ICCJ. Decizia nr. 497/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.497/2006
Dosar nr. 22722/1/2005
(nr. vechi 6985/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 256/29 iunie 2005, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpatul P.G., la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În ziua de 1 martie 2005, aflându-se într-un restaurant unde partea vătămată G.O. sărbătorea o aniversare împreună cu mai mulţi colegi de serviciu, inculpatul P.G. i-a propus inculpatului B.C.D. (condamnat în aceeaşi cauză) să o urmărească împreună pe partea vătămată, sub pretextul că are o „răfuială" cu aceasta.
Ajungând-o din urmă, inculpatul P.G. a lovit-o pe partea vătămată, cu pumnul, peste faţă, iar, după ce aceasta a căzut, i-a sustras din buzunarul pantalonilor două carduri bancare, luând şi geanta diplomat a acesteia.
Ulterior, inculpatul P.G. a părăsit zona în fugă, împreună cu inculpatul B.C.D. şi a aruncat geanta diplomat.
În aceeaşi seară, inculpatul P.G. a retras suma de 27.000.000 lei de pe cardurile sustrase şi i-a oferit inculpatului B.C.D. suma de 10.000.000 lei, cu care ambii au făcut diverse cumpărături.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 807 din 24 octombrie 2005, a respins apelul inculpatului P.G.
Totodată, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul inculpatului este fondat, dar pentru un alt motiv decât cel invocat, constatat din oficiu, care se referă la greşita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., eroare care constituie cazul de casarea prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Sub acest aspect, art. 8 din C.E.D.O. impune ca în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., cum este cazul în speţă, instanţa are obligaţia să verifice, în concret, dacă şi în ce măsură această pedeapsă serveşte scopului legitim al protecţiei minorului.
Or, în cauză, instanţele, fără a-şi îndeplini această obligaţie, au interzis automat drepturile părinteşti ale inculpatului, ca efect al condamnării acestuia pentru săvârşirea al infracţiunii de tâlhărie.
Examinând dacă şi în ce măsură se impunea această pedeapsă accesorie, în cauză, Curtea constată că aplicarea ei este nejustificată, întrucât infracţiunile săvârşite de inculpaţi nu privesc nemijlocit minorul sau valorile adiacente intereselor acestuia.
Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul inculpatului şi a se casa hotărârile atacate, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., dispoziţie care urmează să fie înlăturată.
În rest, motivele invocate de recurent nu sunt fondate.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat tâlhăria (după ce a consumat băuturi alcoolice la masa la care partea vătămată se afla cu colegii de serviciu, la o aniversare, a luat hotărârea de a o agresa, propunându-i, în acest sens, celuilalt inculpat, să o urmărească împreună, după care, prin exercitarea de violenţe, i-a sustras părţii vătămate două carduri bancare, de pe care a retras suma de 27.000.000 lei), precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (recidivist), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei aplicate, ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele arătate la început, urmează a se admite, în parte, recursul inculpatului şi a se casa hotărârile atacate, dar numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condiţiile art. 8 din C.E.D.O., dispoziţii pe care le înlătură.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate urmează să fie menţinute.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 807 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sus-menţionata decizie, precum şi sentinţa penală nr. 256 din 29 iunie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condiţiile art. 8 din C.E.D.O., dispoziţii pe cale le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie 2006.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4969/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4972/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
