ICCJ. Decizia nr. 4998/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4998/2006
Dosar nr. 9543/1/2006
Şedinţa publică din 4 septembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52 din 27 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 1892/2006 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată, conform art. 2781 C. proc. pen. de către petiţionara G.I., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 5/P/2006 din 5 ianuarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost obligată recurenta petiţionară la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că, pentru faptele pentru care V.L. a fost cercetat sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi fals în declaraţii prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara G.I. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei, procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara G.I. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea penală adresată la data de 10 decembrie 2005 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, petiţionara G.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de V.L., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi fals în declaraţii prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În motivarea plângerii petiţionara a susţinut că V.L., la data de 24 octombrie 1994, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu ocazia efectuării actelor premergătoare urmăririi penale în dosarul nr. 315/P/1994 (având ca obiect, săvârşirea de către avocatul B.V. a unor fapte ce ar fi putut avea conotaţia unor infracţiuni de corupţie), a consemnat în declaraţia luată, la acea dată petiţionarei, aspecte necorespunzătoare realităţii, ceea ce a condus ulterior la cercetarea acesteia sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), faptă care însă în final nu s-a confirmat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia constatând că pentru faptele reclamate de petiţionară ca fiind săvârşite de V.L., a intervenit prescripţia răspunderii penale, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul menţionat anterior.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 77/P/2006 din data de 16 februarie 2006.
Nemulţumită de soluţia procurorului general, petiţionara G.I. s-a adresat cu plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală adoptată de parchet faţă de V.L. este legală şi temeinică.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune, prin rezoluţie începerea urmăririi penale, doar dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la litera b1).
Unul din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale şi respectiv de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, din cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen., este cel de la lit. g), constând în intervenţia prescripţiei răspunderii penale, instituţie care potrivit art. 121 C. pen., are ca principal efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului, chiar dacă faptele reclamate de către persoana vătămată ar corespunde realităţii.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar conform alineatului 2 termenul se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii.
Raportat la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile din art. 246, art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), care este de 5 ani închisoare în conformitate cu dispoziţiile art. 121 alin. (1) raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., se constată că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, fapt care împiedică eventuala tragere la răspundere penală a numitului V.L. pentru faptele reclamate.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 24 octombrie 1999, iar plângerea a fost formulată de petiţionară abia la data de 10 decembrie 2005, respectiv după 6 ani de la data împlinirii termenului de prescripţie.
De altfel, în cauză este împlinit şi termenul de prescripţie specială prevăzută în art. 124 C. pen., potrivit căruia prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este depăşit cu încă jumătate.
Potrivit dispoziţiei legale mai sus enunţate termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit la data de 24 aprilie 2002, deci cu trei ani şi jumătate înainte de data formulării plângerii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara G.I.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.I. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 80 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4937/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5101/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
