ICCJ. Decizia nr. 4680/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4680/2006
Dosar nr. 7672/3/2006
Şedinţa publică din 2 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 608 din 23 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 7672/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.I.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi, la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 februarie 2006 la zi.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
Pe latură civilă, a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, la data de 7 februarie 2006, în timp ce partea vătămată R.M.V. şi prietenul acestuia A.I., se deplasau pe strada Avrig au fost opriţi de inculpat care se afla împreună cu A.G.A. Inculpatul a cerut părţii vătămate R.M.V. o ţigară după care s-a dus la partea vătămată A.I. şi l-a întrebat dacă are un telefon mobil asupra sa, iar la răspunsul negativ al acestuia, a încercat să-l controleze însă partea vătămată s-a opus.
În continuare, inculpatul a adresat ameninţări părţii vătămate R.M.V. şi i-a cerut să-i arate telefonul mobil. De teamă, partea vătămată a scos telefonul din buzunar, iar inculpatul i l-a smuls, după care i-a băgat mâna în buzunarul interior al gecii de unde i-a luat suma de 240.000 ROL. După comiterea faptei, inculpatul i-a ameninţat pe cei doi că îi taie şi îi omoară, cerându-le să plece ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Imediat după săvârşirea faptei, părţile vătămate au sesizat un echipaj de poliţie din zonă care a pornit în căutarea autorului.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, reţinând în sarcina sa comiterea a două infracţiuni de tâlhărie, una în forma tentativei şi cealaltă în formă consumată, iar cu privire la pedeapsa aplicată s-a procedat la o justă individualizare raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se justifică reducerea cuantumului acesteia.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticând hotărârile pronunţate pentru netemeinicie sub raportul pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră faţă de circumstanţele sale personale şi a solicitat reducerea pedepsei, prin recunoaşterea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa a acordat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, împrejurărilor în care s-au consumat infracţiunile, dar şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care deşi nu este recidivist a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, relevant fiind şi faptul că în cauza dedusă judecăţii s-a reţinut că inculpatul a premeditat comiterea tâlhăriilor.
De altfel, este de observat că instanţele au dat dovadă de clemenţă atunci când au aplicat şi respectiv menţinut pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, astfel că având în vedere şi considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se justifică redozarea acestora în sensul reducerii lor, cu atât mai mult cu cât nu sunt temeiuri pentru a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.
Aşa fiind, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să satisfacă că scopul sancţiunii penale prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, Înalta Curte urmează să-l respingă ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa rezultantă timpul arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.C. împotriva deciziei penale nr. 472/ A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2006 la 2 august 2006.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4665/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4697/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
