ICCJ. Decizia nr. 4544/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4544/2006
Dosar nr. 2680/39/2006
Şedinţa publică din 13 iulie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 124 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul D.I., la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a menţinut beneficiul liberării condiţionate privind restul de 499 zile rămas neexecutat din perioada de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1755/2001 a Judecătoriei Botoşani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 13 octombrie 2005, la zi.
S-a constatat că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat să plătească statului sume de 230 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 13 octombrie 205, inculpatul s-a deplasat în zona Pieţei centrale din municipiul Botoşani unde a consumat băuturi alcoolice într-un bar, iar în jurul orelor 11,00, s-a deplasat spre restaurantul M. În dreptul Bisericii Sf. Gheorghe a observat autoturismul marca Renault culoare albă, parcat pe str. Victoriei şi despre care ştia că aparţine unei persoane care se ocupa cu vânzarea ilegală de ţigări. În aceste împrejurări, a hotărât să sustragă de pe bancheta din spate un sac de rafie plin cu ţigări.
Profitând de faptul că partea vătămată se afla de cealaltă parte a străzii şi discuta cu o persoană, inculpatul a deschis portiera din partea dreaptă faţă, care era neasigurată şi a sustras de pe bancheta din spate un sac care conţinea un număr de 300 pachete cu ţigări P.
Partea vătămată a observat că inculpatul a tras sacul cu ţigări şi l-a somat să-l abandoneze. Inculpatul nu a dat curs cererii părţii vătămate şi a continuat să fugă cu sacul pe str. Poştei.
Partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului. Văzând că este urmărit inculpatul a abandonat sacul pe o anexă din spatele clubului R.Z., situat pe str. Ion Pilat, cu intenţia de a-l recupera ulterior.
În această zonă inculpatul a fost ajuns de partea vătămată care i-a cerut să-i înapoieze sacul cu ţigări. La refuzul inculpatului, partea vătămată a încercat să se urce pe anexa unde era aruncat sacul, însă inculpatul l-a prins de picioare şi l-a tras în jos după care l-a lovit cu capul în zona feţei.
Partea vătămată a ripostat şi l-a lovit pe inculpat.
Între timp la locul faptei au sosit organele de poliţie care au constatat cele întâmplate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, apel inculpatul D.I. pe care a criticat-o cu privire la:
- în principal, încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de furt calificat, întrucât sustragerea sacului de ţigări nu s-a produs prin întrebuinţarea de violenţe, situaţie în care nu este îndeplinită una din cerinţele art. 211 C. pen. (violenţa);
- în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 200 din 5 iunie 2006, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul D.I. pe care l-a obligat la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi durata reţinerii şi arestării preventive.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel arătat că din întreg probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească rezultă cu certitudine că, la data de 13 octombrie 2005, în jurul orelor 12,00, inculpatul D.I. a sustras un sac cu ţigări din autoturismul părţii vătămate S.M.G. şi fiind observat de aceasta a folosit forţa fizică, constând în lovirea părţii vătămate cu capul, îmbrâncirea acesteia şi ameninţarea pentru a o împiedica să-şi recupereze bunul sustras.
Procedând în acest fel, a arătat instanţa de apel, este evident că inculpatul pentru a-şi apăra bunul sustras a folosit asupra părţii vătămate acte de violenţă care sunt proprii infracţiunii de tâlhărie, motiv pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a arătat că a fost just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a mai arătat că faţă de gravitatea faptei, pericolul social al acestuia şi persoana inculpatului care este recidivist şi a manifestat o atitudine oscilantă, de inducere în eroare a organelor de urmărire penală, nu se impune nici reducerea pedepsei aplicată de prima instanţă şi cu atât mai puţit reţinerea în favoarea de circumstanţe atenuante.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.I. pe care a criticat-o cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, întrucât în cauză, la sustragerea sacului cu ţigări de la partea vătămată, nu a folosit acte de violenţă.
Recursul declarat de inculpatul D.I. este nefondat.
Mai întâi este de observat faptul că motivul de casare invocat de inculpat a format obiect de critică şi la judecata în apel, nefiind primit de instanţa de apel.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, „furtul săvârşit prin violenţe sau ameninţări... precum şi furtul urmat de întrebuinţarea de astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea".
Este adevărat faptul că inculpatul în momentul în care a sustras sacul cu ţigări din autoturismul părţii vătămate nu a folosit violenţa deoarece aceasta se afla de cealaltă parte a drumului unde, discutând cu o persoană, dar în momentul în care a fost văzut şi somat să abandoneze bunul sustras inculpatul nu numai că nu a dat curs acestei cereri ci a fugit încercând să ascundă sacul într-un anume loc de unde să-l poată recupera.
Totuşi, ulterior, fiind urmărit de partea vătămată în momentul în care aceasta a vrut să-şi recupereze sacul cu ţigări, inculpatul pentru a o împiedica, mai întâi a tras-o de picioare şi apoi a lovit-o cu capul în faţă, situaţie confirmată atât de partea vătămată cât şi de martorul P.M. care a asistat la derularea conflictului.
Se constată deci că inculpatul a folosit acte de violenţă nu pentru a sustrage sacul cu ţigări ci pentru a-şi păstra bunul sustras care, aşa cum rezultă din prevederile textului de lege citat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
În consecinţă, dovedindu-se că inculpatul a folosit actele de violenţă pentru a-şi păstra bunul sustras, respectiv pentru a împiedica partea vătămată să şi-l recupereze, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie este corectă, iar schimbarea acesteia în infracţiunea de furt calificat nu se justifică.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.I. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 200 din 5 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 octombrie 2005 la 13 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4398/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
