ICCJ. Decizia nr. 4823/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4823/2006
Dosar nr. 43459/3/2005
Şedinţa publică din 16 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 591 din 18 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 43459/3/2005, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la 11 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă aplicat prin sentinţa penală nr. 1101/2002 a Judecătoriei Târgovişte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 684 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, de 434 zile şi s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată de 11 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 3 noiembrie 2005 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că proba de 0,29 gr. în amestec cu cofeina a fost consumată în procesul de laborator.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 305 RON, din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 3 noiembrie 2005, inculpatul a vândut martorului denunţător C.C. 5 doze de heroină în schimbul sumei de 1.250.000 ROL şi a deţinut alte doze în acelaşi scop.
Fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea vânzării şi deţinerii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a adoptat o poziţie sinceră pe parcursul cercetărilor, concordantă cu declaraţiile martorilor D.R. şi C.C.
La individualizarea şi dozarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), poziţia sinceră şi de regret a inculpatului, orientând spre minim pedeapsa aplicată, a revocat restul de pedeapsă de 434 zile şi l-a contopit în cea prezentă, deducând prevenţia la zi şi menţinând starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatului, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub următoarele aspecte:
- omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, obligatorie în cazul de faţă ca şi
- a măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Bucureşti, în apelul promovat de procuror.
În apelul inculpatului a fost criticată hotărârea pronunţată sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul reducerii ei ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 43459/3/2005 (2013/2006), au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 591 din 18 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 43459/3/2005 (6941/2005).
A fost desfiinţată în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, în baza art. 65 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Bucureşti timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-au reţinut, în favoarea inculpatului, dispoziţiile art. 74, 76 şi 80 C. pen., şi s-a redus pedeapsa acestuia la 7 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 3 noiembrie 2005 la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Onorariu avocat oficiu, în sumă de 100 lei RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel în apelul declarat de parchet a reţinut că pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi este obligatorie în cazul infracţiunii de trafic de droguri, astfel că ea a fost aplicată pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale şi a privit drepturile elective şi pe cele ale exerciţiului autorităţii de stat prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., toate celelalte cuprinse în conţinutul acestui articol nerelevând o nedemnitate a inculpatului în exercitarea lor.
Tot la fel, măsura de siguranţă a interzicerii dreptului de a se afla pe raza municipiului Bucureşti s-a impus faţă de inculpat, în raport cu infracţiunea gravă comisă, dar cu împrejurarea că domiciliul lui stabil este în judeţul Dâmboviţa.
Au fost considerente pentru care apelul declarat de parchet s-a vădit fondat.
Pe aspectul individualizării pedepsei solicitată de inculpat s-a apreciat că în raport cu datele ce caracterizează persoana acestuia s-a impus reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpatul C.M., în vârstă de 49 de ani, fără ocupaţie la data săvârşirii faptei a fost surprins în flagrant în ziua de 3 noiembrie 2005, în timp ce comercializa 5 doze de heroină, deţinând alte două în acelaşi scop.
De la momentul flagrantului el a adoptat o poziţie sinceră, consemnată de procuror în rechizitoriu, recunoscând fără rezerve fapta comisă şi motivând-o prin aceea că, fiind invalid de un picior, în urma unui accident de maşină, nu a mai putut practica meseria de zidar. În acelaşi timp, s-a reţinut că el este bolnav de diabet, fiind internat în Spitalul Penitenciar.
Antecedentele sale penal privesc infracţiuni de altă natură, iar împrejurarea că nu a mai comis fapte de natura celei pentru care este cercetat în prezenta cauză, face ca alături de considerentele de mai sus, să se reţină în sarcina sa circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen., iar pedeapsa să fie redusă sub minimul special până la un cuantum apreciat îndestulător pentru atingerea dublului ei scop, de prevenţie şi reeducare.
Faţă de faptul că inculpatul se afla în timpul liberării condiţionate din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1101 din 22 august 2002 a Judecătoriei Târgovişte, din care avea de executat un rest de 434 zile, instanţa de apel a revocat acest beneficiu şi l-a contopit în pedeapsa aplicată.
În considerentele deciziei pronunţate, prima instanţă de control judiciar a mai făcut referiri la dispoziţiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs nemotivat inculpatul C.M.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate în cauză, în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi pe fond reducerea pedepsei aplicate inculpatului faţă de circumstanţele personale şi starea precară de sănătate a acestuia.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În memoriul depus la dosar, recurentul inculpat a învederat că nu a fost conştient de încadrarea ce o impune infracţiunea comisă de el, nu a negat fapta, pe care o regretă, este bolnav, că anchetatorul C. a spus că tot ce el a declarat este minciună, aflând ulterior că acesta a fost arestat pentru luare de mită, solicitând clemenţă.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, iar la rândul ei în baza propriului examen a stabilit în mod temeinic vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.M. de a vinde în data de 3 noiembrie 2005 martorului C.C. cinci doze de heroină în schimbul sumei de 1.250.000 ROL şi de a deţine alte două doze destinate, de asemenea, comercializării întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.M., atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont nu numai de gradul de pericol social în concret al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv de atitudinea sinceră de recunoaştere a infracţiunii săvârşite, de starea sănătăţii sale, fiind invalid, nemaiputând practica meseria de zidar, este suferind de diabet, este recidivist postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat de cinci ori, pentru comiterea unor infracţiuni diferite ca gen, dovedind perseverenţă infracţională.
Mai mult, instanţa de apel a făcut aplicarea distinctă a dispoziţiilor art. 74 C. pen., şi a regimului sancţionator corespunzător impus de art. 76, dar şi art. 80 din acelaşi cod, ca urmare a concursului între cauzele de agravare şi de atenuare, ceea ce a condus la stabilirea unui cuantum de pedeapsă sub minimul prevăzut de lege pentru această infracţiune, cu executare în regim de detenţie.
Astfel, prima instanţă de control judiciar a apreciat just că numai pedeapsa aplicată inculpatului, aşa cum fost redusă este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare pedepsei, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aşadar, Decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Verificând hotărârea pronunţată de prima instanţă de control judiciar, nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2005 la 16 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 545/ A din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2005 la 16 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4779/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4829/2006. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
