ICCJ. Decizia nr. 4775/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4775/2006
Dosar nr. 11971/1/2006
Şedinţa publică din 9 august 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 iulie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a luat în discuţie cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.F. şi înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea de la aceiaşi dată, 26 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3199/2/2006 (957/2006 – număr vechi) a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea sa de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul P.F. şi a dispus menţinerea acestei măsuri ca fiind legală şi temeinică.
În motivarea acestei încheieri, Curtea de apel a arătat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cât timp nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, chiar dacă, în cauză, după audierea tuturor persoanelor trimise în judecată şi o parte din martori, inculpatul a prezentat un alt mod de săvârşire a faptelor decât cel reţinut în rechizitoriu, iar cea mai mare parte a martorilor nu au fost audiaţi, existând pericolul, în cazul punerii în libertate, influenţării acestora, cu consecinţe negative asupra desfăşurării ulterioare a procesului penal.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, s-a arătat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite prevederile art. 143 C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice potrivit cărora acesta a comis faptele reţinute în sarcina sa, relevante fiind în acest sens declaraţiile martorilor şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, toate coroborate cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi.
În acelaşi sens, s-a mai arătat că subzistă şi temeiul legal al arestării preventive, art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, faptul că acesta s-a folosit de funcţia de conducere ce o ocupa, profitând de prerogativele oferite de poziţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Ilfov, pentru a obţine importante sume de bani de la mai mulţi cetăţeni chinezi, prin intermediul celorlalţi inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.F., pe care, în esenţă, a criticat-o cu privire la greşita respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive din moment ce au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacată, revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, judecata cauzei putându-se desfăşura în bune condiţiuni şi cu persoana sa în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpatul P.F. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că în mod justificat Curtea de apel a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat şi înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, după cum justificat a dispus menţinerea acestei măsuri ca fiind legală şi temeinică.
Constatarea de către Curtea de apel că în cauză nu au dispărut temeiurile care au stat la baza arestării preventive [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] este reală, cum reală este şi aprecierea că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat din modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, de faptul că acesta s-a folosit de funcţia de conducere ce o ocupa şi anume de şef al S.I.F.P.I.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, unite şi cu cele ale Curţii de apel, pe larg expuse în prezenta decizie şi pe care Înalta Curte şi le însuşeşte pe deplin, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3199/2/2006 (957/2006 număr vechi) nu este fondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune ca atare.
Aflat în culpă procesuală, inculpatul urmează a fi obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTI9VE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4641/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 4937/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
