ICCJ. Decizia nr. 5101/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5101/2006
Dosar nr. 36094/2/2005
Şedinţa publică din 7 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 14 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis, în parte, plângerea formulată de petiţionara F.N.
A schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a pronunţat soluţia vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe intimaţii făptuitori T.G. şi Ţ.M.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen. (Ţ.M.M.) prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 şi rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005, în sensul aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constatând prescripţia pentru aceste fapte.
S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 22 noiembrie 2005, petiţionara F.N. a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere în faţa instanţei, împotriva rezoluţiei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 1 noiembrie 2005 în dosarul nr. 2957/II-2/2005 şi a Ordonanţei nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numiţii: Ţ.M.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi T.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a disjuns cauza faţă de numitul T.G., în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.
S-a format astfel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dosarul nr. 3723/2005.
Prin plângerea formulată, petiţionara a solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Motivele plângerii formulată de petiţionara F.N. a vizat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în temeiul prevederilor art. 288 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în ceea ce îl priveşte pe intimatul T.G. şi în acelaşi temei şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în ceea ce o priveşte pe intimata Ţ.M.M.
În fapt, prin Ordonanţa nr. 1457/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pe numitul T.G. în baza art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
În ceea ce o priveşte pe numita Ţ.M.M. s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, urmare plângerii formulate de numita F.N., la data de 6 iulie 2005 (dosar nr. 1457/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), prin care solicită a se efectua cercetări penale în ceea ce îi priveşte pe T.G. şi Ţ.M.M., în sensul că:
- în cursul anului 1996, numitul T.G. i-ar fi sustras de la domiciliu un înscris sub semnătură privată, privind înstrăinarea unui teren în suprafaţă de 1500 mp, proprietatea petiţionarei;
- în cursul anului 2000, T.G. ar fi indus-o în eroare, determinând-o să semneze, în calitate de vânzătoare, un act privind înstrăinarea terenului în suprafaţă de 513 mp, deţinut în coproprietate şi de moştenitorii defunctului P.P.;
- urmare cererilor semnate în fals şi înregistrate la Biroul Notarului Public Ţ.M.M., notarul public Ţ.M.M. a procedat la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 132 şi respectiv nr. 133 din data de 25 iulie 2000, prin care numitul T.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile în suprafaţă totală de 1000 mp, situate în extravilanul comunei Popeşti - Leordeni, tarla 55/1, parcelele 49 şi 50 şi moştenite de către numita F.N. de la defuncţii V.Şt. şi F.I.;
- prin încheierile de autentificare nr. 132 şi respectiv 133 din 25 iulie 2000, notarul public Ţ.M.M. ar fi atestat, în mod nereal, prezenţa numitei F.N. la biroul său notarial şi semnarea de către aceasta din urmă a tuturor exemplarelor celor două contracte de vânzare-cumpărare menţionate mai sus;
- la baza perfectării contractelor respective au stat următoarele înscrisuri: certificatul fiscal nr. 1336 din 25 iulie 2000, emis de către primarul comunei PopeştiLeordeni, T.G., urmare a cererii semnate în fals şi înregistrate la Primăria comunei Popeşti - Leordeni sub nr. 2599 din 15 martie 2000; oferta de vânzare întocmită şi semnată în fals şi înregistrată la Primăria comunei Popeşti - Leordeni sub nr. 2236 din 3 martie 2000; certificatul de sarcini nr. 697 din 25 iulie 2000, emis de grefierul D.C. de la Judecătoria Buftea, urmare a cererii completate şi semnate în fals la data de 19 iulie 2000.
Din probele administrate în cauză s-a apreciat că faptele numitului T.G. ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin. (3) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 291 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar cele ale numitei Ţ.M.M. ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a constatat că, în cauză, în raport de data comiterii faptelor şi până la soluţionare, s-a scurs un termen mai mare de 5 ani, în speţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru cei doi, întrucât a intervenit prescripţia, art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la celelalte fapte săvârşire de numita Ţ.M.M. şi numitul T.G., art. 288 alin. (2), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), şi respectiv art. 288 alin. (1) C. pen., în cauză parchetul a dat o soluţie de neînceperea urmăririi penale, însă în temeiul prevăzut de art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză nu există nici un indiciu cu privire la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus, de către cei doi inculpaţi.
Petiţionara a criticat, în plângerea adresată instanţei, în temeiul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., că soluţia de neînceperea urmăririi penale, dată în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privindu-i pe cei doi, sub aspectul infracţiunilor menţionate mai sus, este nelegală şi netemeinică.
Astfel, petiţionara a susţinut în plângere că semnătura sa pe cele două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 132 şi 133 din 25 iulie 2000 a fost contrafăcută, întrucât nu a fost niciodată în faţa notarului public să semneze şi că acesta intenţionat a participat la întocmirea şi autentificarea actelor.
În cauză, procurorul a reţinut, de altfel, că acesta a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), însă, în pronunţarea soluţiei de neînceperea urmăririi penale a operat prescripţia răspunderii penale, aceasta neoperând şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), deşi, în cauză sunt elemente ce constituie conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în sensul că nu a fost la notarul public şi deci nu şi-a exprimat consimţământul, contractele de vânzare-cumpărare au fost antedatate, ca şi certificatul fiscal.
Se susţine, de asemenea, că scopul contrafacerii semnăturii a fost acela de a se evita stabilirea reală a preţului terenurilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, că dreptul de creanţă dobândit de numitul T.G., prin actul sub semnătură privată era prescris, era încheiat în anul 1996, prin manopere dolozive, contractele de vânzare-cumpărare s-a încheiat în formă autentică în anul 2000, după scurgerea termenului de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Preţul real în zonă era de 10 Euro/mp, iar suma de 9 milioane lei, pentru cele două terenuri de câte 500 mp, l-a stabilit T.G., care de altfel nu are nici măcar chitanţă ori dovadă descărcătoare că au fost de acord în anul 2000 să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru terenuri.
Instanţa de fond, examinând actele şi lucrările dosarului a constatat că plângerea formulată de petiţionara F.N. este întemeiată şi, de aceea, prin încheierea din data de 20 decembrie 2005 (dosar nr. 3723/2005) şi având în vedere şi prevederile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea şi a desfiinţat în parte rezoluţia nr. 2597/II/2/2005 din 1 noiembrie 2005 şi Ordonanţa Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1475 din 30 septembrie 2005, reţinând cauza spre rejudecare şi, aceasta în virtutea prevederilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în cauză depunându-se ulterior şi înscrisuri noi (interogatoriu, antecontract de vânzare-cumpărare, copii din registrul general de certificate).
S-a apreciat că în cauza dedusă judecăţii, în raport şi de susţinerile din plângerea formulată, ca şi din probele efectuate în faza actelor premergătoare, că temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de cele reţinute în sarcina făptuitorilor T.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., şi respectiv cea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., pentru Ţ.M.M. este nelegal şi netemeinic din următoarele motive:
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că numitul T.G. s-a preocupat de îndeplinirea tuturor formalităţilor, astfel cum se desprinde din interogatoriul propus de reclamanta F.N., la Judecătoria Buftea (dosar nr. 4383/2005), prin care recunoaşte că a semnat două cereri în data de 26 iulie 2000 prin care a solicitat redactarea şi autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi cererea datată 26 iulie 2000, prin care a solicitat să i se elibereze contractul de vânzare-cumpărare nr. 133 autentificat la data de 26 iulie 2000.
De asemenea, pe o serie de acte şi anume, cererea efectuată, la data de 19 iulie 2000, pentru eliberarea certificatelor fiscale necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, pe foaia de vărsământ apare că a achitat taxa de timbru în vederea eliberării certificatelor fiscale o persoană cu numele M. De asemenea, certificatele de sarcini se eliberează, potrivit uzanţei, numai vânzătorului, respectiv proprietarului imobilului, însă au fost ridicate de T.G. De asemenea, conform interogatoriului depus numitul T.G. a recunoscut că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut în data de 26 iulie 2000 şi nu la 25 iulie 2000, răspunsul său coroborându-se cu cele două cereri întocmite la 26 iulie 2000, prin care a solicitat redactarea şi autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, acesta necontestând semnătura şi data de pe înscrisuri (întrebarea 10 interogatoriu).
În ceea ce o priveşte pe numita Ţ.M.M., rezultă că aceasta a antedatat contractele de vânzare-cumpărare nr. 132 şi nr. 133 din 25 iulie 2000, fiind contrazisă şi de susţinerile numitului T.G., care a precizat în interogatoriu că s-au autentificat în data de 26 iulie 2000. În raport de susţinerile petiţionarei cum că nu a fost la notarul public nici la data de 25 iulie 2000, nici la data de 26 iulie 2000, rezultă indubitabil că semnătura pe contractele respective i-a fost contrafăcută şi că în faţa notarului public s-a prezentat o altă persoană.
De asemenea, tot din actele dosarului, rezultă că oferta de vânzare s-a întocmit în luna aprilie 2000, iar numitul T.G. arată că semnătura petiţionarei a fost contrafăcută cu concursul secretarului Consiliului Local Popeşti - Leordeni şi, deci, prin falsificarea acestor oferte, petiţionara a fost prejudiciată, în sensul că nu s-a putut determina preţul real al imobilului.
Aşa fiind, în raport de faptul că plângerea formulată de petiţionară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a făcut la 6 iulie 2005, că faptele sesizate de aceasta vizează, „în cursul anului 1996", din probele administrate în faza actelor premergătoare, rezultă că sub aspectul celor două infracţiuni, soluţia de neînceperea urmăririi penale privindu-i pe numiţii făptuitori T.G., art. 288 alin. (1) C. pen., şi Ţ.M.M., art. 288 alin. (2) C. pen., este nelegală în raport de temeiul juridic reţinut.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata Ţ.M.M.
Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3 şi 171 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi a încheierii din data de 20 decembrie 2005 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Astfel, hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei admiteri a plângerii, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că nu se putea aplica această dispoziţie legală în situaţia în care plângerea era îndreptată împotriva unei soluţii prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale, întrucât nu s-au efectuat activităţi de urmărire penală, iar actele premergătoare, în sine, nu pot constitui mijloace de probă.
De asemenea, sentinţa a mai fost criticată şi sub aspectul nesoluţionării, în fond a cauzei, deoarece instanţa de fond care trebuia să pronunţe una din soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., respectiv „condamnarea, achitare sau încetarea procesului penal" a schimbat doar temeiul juridic care a stat la baza ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale pentru care se dispune neînceperea urmăririi penale este procurorul care supraveghează urmărirea penală iar instanţa de judecată este ţinută de încadrarea juridică a măsurii luată de acesta, ea neputând dispune decât achitarea sau încetarea procesului penal şi nu neînceperea urmăririi penale.
Un alt motiv de recurs formulat de intimata Ţ.M.M. a vizat aspectul incidenţei cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în care s-a aflat judecătorul fondului care, anterior, admiţând plângerea prin încheierea din 20 decembrie 2005, îşi exprimase părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză.
De asemenea, prin recursul formulat, intimata a criticat şi soluţionarea cauzei pe fond, apreciind că hotărârea dată este în contradicţie cu probele administrate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Un alt motiv de recurs formulat de parchet, susţinut şi de procuror cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., în sensul că judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. deoarece, admiţând plângerea în baza art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., şi-a exprimat opinia în legătură cu existenţa probelor de vinovăţie a intimaţilor.
Intimata Ţ.M.M., prin recursul formulat, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3, 9, 17 şi 19 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi a încheierii din 20 decembrie 2005 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului aceasta a arătat că încheierea de şedinţă din data de 20 decembrie 2005 este nelegală şi netemeinică, fiind lovită de nulitate relativă, întrucât s-a admis plângerea petiţionarei deşi în cauză nu s-au efectua acte de urmărire penală.
Recurenta intimată a mai invocat faptul că în cauză s-au încălcat normele legale privitoare la competenţa funcţională a instanţei de judecată, deoarece singurul organ care este în drept a hotărî temeiul.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata Ţ.M.M., Înalta Curte apreciată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În conţinutul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
În cazul celei de la lit. c) se stipulează că „admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. xv din 22 mai 2006 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind „În aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre rejudecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia".
În considerentele deciziei menţionate s-a arătat că prin pronunţarea încheierii prevăzute de textul de lege menţionat, judecătorul preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcţiilor de urmărire penală, devenind astfel incompatibil să judece în continuare aceeaşi cauză, întrucât se încalcă principiul separaţiilor funcţiilor de urmărire penală de cele de judecată şi dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., la care România este parte.
S-a mai reţinut şi faptul că, în asemenea situaţii, acest judecător se pronunţă, indirect, asupra soluţiei ce trebuie adoptată în acea cauză, ceea ce creează pentru el şi un alt motiv de incompatibilitate, prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
Din examinarea cauzei se constată că sentinţa nr. 43 din 14 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost pronunţată de acelaşi judecător care a admis plângerea petiţionarei F.N. prin încheierea din 20 decembrie 2005, desfiinţând în parte rezoluţia nr. 2597/II/2/2005 din data de 1 noiembrie 2005 şi ordonanţa Procurorului general nr. 1475 din 30 septembrie 2005 dispusă în dosarul nr. 1457/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel, Înalta Curte consideră critica formulată de procuror şi intimata Ţ.M.M. ca fiind întemeiată, aceasta prevalând în examinare, în raport cu celelalte motive invocate, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata Ţ.M.M.
Se va casa sentinţa atacată şi se va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca reluarea judecării cauzei să se facă de la ultimul act procedural valabil, respectiv încheierea din 20 decembrie 2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata Ţ.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 14 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Ultimul act procedural valabil de la care se va relua judecarea cauzei este încheierea din 20 decembrie 2005.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4998/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5134/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
