ICCJ. Decizia nr. 4672/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4672/2006
Dosar nr. 11452/1/2006
Şedinţa publică din 26 iulie 2005
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 6 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 38708/3/2005 (1989/2006), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatei M.A.M.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că este cercetată în stare de arest sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a mai reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei continuă să existe şi în această fază procesuală şi se impune în continuare privarea acesteia de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpata M.A.M., criticând-o sub aspectul greşitei menţineri a stării de arest, având în vedere că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Examinând hotărârea pronunţată, în cauză sub aspectele invocate de inculpată, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia atacată fiind legală şi temeinică.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta inculpată a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 583 din data de 17 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinându-se în fapt, în esenţă, că în data de 22 august 2005, a vândut martorului denunţător T.P.A. trei doze de heroină contra sumei de 1.800.000 ROL, iar, cu prilejul prinderii în flagrant, asupra sa au fost găsite o doză de heroină şi 10 comprimate de methadonă, destinate consumului propriu.
La data de 23 august 2005 a fost luată faţă de inculpat măsura arestării preventive, temeiul juridic constituindu-l dispoziţiile art. 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., infracţiunile fiind flagrante, pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar în cauză există probe din care rezultă că cercetarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva sentinţei de condamnare au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata M.A.M., iar prin încheierea recurată, după cum s-a arătat, a fost menţinută starea de arest a inculpatei.
Curtea reţine că şi în prezent subzistă temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, măsură care este legală şi temeinică.
Se constată că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanţa este datoare să verifice, periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea acesteia.
Ori, în cauză, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpata a fost cercetată şi judecată în primă instanţă, de împrejurările în care se reţine că acestea ar fi fost comise, cât şi temeiurile socialmente periculoase, Curtea reţine că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în rândul societăţii civile.
Se constată, de asemenea, că în cauză, în această fază procesuală există probe din care rezultă presupunerea că recurenta a săvârşit infracţiunile pentru care este judecată.
În raport de pericolul social concret al faptelor presupus comise de recurenta-inculpată, de persoana acesteia, care îşi asigură existenţa din comiterea de infracţiuni, nefiind angajată în muncă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut, corect, că se impune măsura arestării preventive faţă de aceasta şi în prezent.
În consecinţă, Curtea, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A.M. împotriva încheierii din 6 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 38708/3/2005 (nr. vechi 1989/2006).
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iulie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4670/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4673/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|