ICCJ. Decizia nr. 4917/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4917/2006
Dosar nr. 2497/46/2006
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ MF din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul nr. 2439/P/2005, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul S.A.V., de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, din două infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
A fost respinsă şi cererea formulată de inculpatul P.M., de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, din două infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de complicitate la furt calificat prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor ce au fost reţinute în sarcina inculpatului P.M., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) şi infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 31 octombrie 2005) în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) şi art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (fapta din 30 octombrie 2005).
În baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie (fapta din 31 octombrie 2005).
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.M., pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
A fost făcută aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului P.M.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului P.M., durata reţinerii şi arestului preventiv, de la 2 noiembrie 2005 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A.V., la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (fapta din 30 octombrie 2005).
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (fapta din 31 octombrie 2005).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.A.V. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în sensul că au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului S.A.V.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.A.V., durata reţinerii şi arestului preventiv, de la 01 noiembrie 2005 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., şi 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă C.A. a sumei de 500 lei RON despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată G.OG nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 100 lei RON de la inculpatul P.M. şi a sumei de 40 lei RON de la inculpatul S.A.V.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, în fapt, că la data de 30 octombrie 2005, pe timp de noapte şi în loc public, prin folosirea de violenţe şi ameninţări, cei doi inculpaţi au deposedat-o pe partea vătămată G.OG de două telefoane mobile în valoare de 320 RON, iar la data de 31 octombrie 2005, în acelaşi mod de operare, inculpaţii au deposedat-o pe partea vătămată C.A. de un telefon mobil în valoare de 550 RON.
Faptele, astfel cum au fost descrise au fost încadrate în drept în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., şi art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în ce-l priveşte pe inculpatul P.M. şi, respectiv, în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (fiind comise două fapte), în ce-l priveşte pe inculpatul S.A.V.
Ca urmare, instanţa a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.M., prin rechizitoriu, iar cu privire la cererea inculpaţilor, de schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de furt calificat, aceasta a fost apreciată ca nefiind întemeiată, pe motiv că din toate probele administrate a rezultat că deposedarea părţilor vătămate s-a făcut prin violenţă.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de pericolul social sporit al faptelor de furt comise cu violenţă, de amploarea pe care au căpătat-o până în prezent şi de rezonanţa socială, în loc public şi pe timp de noapte, ce a pus în evidenţă periculozitatea socială a acestora.
Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere că inculpaţii se află la prima întâlnire cu legea penală, motiv pentru care s-au reţinut în favoarea lor dispoziţiile art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului S.A.V. s-a avut în vedere şi atitudinea sinceră a acestuia, cu privire la faptele pe care le-a săvârşit.
Referitor la starea de arest preventiv a celor doi inculpaţi s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă (aceştia au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există date certe că aceştia prezintă pericol pentru ordinea publică) se menţin, aşa încât, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată fiecăruia durata arestării preventive şi a reţinerii.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că în cauză a fost făcută dovada faptului că cei doi inculpaţi au sustras prin violenţă telefonul mobil aparţinând părţii vătămate C.A., constituită parte civilă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 998 C. civ., aşa încât, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., şi art. 1003 C. civ., i-a obligat pe inculpaţi în solidar la plata sumei reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.
S-a luat act că partea vătămată G.OG nu s-a constituită parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată suma de 100 lei RON de la inculpatul P.M. şi suma de 40 lei RON de la inculpatul S.A.V., reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile vândute de aceştia şi care nu au servit la despăgubirea părţii civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel cei doi inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea.
În ce-l priveşte pe apelantul-inculpat S.A.V., într-un prim motiv de apel acesta a solicitat a se constata că încadrarea juridică dată faptei de către tribunal nu este corectă, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, lipsind violenţa.
În opinia apelantului s-a făcut dovada, chiar prin declaraţiile părţilor vătămate, că nu s-a folosit violenţa, ci a cerut telefonul părţii vătămate doar pentru a-şi suma concubina; telefonul i-a fost dat, dar după ce a vorbit, fiind bătut, a fugit cu bunul respectiv.
În subsidiar, a arătat apelantul că, deşi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., nu s-a dat eficienţa cuvenită acestor texte de lege, astfel că a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere şi prejudiciul care este de numai 9.000.000 lei.
Celălalt apelant, inculpatul P.M. a solicitat, într-un prim motiv de apel, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a săvârşit niciuna din faptele reţinute în sarcina sa, singura sa participaţie fiind faptul că a vorbit cu tonul ridicat.
În concluzie a arătat apelantul că nu se poate reţine nici complicitate, în cel mai rău caz putându-se reţine tăinuire.
În subsidiar, inculpatul a invocat împrejurarea că nu are antecedente penale, solicitând reducerea pedepsei sub minimum prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 17/ A-MF din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2497/46/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile penale declarate de inculpaţii S.A.V. şi P.M. împotriva sentinţei penale nr. 7/ MF din 18 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 2439/P/2006.
S-a menţinut starea de arest a apelanţilor inculpaţi şi s-a dedus la zi prevenţia.
A fost obligat fiecare apelant inculpat la câte 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt a fost stabilită în mod judicios de către prima instanţă, în concordanţă cu probele aflate la dosarul cauzei, din care au rezultat împrejurările în care s-au comis infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, astfel: la data de 30 octombrie 2005, în jurul orei 19,30, în timp ce se aflau pe Calea Bucureşti, inculpaţii au văzut că din sens invers se apropiau doi tineri şi au luat hotărârea infracţională de a-i deposeda de telefoanele mobile; după ce inculpatul P.M. i-a întrebat pe cei doi tineri dacă deţin telefoane mobile, celălalt inculpat, prin violenţă, a deposedat-o pe partea vătămată G.OG de telefonul mobil ce aparţinea martorului P.A. şi de telefonul Alcatel Ote.
A mai rezultat, de asemenea, că în continuare, inculpatul P.M. i-a cerut inculpatului S.A.V. să fugă cu cele două telefoane mobile, după care s-a interpus între partea vătămată G.OG şi martorul P.A., asigurându-i astfel scăparea celuilalt inculpat.
Ulterior, inculpatul P.M. le-a creat părţilor vătămate falsa impresie că intenţionează să-l prindă pe inculpatul S.A.V., însă nu le-a precizat acestora unde locuieşte acesta din urmă.
A doua zi, cei doi inculpaţi au vândut cele două telefoane mobile unei persoane necunoscute pentru suma de 140 lei RON, bani pe care însă nu i-au împărţit în mod egal.
De asemenea, în seara zilei de 31 octombrie 2005, în jurul orelor 19,30, în timp ce se aflau pe str. Justiţiei, inculpaţii au observat-o pe partea vătămată C.A. ce era aşezată pe bordura părţii carosabile, moment în care cei doi inculpaţi s-au hotărât să o deposedeze şi pe aceasta de telefonul mobil, părţii vătămate, iar în baza acestei rezoluţii infracţionale inculpatul S.A.V. i-a pus părţii vătămate pumnul în obraz, după care a tras de la fermoarul buzunarului hainei în care aceasta avea telefonul mobil şi şi-a însuşit bunul.
În tot acest timp, inculpatul P.M. a stat la 2-3 m de locul săvârşirii faptei, fugind apoi, împreună cu inculpatul S.A.V. Cei doi inculpaţi au vândut telefonul mobil unui fost coleg de şcoală al inculpatului P.M., pentru suma de 200 dolari S.U.A.:
Faţă de situaţia de fapt reţinută, în mod corect tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiată cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat pentru inculpatul S.A.V. şi din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de complicitate la furt calificat pentru inculpatul P.M., criticile referitoare la acest aspect fiind nefondate.
Din probele administrate în speţă a reieşit fără dubiu că apelantul inculpat P.M. a exercitat ameninţări asupra părţii vătămate, adresându-i-se pe un ton ridicat atunci când i-a cerut acesteia şi martorului P.A., ce o însoţea pe partea vătămată, să-l urmeze pe aleea de acces la scara unui bloc şi când i-a întrebat pe cei doi dacă posedă telefoane mobile.
Chiar dacă inculpatul P.M. nu a ameninţat-o pe partea vătămată cu un rău, deci ameninţarea nu a fost explicită, din declaraţia părţii vătămate şi a martorului a rezultat fără dubiu că aceştia au cooperat cu inculpaţii din cauza temerii provocate tocmai de tonul ridicat al inculpatului.
Având în vedere că acest inculpat a săvârşit activităţi specifice complicităţii morale, în mod just tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) şi infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 31 octombrie 2005) în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) şi art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faţă de aspectele analizate, instanţa de apel a concluzionat că faptele săvârşite de cei doi apelanţi inculpaţi au fost corect încadrate în drept, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, tribunalul a dat cuvenita eficienţă tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a ţinut astfel seama de pericolul social sporit al faptelor de furt comise cu violenţă, de modul în care au acţionat cei doi inculpaţi, împreună, în loc public şi pe timp de noapte, dar şi de împrejurarea că inculpaţii se află la prima întâlnire cu legea penală, iar în ce-l priveşte pe inculpatul S.A.V., de atitudinea sinceră a acestuia cu privire la faptele săvârşite, motiv pentru care s-au reţinut în favoarea acestora dispoziţiile art. 74 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.
Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, prin obligarea inculpaţilor în solidar la plata de despăgubiri către partea vătămată C.A., constituită parte civilă.
În consecinţă, curtea de apel a pronunţat o soluţie de menţinere a sentinţei penale atacate, ca legală şi temeinică şi a respins, ca nefondate, apelurile, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În conformitate cu art. 383 alin. (2) C. proc. pen., şi art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a apelanţilor inculpaţi şi s-a dedus la zi prevenţia, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii P.M. şi S.A.V., criticând-o, arătând în scris, fiecare că pedeapsa aplicată este prea mare pentru fapta săvârşită, cel din urmă recurent învederând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu şi-a dat seama de ce face.
Apărătorul recurenţilor inculpaţi în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor prin reaprecierea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurenţilor inculpaţi din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi S.A.V. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină şi ca urmare şi a schimbării încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.M., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor P.M. şi S.A.V. care, în ziua de 30 octombrie 2005, în calitate de autori, pe timp de noapte şi în loc public, prin folosirea de violenţe şi ameninţări au deposedat-o pe partea vătămată G.OG de două telefoane mobile în valoare de 320 RON şi respectiv din ziua de 31 octombrie 2005 în care primul în calitate de complice, asigurând paza, iar cel de-al doilea în calitate de autor au deposedat prin violenţe, pe timp de noapte şi în loc public pe partea vătămată C.A. de un telefon mobil în valoare de 550 RON, pe care ulterior le-au vândut, întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de tâlhărie, în formele de participaţie reţinute de instanţe.
Din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate G.OG, părţii civile C.A. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, cu declaraţiile martorilor P.A.L., L.G.N., B.I.S. care au relatat împrejurările despre care au avut cunoştinţă, cu procesul-verbal de confruntare, cu alte înscrisuri a rezultat în mod concret contribuţia celor doi inculpaţi la săvârşirea faptelor, aceştia având reprezentarea rezultatelor lor şi urmărind producerea acestora, fiindu-le infirmate apărările.
Astfel, în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată G.OG a arătat că „Veneam spre domiciliu pe Calea Bucureşti împreună cu martorul S.A.V., iar în dreptul bl. 26 ne-am întâlnit cu inculpaţii şi o altă persoană pe care nu o cunosc. Ne-au dus în faţa scării blocului şi ne-au căutat de telefoane mobile. Când am băgat mâna în buzunar să ţin telefonul, inculpatul S.A.V. mi-a tras mâna şi mi-a luat telefonul, care de fapt era al martorului P.A.L., după care acelaşi inculpat mi-a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni din dreapta şi mi-a luat telefonul meu. Celălalt inculpat se afla în stânga mea. Când am fost duşi în faţa blocului, inculpaţii ne-au spus pe un ton mai tare să-i urmăm. Am cerut să ne dea telefoanele înapoi, dar inculpatul S.A.V. a sunat de pe telefonul meu, iar inculpatul P.M. după telefonul martorului. Inculpatul S.A.V. a scos cartele de la telefonul meu şi mi-a dat-o. Tot el a luat şi telefonul martorului care se afla la inculpatul P.M. şi a fugit cu amândouă telefoanele. Nu am fost ameninţaţi de către inculpaţi, deoarece atât eu, cât şi martorul am cooperat cu aceştia deoarece ne era frică. Am anunţat părinţii despre cele întâmplate. Am mers de bună voie în faţa blocului, deoarece iniţial nu am înţeles că inculpaţii vor să ne facă ceva. S.A.V. mi-a tras mâna brusc din buzunar şi a băgat mâna lui şi mi-a luat telefonul din mână, deoarece acesta se afla în mâna mea. Totul s-a întâmplat foarte repede şi când mi-a luat celălalt telefon din buzunar nu am apucat să opun nici-o rezistenţă…".
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, partea civilă C.A. a menţionat că „…Inculpatul S.A.V. a venit la mine, m-a împins şi am căzut, după care mi-a deschis fermoarul de la giacă şi mi-a luat telefonul. Eu în acel moment eram căzut pe trotuar. Am ţinut mâna la buzunar, dar inculpatul mi-a dat peste mână şi astfel nu am putut să-l opresc să-mi ia telefonul. Celălalt inculpat se afla cam la 2-3 m de mine…".
În declaraţia dată la prima instanţă, martorul P.A.L. a arătat că „Îmi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală … Precizez că cei doi inculpaţi nu au fost agresivi când ne-au cerut să mergem pe alee, dar noi ne-am simţit ameninţaţi de cei doi. În continuare, inculpatul S.A.V. ne-a întrebat dacă avem telefon, întrucât dorea să dea un telefon. La această întrebare, partea vătămată G.OG şi-a băgat mâna în buzunar pentru a ascunde telefonul, iar inculpatul S.A.V. i-a băgat mâna în buzunar pentru a-i scoate telefonul. Revin şi arăt că inculpatul S.A.V. doar l-a tras de antebraţ pe partea vătămată, cu intenţia de a-i scoate telefonul din buzunar. Precizez că acest telefon mobil îmi aparţinea. De pe telefonul meu mobil a sunat inculpatul P.M., după aceea nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu telefonul meu mobil. Precizez că tot inculpatul S.A.V. a fost cel care i-a băgat mâna în buzunar părţii vătămate G.OG, scoţând telefonul mobil aparţinând acestuia, marca Alcatel şi a efectuat o convorbire telefonică de pe acest mobil … Precizez că era întuneric când ne-au acostat cei trei inculpaţi. Precizeze că inculpatul P.M. a stat lângă mine în tot timpul cât a acţionat inculpatul S.A.V. şi nu a avut nici-o contribuţie la săvârşirea faptei … Precizez încă o dată că cei doi inculpaţi nu ne-au adresat ameninţări verbale când ne-au cerut să mergem pe alee, dar ne-a speriat tonul acestora…".
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, martorul L.G.N. a arătat că „Îmi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Precizez că în seara de 30 octombrie 2005 mă deplasam cu cei doi inculpaţi pe Calea Bucureşti, iar la un moment dat, din sens opus veneau doi copii şi am văzut cum S.A.V. i-a oprit şi i-a întrebat cât este ceasul. Unul dintre copii a scos telefonul mobil din buzunar la care inculpatul S.A.V. i-a tras pe aceştia într-un gang. Văzând toate acestea eu am plecat, deoarece îmi era teamă, dar auzeam când cei doi copii îi cereau inculpatului să le dea telefoanele înapoi … În data de 31 octombrie 2005 m-am întâlnit din nou cu cei doi inculpaţi şi am consumat împreună cu aceştia cafea şi băuturi alcoolice, după care am plecat spre casa cu cei doi. Precizez că se întunecase iar pe o stradă de lângă Casa Căsătoriilor am văzut un tânăr aşezat pe o bordură. S.A.V. l-a întrebat pe acest tânăr cât este ceasul şi după ce această parte vătămată s-a uitat la telefonul mobil să-i răspundă inculpatului, S.A.V. i-a smuls telefonul din mână şi a fugit. Precizez că partea vătămată s-a opus văzând că inculpatul vrea să îi ia telefonul şi îi cerea acestuia să-i dea telefonul….".
Înalta Curte consideră că materialul probator administrat a evidenţiat faptul că în cauză au fost exercitate, atât ameninţări, cât şi violenţe la momentul deposedării părţii vătămate şi părţii civile de bunurile arătate, aşa încât actele de executare ale celor doi inculpaţi se circumscriu infracţiunii de tâlhărie, în formele de participaţie reţinute în sarcina fiecăruia, de către instanţe, stabilindu-se corect complicitatea morală a inculpatului P.M. la infracţiunea de tâlhărie, astfel încât a fost infirmată apărarea invocată în ultimul cuvânt, de către recurentul inculpat S.A.V., în sensul inexistenţei exercitării de violenţe.
Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nici critica apărării celor doi recurenţi inculpaţi referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate acestora şi implicit a solicitării acordării unei mai largi eficienţe a circumstanţelor atenuante judiciare, având drept consecinţă reducerea într-o măsură mai mare a pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii, deoarece a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor comise agravat prin circumstanţele reale ale săvârşirii lor, prin numărul de participanţi, în timpul nopţii, într-un loc public, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, aceştia nu au antecedente penale, au avut o atitudine relativ sinceră cu privire la împrejurările săvârşirii faptelor.
De asemenea, în cauză s-a dat relevanţă, în mod distinct, circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., şi regimului lor sancţionator stipulat de art. 76 din acelaşi cod, cuantumul pedepsei aplicate fiind coborât sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină.
Astfel, Înalta Curte apreciază că prin cuantumurile pedepselor aplicate în mod diferenţiat celor doi inculpaţi, urmând ca în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute pedepsele cele mai grele, ca pedepse rezultante, în regim de detenţie s-a constatat just că numai acestea sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor pozitivă.
Înalta Curte consideră că în cauză au fost avute în vedere în mod plural criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aşadar, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi S.A.V. împotriva deciziei penale nr. 17/ A-MF din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2005 la 30 august 2006 pentru inculpatul P.M. şi de la 1 noiembrie 2005 la 30 august 2006, pentru inculpatul S.A.V.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi S.A.V. împotriva deciziei penale nr. 17/ A-MF din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2005 la 30 august 2006 pentru inculpatul P.M. şi de la 1 noiembrie 2005 la 30 august 2006, pentru inculpatul S.A.V.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4896/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5076/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
