ICCJ. Decizia nr. 494/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.494/2006
Dosar nr. 18782/1/2005
(nr. vechi 5012/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 342 din 26 mai 2005 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul O.O.O., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 21/2002 a Judecătoriei Turda, urmând ca inculpatul să execute împreună cele două pedepse, rezultând pedeapsa finală de 9 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu 31 ianuarie 2005 la zi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.I. despăgubiri civile în sumă de 7.750.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 8.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul O.O.O., în vârstă de 22 de ani, este recidivist postcondamnatoriu, aflat în termenul de încercare acordat ca urmare a suspendării executării unei pedepse cu închisoare la care a fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Inculpatul, în perioada 20 noiembrie 2004 - 8 decembrie 2004 a fost angajat în perioada de proba la benzinăria aparţinând SC B. SRL din Câmpia Turzii, la punctul de lucru situat pe DN 15 E 60, între localităţile Câmpia Turzii şi comuna Luna, în calitate de operator pompă, în data de 8 decembrie 2004, gestionarul benzinărie, martorul V.P. a găsit o lipsă de 1.500.000 lei în gestiunea inculpatului şi i-a comunicat că datorită acestui fapt nu va mai lucra la benzinărie, ci la spălătoria auto aparţinând aceleiaşi firme. Inculpatul, însă, a doua zi nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În data de 9 decembrie 2004 a fost angajat la benzinăria sus-amintită partea vătămată B.I., pe postul părăsit de inculpat.
În noaptea de 19 ianuarie 2005, partea vătămată B.I. era de serviciu când, în jurul orelor 23,00, s-a prezentat la benzinărie inculpatul O.O.O. Inculpatul nu a ştiut însă că partea vătămată îl cunoaşte din vedere şi ştia despre el şi faptul că a lucrat înainte la aceeaşi benzinărie.
Inculpatul O.O.O. a intrat în restaurantul benzinăriei, unde se afla partea vătămată B.I. şi i-a cerut acestuia să-i arate una din căsuţele aflate în spatele benzinăriei, care se închiriază clienţilor, spunând că este cu o fată şi doreşte să-şi petreacă noaptea cu aceasta într-una din aceste căsuţe.
Partea vătămată B.I. avea ca atribuţie de serviciu şi închirierea căsuţelor, motiv pentru care s-a deplasat la biroul de lângă pompele de benzină şi a luat cheia de la căsuţa nr. 2, pe care a închiriat-o inculpatului. Inculpatul însă i-a solicitat să-l însoţească până la căsuţă pentru a vedea ce condiţii oferă acestora, spunând că dacă nu îi convine va pleca în altă parte. Acesta a fost doar un pretext din partea inculpatului pentru a-l atrage pe B.I. într-un loc unde să poată fi lovit fără să fie văzut de nimeni, deoarece el, ca fost angajat, oricum cunoştea condiţiile din aceste căsuţe.
Partea vătămată, la cererea inculpatului, s-a dus împreună cu acesta în căsuţa nr. 2, unde inculpatul i-a cerut să verifice încălzirea şi dacă uşa se închide de dinăuntru cu cheia şi, profitând de faptul că partea vătămată s-a întors cu spatele faţă de el, i-a aplicat cu un topor de bucătărie (toporişca) mai multe lovituri în zona capului părţii vătămate, în urma cărora aceasta a căzut, în câteva secunde partea vătămată şi-a revenit, moment în care inculpatul, care ţinea în mână toporul, i-a cerut să se pună pe burtă pe pat şi să nu scoată nici o vorbă până când el va merge la birou să sustragă banii aflaţi în casa de marcaj. Partea vătămată s-a retras într-un colţ, între pat şi geamul căsuţei, unde au şi rămas pete de sânge pe perete (foto nr. 11 din planşa foto de la cercetarea la faţa locului) şi nu a avut curajul să riposteze, deoarece inculpatul i-a adus la cunoştinţă că afară mai sunt încă patru persoane.
După aceea, inculpatul a luat cheile aflate la partea vătămată, care au căzut jos în timpul în care acesta a fost lovit, a ieşit din căsuţă şi a închis-o pe partea vătămată în această încăpere, înainte de a ieşi din căsuţă, inculpatul a şters cu mâneca de la haină clanţa uşii pentru a nu lăsa urme, ştiind că este recidivist şi urmele sale papilare sunt în bazele de date ale organelor de poliţie.
De la căsuţă, inculpatul O.O.O. s-a deplasat la biroul benzinăriei unde se ţineau încasările şi cu ajutorul cheilor sustrase de la partea vătămată a intrat în birou şi din casa de marcaj a sustras suma de 7.750.000 lei, după care a părăsit pe jos incinta benzinăriei.
Între timp, partea vătămată B.I., de frică că se va întoarce inculpatul, şi-a ascuns în căsuţă propriul portmoneu şi suma de 1.550.000 lei proveniţi din încasări, după care, cu ajutorul telefonului celular, a anunţat organele de poliţie.
Partea vătămată a fost spitalizată la scurt timp după comiterea faptei, cu o plagă contuză regiunea occipitală de 4 cm, longitudinală şi a rămas spitalizată timp de 5 zile. Din raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca în 21 ianuarie 2005, a rezultat că leziunile corporale suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător şi au necesitat spre vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Având în vedere faptul că partea vătămată B.I. l-a recunoscut pe inculpat imediat după fotografii, organele de cercetare penală au pornit pe urmele acestuia, în vederea depistării lui, însă inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, ascunzându-se în diferite locuri până la data de 31 ianuarie 2005.
Cu ocazia primei audieri, acesta a negat comiterea faptei şi a arătat că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, în jurul orei 23,00, s-a aflat în municipiul Cluj-Napoca, în compania martorei F.A.M.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul, solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând pe fond cauza, a se dispune achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul infracţiunii, ci o altă persoană.
Prin Decizia penală nr. 178/ A din 26 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 13542/RG/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.O.O., deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 342/26 iulie 2005 a Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu 31 ianuarie 2005 şi până în prezent şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj-Napoca suma de 100 RON onorariu pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză, în urma unei judicioase analize a probelor administrate.
Inculpatul de la început a avut o poziţie de negare a comiterii infracţiunii de tâlhărie, menţionată şi în faţa procurorului, în prezenţa apărătorului său, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în sensul că în noaptea de 19 ianuarie 2005, în jurul orei 23,00 s-a aflat în Cluj-Napoca în compania martorei F.A.M.
Această susţinere a inculpatului apelant nu s-a coroborat cu declaraţiile martorilor F.A.M., O.I.D. şi U.L.
Astfel, în cauză a fot audiată martora F.A.M., care la prima audiere a relatat cu lux de amănunte cum s-a întâlnit cu O.O.O., în jurul orei 22,30, la barul J. de pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca şi cum au petrecut împreună până la ora 1,00. Totodată, martora a arătat că în seara respectivă a vorbit la telefon cu O.O.O., care a sunat-o de pe telefonul unei persoane necunoscute, solicitându-i să se întâlnească.
Tot cu această ocazie, martora a arătat că doreşte să se căsătorească cu inculpatul. A fost reaudiată în datele de 16 şi 17 februarie 2005, ocazie cu care a dat declaraţii contradictorii primei sale declaraţii. Astfel, martora a precizat că a orbit cu inculpatul, în seara de 19 ianuarie 2005, după ora 20,00, când are minute gratuite de pe numărul ei de telefon pentru a stabili la ce oră se vor întâlni în barul J. Martora a mai precizat că a stat de vorbă o oră cu el şi, în jurul orei 1,00, în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-au despărţit, în ultima sa declaraţie, martora F.A.M., după ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că organele de urmărire au primit de la SC O.R. SA lista convorbirilor purtate de ea, în seara zilei de 19 ianuarie 2005, din care a rezultat că, după ora 17,26 nu a mai avut apeluri primite sau date, aceasta a renunţat la primele sale declaraţii şi a relatat sincer că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-a întâlnit cu inculpatul O.O.O. la 0,35-0,40. Martora a arătat că inculpatul era agitat şi nervos şi au discutat puţin, după care la ora 1,00-1,15, s-au despărţit.
Martora F.A.M. a mai relatat că inculpatul O.O.O., în data de 22 ianuarie 2005, i-a povestit că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, a fost la benzinăria SC B. SRL, adică fostul lui loc de muncă, unde s-a bătut cu un angajat. Totodată, martora a arătat că regretă faptul că anterior a minţit şi a motivat comportamentul ei prin faptul că dorea să se căsătorească cu inculpatul.
În cauză, inculpatul a susţinut că el este nevinovat, că nu el a săvârşit fapte împotriva părţii vătămate, el fiind în acea noapte şi interval de timp în municipiul Cluj-Napoca împreună cu prietena sa F.A.; considerând deosebit de importantă declaraţia acestei martore a solicitat în apărare audierea martorului P.G., inculpat arestat într-un alt dosar. S-a bazat pe acest martor în sensul că acesta, fără nici un interes în cauză, a susţinut inculpatul, a făcut un autodenunţ cu privire la fapta penală de care este învinuit inculpatul, în declaraţia dată în faţa instanţei, acest martor a descris cu lux de amănunte cele consemnate în rechizitoriu. Instanţa a făcut demersuri pentru a afla dacă într-adevăr martorul s-a autodenunţ, dar răspunsul oficial primit de la secţia de poliţie a fost negativ. Declaraţia dată de acest martor a fost privită de către instanţă cu multă reticenţă şi a fost înlăturată, având în vedere că martorul şi inculpatul, pe perioada de detenţie, este posibil să fi stat împreună, iar cei doi să fi povestit. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul este recidivist postcondamnatoriu şi sunt aplicabile prevederile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare şi cumul aritmetic.
Întreaga apărare formulată de către inculpat, respectiv „alibiul" pe care a încercat să şi-l construiască prin martora F.A. nu este plauzibil şi nu a fost luat în considerare, pentru că din declaraţiile martorilor O.I.D. şi U.L. a rezultat fără echivoc că inculpatul a recunoscut în faţa lor că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-a bătut cu un angajat de la benzinăria unde a lucrat înainte. Mai mult decât atât, inculpatul i-a cerut martorului O.I. să depună mărturie mincinoasă în favoarea sa, însă martorul a refuzat categoric. Despre intenţiile inculpatului de a-şi angaja martori falşi a relatat şi martora B.L.; un astfel de martor este chiar P.G., presupusul autor.
Este relevantă declaraţia martorei F.A., când aceasta a declarat că inculpatul i-a spus că a aflat că este căutat de poliţie pentru că ar fi sustras 12 sau 15 milioane de lei de la benzinărie, dar el a auzit de la nişte prieteni că este vorba doar de 7 milioane lei; adică el ştiind că a sustras suma de 7.750.000 lei a vorbit tocmai despre această sumă. Nu a fost lipsit de interes şi faptul că partea vătămată a fost căutată la spital de sora inculpatului, ea propunându-i o înţelegere frauduloasă în ceea ce priveşte fapta comisă de fratele ei.
Faţă de probatoriul administrat în cauză, recunoaşterea inculpatului de către partea vătămată, care a fost mai mult decât constantă în cele susţinute pe parcursul procesului penal, declaraţiile martorilor, singura concluzie pertinentă care s-a impus a fost aceea că, fără nici un dubiu, inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de tâlhărie faţă de partea vătămată B.I. şi toate susţinerile inculpatului au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul O.O.O., criticând-o, arătând în scris că solicită casarea tuturor hotărârilor în cauză şi trimiterea acesteia spre rejudecare, în scopul aflării adevărului. Recurentul inculpat a arătat că cercetarea judecătorească este incompletă, nu s-a sustras de la urmărirea penală, aşa cum eronat s-a expus în rechizitoriu, audierea martorei F.A.M. în faza de cercetare penală s-a făcut sub presiunea psihică şi ameninţarea lucrătorilor de poliţie, audierea numitei U.L. s-a făcut într-o maşină de serviciu a poliţiei fără apărător şi deşi la dosarul cauzei există un plic sigilat cu probele (urmele) papilare prelevate de la locul faptei, acestea nu au fost comparate cu impresiunile sale digitale. De asemenea, în dosarul cauzei ar trebui să existe un înscris (bon de marcaj) al casei de marcat pentru a justifica lipsa gestiunii, mijloc de probă care nu există la dosar, iar la cererea sa de a fi audiaţi toţi martorii în apărarea sa, aceasta nu i-a fost aprobată.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în principal, achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu inculpatul a comis fapta, ci o altă persoană P.D., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de fond, în vederea audierii tuturor martorilor, precizând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul O.O.O. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond a ascultat inculpatul O.O.O., partea civilă B.I., ale căror depoziţii au fost depuse la dosar. Reprezentanta parchetului a solicitat audierea martorilor O.I.D., U.L., F.A.M., V.P., I.R.C. şi S.E. Apărătorul inculpatului a solicitat audierea martorului P.G. aflat în Penitenciarul Gherla, arătând că acesta cunoaşte cine este autorul faptei, neopunându-se audierii martorilor din rechizitoriu. Reprezentanta parchetului nu s-a opus la audierea martorului P.G. Tribunalul, după deliberare a admis toate cererile formulate în probaţiune şi a dispus citarea martorilor, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 17 martie 2005.
Au fost ascultaţi martorii U.L., F.A.M., V.P., I.R., S.E., martori ce au fost indicaţi în actul de sesizare, martorul P.G., propus de inculpat, luându-se şi un supliment de declaraţie părţii civile B.I.
Apărătorul inculpatului faţă de declaraţia martorului P.G. a solicitat extinderea cercetărilor faţă de acesta pentru a se constata dacă a depus sau nu autodenunţ cu privire la fapta reţinută în cauză. Reprezentanta parchetului a solicitat efectuarea adresei către Penitenciarul Gherla pentru a se comunica dacă martorul P.G. a avut corespondenţă cu Poliţia Cluj şi până la comunicarea relaţiilor solicitate în acest sens şi prorogarea cu privire la cererea de extindere a procesului penal formulată de către apărătorul inculpatului.
Tribunalul, deliberând asupra cererii de extindere a acţiunii penale cu privire la alte persoane formulată de apărătorul inculpatului, a prorogat pronunţarea şi a dispus efectuarea adresei către Penitenciarul Gherla, dispunând şi efectuarea unei adrese către Poliţia municipiului Cluj-Napoca, secţia I poliţie, pentru a comunica dacă în perioada ianuarie - martie 2005 au înregistrat de la Penitenciarul Gherla un autodenunţ formulat de martorul P.G., iar în caz afirmativ să comunice copie de pe acesta şi stadiul de lucru.
La termenul de judecată de la 12 mai 2005 la instanţa de fond, apărătorul inculpatului a solicitat audierea, în calitate de martori a numiţilor Ş.A., L.R., M.R. şi B.N., toţi aflaţi în Penitenciarul Gherla şi colegi de cameră cu martorul P.G. şi în faţa cărora martorul a recunoscut comiterea faptei, apreciind că aceşti martori sunt importanţi pentru stabilirea unei stări de fapt corecte.
Cererea a fost pusă în discuţia părţilor, reprezentanta parchetului solicitând respingerea cererii, ca neconcludentă, raportată la declaraţia martorului P.G. şi relaţiile comunicate de către poliţie.
Apărătorul inculpatului faţă de relaţiile de la poliţie a solicitat efectuarea unei adrese către Poliţia municipiului Cluj-Napoca pentru a comunica dacă a fost înregistrat un autodenunţ formulat de martorul P.G., iar în caz afirmativ să comunice copie de pe acesta şi stadiul de lucru, cerere faţă de care reprezentanta procurorului a apreciat că nu este necesară, învederând că s-a sesizat pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru a se determina situaţia reală şi motivaţia martorului.
Tribunalul, deliberând, având în vedere faptul că reprezentanta parchetului nu s-a sesizat pentru extinderea procesului penal a constatat că nu are pentru ce cerere să se pronunţe în acest sens, a respins cererile formulate în probaţiune de către apărătorul inculpatului, apreciind că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru a se contura o corectă stare de fapt. De asemenea, a revenit asupra dispoziţiei privind audierea martorului O.I.D. pentru aceleaşi considerente şi nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat a constatat închisă faza de cercetare judecătorească şi a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea judiciară, amânând pronunţarea.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră întemeiate criticile formulate de recurentul inculpat O.O.O. referitoare la încălcările privind administrarea probatoriilor, a erorii grave de fapt cu privire la percepţia probatoriilor de către judecători şi soluţiile pronunţate, precum şi pentru un alt motiv, respectiv pronunţarea de către prima instanţă a unei hotărâri cu încălcarea unor dispoziţii legale, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Astfel, conform art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanţă.
Aşadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
În baza acestor principii, instanţa de fond era obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate părţile în şedinţă publică.
Aşa cum s-a menţionat în cauză, instanţa de fond a ascultat martorii din actul de sesizare evidenţiaţi de către parchet şi a revenit asupra audierii martorului O.I.D., apreciindu-se eronat ca fiind suficientele probele existente la dosar, fără a se verifica, că în rechizitoriu mai figurau şi alţi martori audiaţi în cursul urmăririi penale, respectiv R.M.E., G.M.A., F.M.D., B.L.
Astfel, instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3 şi 4 C. proc. pen., referitoare la aflarea adevărului şi rolului activ în administrarea completă a probatoriului din cursul urmăririi penale.
În acest fel, reţinând în stabilirea vinovăţiei inculpatului şi probe administrate exclusiv în cursul urmăririi penale, la care a făcut referire în considerentele sentinţei, în mod direct, ca în cazul declaraţiilor martorilor O.I.D. şi B.L. sau indirect, declaraţiile martorilor, instanţa de fond a încălcat şi principiile contradictorialităţii şi nemijlocirii, aducând o vătămare dreptului la apărare pe care inculpatul îl are pe parcursul cercetării judecătoreşti, fiind îndeplinite condiţiile nulităţii, respectiv să existe o încălcare a dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal, această încălcare să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea lui.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel, la rândul ei, a încălcat dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanţă conţinutului acestui principiu, respectiv de a face o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat, având posibilitatea, cu titlu de excepţie, de a readministra unele probe sau completa ea însăşi probatoriul administrat iniţial.
Efectul devolutiv al apelului nu trebuie înţeles ca o administrare a întregului material probator, respectiv efectuarea în integralitate a cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, având în vedere rolul său de instanţă de control judiciar, care nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispoziţiilor legale, dar în condiţiile concrete ale cauzei curtea de apel putea să aprecieze nu numai asupra necesităţii audierii celorlalţi martori arătaţi în actul de sesizare şi care nu au fost ascultaţi de prima instanţă, dar să şi administreze aceste mijloace de probă.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză cercetarea judecătorească efectuată de prima instanţă cu încălcarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii conduce nu numai la nulitatea hotărârii pronunţată de aceasta, dar şi la nerezolvarea fondului cauzei, fiind nerespectate dispoziţii legale care au produs vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale inculpatului.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută solicitarea recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, cu privire la restituirea cauzei la parchet, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 333 C. proc. pen., instanţa de fond, putând readministra şi completa probatoriul fără a produce o mare întârziere.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul O.O.O. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 26 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Se vor casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 342 din 26 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secţia penală, şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin readministrarea tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu respectarea principiilor ce guvernează faza judecăţii procesului penal, respectiv a publicităţii, oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, prin ascultarea părţii civile B.I., a inculpatului O.O.O. şi a martorilor din acte O.I.D., U.L., F.A.M., R.M.E., G.M.A., V.P., I.R.C., S.E., F.M.D., B.L., precum şi a martorului propus de inculpat P.G., în condiţiile prevăzute de art. 320 – art. 328 C. proc. pen., pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, în condiţiile unor declaraţii contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc. pen., precum şi administrarea oricăror probe, utile, pertinente şi concludente, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, a laturii civile a cauzei, în scopul aflării adevărului, ţinându-se cont şi de efectele principiului neagravării situaţiei inculpatului, pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În conformitate cu art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 3002 şi 160b alin. (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON ( 1.000.000 lei ), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat O.O.O. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 26 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează Decizia sus-menţionată, precum şi sentinţa penală nr. 342 din 26 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secţia penală, şi trimite cauza spre rejudecare, la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului O.O.O.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4929/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 4961/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
