ICCJ. Decizia nr. 4577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4577/2006
Dosar nr. 43761/3/2005
Şedinţa publică din 17 iulie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 358 din 30 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rejudecând Decizia penală nr. 394 din 19 mai 2006, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Şi, de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E.M., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Olteniţa, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 137/ A din 27 mai 2004 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 39 alin. (1), coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Olteniţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 4 octombrie 2005 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 181 din 24 noiembrie 2004 a Judecătoriei Olteniţa.
S-a constatat că prejudiciul infracţional a fost acoperit integral, prin restituire.
În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă R.D., ca neîntemeiată.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părţii vătămate R.D. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în urma analizei probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, următoarea situaţie de fapt:
La data de 3 decembrie 2005, în jurul orelor 23,30, după ce a părăsit un bar situa la intersecţia Şoseaua Giurgiului cu str. Luică, partea vătămată R.D. a solicitat conducătorului taximetrului să îl transporte la domiciliu. După parcurgerea unei distanţe scurte, partea vătămată i-a solicitat conducătorului auto să oprească pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice, sens în care R.D. s-a deplasat în aproprierea unei spălătorii auto, situată pe Şos. Giurgiului.
În aceste momente, partea vătămată a fost înconjurată de patru persoane, identificate ulterior ca fiind inculpatul M.E.M. şi numitele G.R., G.C. şi G.K. iar, după ce una din cele trei femei a prins-o de geacă, temându-se de eventualele intenţii agresive ale celor patru persoane, partea vătămată a scos din buzunar un spray paralizant pe care îl avea asupra sa, pulverizându-l în direcţia acestora.
Inculpatul a luat spray-ul din mâna părţii vătămate, moment ulterior căruia R.D. a fugit şi s-a refugiat în taximetrul staţionat în apropriere. Partea vătămată a fost urmată de G.R., G.C. şi G.K., care au început să lovească autoturismul cu picioarele, cea dintâi spărgând, totodată, cu o piatră, luneta autovehicului. Conducătorul auto I.C. a coborât din maşină, însă a fost întâmpinat de inculpatul M.E.M., care l-a împiedicat să se aproprie şi a încercat să-l lovească.
În acest timp, cele trei femei au deschis portiera dreaptă faţă a taximetrului şi au agresat-o pe partea vătămată R.D., între ele intervenind şi inculpatul M.E.M., care a aplicat şi el părţii vătămate lovituri cu pumnii în zona feţei. Pe fondul învălmăşelii create, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de un telefon mobil marca Motorola C 125, pe care l-a luat din buzunarul pantalonilor, după care a părăsit în fugă locul faptei, însoţit de G.C. şi G.K.
Strigătele de ajutor ale părţii vătămate l-au alertat pe martorul S.I., care a solicitat intervenţia organelor de poliţie. Până la sosirea acestora, conducătorul auto a reuşit să o imobilizeze pe G.R., la scurt timp venind la locul faptei şi inculpatul M.E.M., însoţit de celelalte două persoane de sex feminin.
În timp ce G.C. şi G.K. s-au apropriat de organele de poliţie, inculpatul a schimbat direcţia de mers, s-a apropriat de gardul imobilului cu nr. 210 şi a aruncat pe caldarâm telefonul Motorola sustras părţii vătămate, bunul fiind recuperat şi restituit acesteia din urmă.
Atât cu ocazia depistării sale, cât şi cu ocazia depistării sale, cât şi cu ocazia audierii realizate la data de 4 octombrie 2005 de către organele de poliţie şi procuror, inculpatul M.E.M. a declarat în mod nereal că se numeşte C.P. şi a indicat datele persoanele ale fratelui său, pentru a induce în eroare organele judiciare şi a evita o eventuală încarcerare vederea executării unei pedepse anterior aplicate.
Pe latură civilă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea ceasului şi a sumei de 200 RON, pretins sustrase şi nerecuperate. În cursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului şi la plata sumelor de 9.000 RON, cu titlu de daune morale şi respectiv 1000 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul procesului, ca urmare a deplasărilor la instanţă.
Instanţa de fond a constatat însă că, prin actul de sesizare, s-a reţinut însuşirea ce către inculpat, prin violenţă, doar a telefonului mobil, această împrejurare fiind confirmată şi în cursul cercetării judecătoreşti. Probatoriul administrat nu a relevat deposedarea părţii civile de către inculpat şi de un ceas sau o sumă de bani şi nici ieşirea acestor bunuri din posesia părţii vătămate, ca urmare a unei eventuale acţiuni culpabile a inculpatului.
Având în vedere că, potrivit susţinerilor părţii civile, numiţii G.R., G.C. şi G.K. ar fi intervenit în incident, însă prin rechizitoriu s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală faţă de aceste persoane, prima instanţă a constatat că prejudiciul cauzat prin fapta concretă dedusă judecăţii, respectiv un telefon mobil, a fost recuperat integral prin restituire.
În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, instanţa de fond a apreciat că împrejurările reale ale cauzei nu au relevat o atingere semnificativă adusă integrităţii corporale a părţii civile, pentru a cărei compensare să fie necesară acordarea unei sume de bani. Drept urmare, s-a constatat că pronunţarea condamnării constituie o reparaţie suficientă şi echitabilă a prejudiciului cauzat, astfel încât, în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată R.D.
În privinţa cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului, s-a constatat că partea vătămată nu a făcut o minimă dovadă, necesară în aprecierea existenţei şi cuantumului acestor cheltuieli, motiv pentru care a fost respins. Ca neîntemeiată, cererea sa de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor respective, conform art. 193 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termenul legal inculpatul M.E.M., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub trei aspecte:
1) greşita reţinere a vinovăţie sale cât priveşte săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta respectivă nu există;
2) în subsidiar, greşita încadrare juridică a faptei, arătând că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, ci ale aceleia de furt;
3) în ultimul rând, greşita individualizare a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 394 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat, reţinându-se că în mod corect prima instanţă a reţinut situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
O primă critică vizează greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie întrucât fapta nu există, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În al doilea rând, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat iar în raport cu această nouă încadrare reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpat va fi analizat prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., şi va fi respins, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte prima critică formulată de inculpat, din probele administrate în cauză rezultă că în mod corect ambele instanţe au reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În fapt, în noaptea de 3 octombrie 2005, aflându-se pe Şoseaua Câmpului inculpatul a aplicat părţii vătămate R.D. mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, după care a deposedat-o de un telefon mobil marca Motorola C 125.
Situaţia de fapt reţinută a rezultat din declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor oculari I.C., S.F., S.I., procesul verbal întocmit de organele de poliţie, procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Inculpatul a solicitat în recurs şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat.
Deposedarea părţii vătămate de telefonul mobil s-a făcut prin violenţă, inculpatul lovind-o pe aceasta cu pumnii în zona feţei, aşa cum s-a arătat anterior.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul recunoaşte că a aplicat un pumn părţii vătămate, întrucât aceasta i-a pulverizat în ochi spray lacrimogen, moment în care i-a luat telefonul ce căzuse şi l-a aruncat înspre taxi.
Actele de agresiune exercitate de inculpat asupra părţii vătămate sunt confirmate de declaraţiile acesteia ce se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorului S.I. ce a văzut momentul în care inculpatul a aplicat lovituri părţii vătămate, aceasta aflându-se în interiorul autoturismului pe bancheta din dreapta faţă.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului ocular S.F., ce se coroborează cu declaraţiile martorului I.C., ce ulterior agresiunii a văzut-o pe partea vătămată prezentând la nivelul feţei urme de lovituri.
Pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 14 C. proc. pen.
Astfel, au fost avute în vedere toate aceste criterii, gradul de pericol social concret al faptelor comise împrejurările săvârşirii acestora în loc public, pe timp de noapte, conduita inculpatului anterior comiterii faptei, fără ocupaţie, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, săvârşind prezentele infracţiuni în stare de recidivă, atitudinea sa procesuală, împrejurarea că prejudiciul cauzat a fost recuperat ca urmare a intervenţiei organelor de poliţie.
În raport de cele expuse, recursul apare ca nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce prevenţia de la 4 octombrie 2005 la 17 iulie 2006.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E.M. împotriva deciziei penale nr. 394 din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 octombrie 2005 la 17 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4544/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4634/2006. Penal. Falsul în înscrisuri sub... → |
|---|
