care, însă, procedura de citare nu era regulat îndeplinită, nefiind citat şi la adresa din comuna Braniştea, jud. Dâmboviţa, acolo unde acesta în mod constant locuieşte, aşa cum rezultă din menţiunile existente în cartea sa de identitate şi unde de altfel a fost citat în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prima instanţă.
Aşa fiind, instanţa de apel care a judecat apelurile cu nerespectarea normelor procedurale privind regulata citare a inculpatului şi asigurarea implicită a drepturilor acestuia de a-şi face sau asigura apărarea a pronunţat a hotărâre lovită de nulitate, conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., şi, deci, casabilă în baza art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte constată, că acest motiv de recurs invocat de recurenţi, are, prin importanţa şi efectele sale, prioritate faţă de celelalte motive de recurs invocate, constituind temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, astfel că va admite recursurile declarate şi potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa hotărârea instanţei de apel şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă.
Este de observat însă că la dosar instanţă de apel există o cerere de apel, în care este indicat un alt domiciliu al inculpatului, înscris despre care recurentul inculpat, întrebat fiind de Înalta Curte a declarat că nu l-a semnat şi că este neştiutor de carte.
Relevant este aşadar, ca instanţa de rejudecare a apelurilor să clarifice acest aspect, cu atât mai mult cu cât în mod constant până la judecata în apel inculpatul a fost citat la adresa din comuna Braniştea.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 321 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia sus menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4491/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4546/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
