ICCJ. Decizia nr. 4634/2006. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4634/2006
Dosar nr. 2417/2/2006
Şedinţa publică din 20 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 31 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 2417/2/2006 (nr. vechi 664/2006), s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuinetul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că printr-o cerere înregistrată la 01 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti petentul condamnat C.C. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 34 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5430 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.
Revizuientul şi-a motivat cererea invocând existenţa unor fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, faptul că actul de inculpare şi hotărârea de condamnare ar fi false şi că poliţiştii, procurorii şi judecătorii care l-au cercetat şi judecat ar fi comis mai multe infracţiuni împotriva sa.
În concluziile procurorului formulate potrivit art. 399 C. proc. pen., s-a arătat că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea cererii de revizuire, a constatat că afirmaţiile revizuientului C.C., în sensul că au apărut fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă, nu sunt susţinute de dovezi, iar referitor la înscrisurile false care ar fi servit ca temei al hotărârii de condamnare precum şi la posibile infracţiuni comise de anchetatori şi magistraţi în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului prin care să se fi dispus cu privire la aceste aspecte, susţinerile revizuientului neputând fi confirmate, astfel că cererea de revizuire formulată de acesta a fost respinsă.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a reiterat susţinerile din cererea introductivă, respectiv că în cauză sunt incidente toate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen., astfel că a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârilor pronunţate şi rejudecând cauza să se dispună achitarea sa.
Recursul declarat de revizuient este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., care stabileşte expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată, că în cauză nu este incident vreunul dintre aceste cazuri, aşa încât în mod corect cererea de revizuire nu a fost primită.
Astfel, reluarea apărărilor făcute de revizuientul condamnat C.C. cu ocazia judecării în fond a cauzei, fără a se indica care sunt faptele probatorii noi care ar face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., nu poate conduce la admiterea cererii sale, fiind evident că revizuientul încearcă pe această cale să obţină o reinterpretare a probatoriului administrat şi eventual o prelungire a probaţiunii, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară a revizuirii.
Cât priveşte incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) şi d) C. proc. pen., se constată că potrivit textelor de lege menţionate, cererea de revizuire se poate formula când un martor, expert ori interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere sau când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza supusă revizuirii.
Pentru ca mărturia mincinoasă sau cercetarea abuzivă să constituie temei al revizuirii este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil şi constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanţă a procurorului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive sau a unei ordonanţe a procurorului este obligatorie şi în cazul prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., în sensul că numai pe această cale înscrisul la care face referire trebuie să fi fost declarat fals pentru a fi luat în considerare acest caz de casare.
În cauză o astfel de hotărâre sau ordonanţă nu există astfel că nici sub acest aspect cererea de revizuire nu este admisibilă.
În fine, potrivit art. 394 lit. e) C. proc. pen., există caz de revizuire atunci când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru a se putea invoca acest temei de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti este necesar ca hotărârile despre care se pretinde că nu se pot concilia, să fie penale şi să privească aceleaşi fapte.
În speţă, însă, deciziile penale nr. 5430/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv nr. 6586 din 22 noiembrie 2005 a aceleiaşi instanţe, la care se referă revizuientul, au fost pronunţate în cauze penale diferite şi au avut obiecte distincte.
În plus din conţinutul acestor hotărâri nici nu rezultă că ar fi de neconciliat, astfel că şi sub acest aspect susţinerile revizuientului nu pot fi primite.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe prin care revizuientului C.C. i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire, este corectă şi se impune a fi menţinută, astfel că recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca neîntemeiat potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 31 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4665/2006. Penal → |
|---|
