ICCJ. Decizia nr. 4961/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4961/2006
Dosar nr. 12486/1/2006
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 17 august 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 230/57/2006, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestului preventiv a inculpatului C.R.P.
A fost admisă cererea de amânare formulată în cauză.
A fost amânată soluţionarea cauzei la data de 14 septembrie 2006 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.
Pentru a se dispune astfel, instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.R.P, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea lui de libertate şi faţă de lipsă de procedură cu inculpaţii apelanţi a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.R.P., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi pe fond revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.R.P. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 17 august 2006 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 124 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 415/2006, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.P. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 961 zile din pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului C.R.P., prin sentinţa penală nr. 114/1999 a Tribunalului Sibiu, pe care l-a contopit cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa de faţă, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare.
În baza art. 7 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului C.R.P., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu 3 ianuarie 2006.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul B.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Totodată, s-a făcut aplicarea prevederilor referitoare la latura civilă a cauzei, a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., a altor măsuri, precum şi a art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că partea vătămată P.V. este şef de district în staţia C.F.R. Copşa Mică şi are domiciliul într-un imobil din apropierea gării.
În seara zilei de 2 ianuarie 2006 a consumat alcool la barul din gară, împreună cu cei doi inculpaţi şi alte persoane, el fiind cel care a achitat consumaţia. Fiind sub influenţa băuturii a plecat apoi spre locuinţă, dar a fost urmărit de cei doi inculpaţi. După ce a intrat în locuinţă, a fost lovit de inculpatul B.I.D. după propria recunoaştere a acestuia, de trei ori în cap cu un topor de mici dimensiuni, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale. Acest inculpat a susţinut că de fapt el ar fi fost cel agresat de victimă, dar aceasta rămâne doar o afirmaţie nedovedită de nici o probă. În incident victima a smuls de la gâtul acestui inculpat fularul care a fost găsit ulterior la faţa locului cu ocazia cercetării făcute de poliţie. Victima a susţinut că ar fi fost lovit şi de inculpatul C.R.P., dar acesta a negat această împrejurare, susţinând, însă că el l-ar fi despărţit pe celălalt inculpat de victimă.
Cert este însă că pe haină a avut pete de sânge care au fost observate de către unii din martorii audiaţi, fapt, de altfel, consemnat şi în procesul-verbal încheiat de poliţie.
Participarea lui la comiterea faptei, însă a fost dovedită şi cu împrejurarea că a primit o parte din bani luaţi de la victimă. De altfel, victimei i-au fost sustrase în aceste împrejurări un radiocasetofon în valoare de aproximativ 500 lei, pe care inculpatul B.I.D. l-a vândut ulterior în Agnita martorilor I.N. de la care a fost ridicat şi restituit proprietarului.
Deşi inculpatul C.R. a încercat în mod constant să-şi minimalizeze participarea, aceasta a mai fost dovedită şi cu o altă împrejurare semnificativă descrisă de martora H.B., care a arătat că după ce inculpatul menţionat a revenit la bar, încerca să ascundă mâneca stângă a gecii care era stropită cu sânge, iar după puţin timp s-a dus şi a venit îmbrăcat cu o altă geacă.
Toate acestea au dus la concluzia că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de a fi deposedat victima P.V. prin violenţă de radiocasetofon şi bani pe care i-au însuşit, faptă care constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), art. 21 lit. a) şi c) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpaţii C.R.P. şi B.I.D., apeluri ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 2230/57/2006 la data de 4 august 2006.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., precum şi ale art. 148 lit. f) din acelaşi cod, chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă, inculpatul C.R.P. fiind condamnat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare, ca urmare a aplicării art. 61 alin. (1) C. pen., pentru o infracţiune de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului C.R.P. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 17 august 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2230/57/2006 prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat C.R.P. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.P. împotriva încheierii din 17 august 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2230/57/2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.P. împotriva încheierii din 17 august 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 494/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4969/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
