ICCJ. Decizia nr. 4957/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4957/2006
Dosar nr. 12400/1/2006
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 august 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 58/64/2006, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului G.E. şi în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.
A fost respinsă cererea inculpatului G.E. privind recuzarea tuturor judecătorilor şi grefierilor din cadrul Tribunalului Braşov, precum şi a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în dosarul penal nr. 837/2005 al Tribunalului Braşov, formulată în şedinţă publică din data de 03 august 2006.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 80 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 3 august 2006, Tribunalul Braşov a înaintat Curţii de Apel Braşov dosarul penal nr. 837/2005, în vederea soluţionării cererii de recuzare a judecătorilor şi grefierilor din cadrul Tribunalului Braşov, precum şi a procurorilor de pe lângă Tribunalul Braşov, formulată de către inculpatul G.E.
Inculpatul G.E. este arestat preventiv în această cauză, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, instanţa va verifica legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, conform dispoziţiilor art. 52 alin. 5 1 C. proc. pen. şi art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că inculpatul G.E. a fost arestat preventiv pe o durată de 29 de zile, începând din data de 18 ianuarie 2005 până în data de 15 februarie 2005, prin încheierea nr. 5 din 18 ianuarie 2005 a Judecătoriei Suceava pentru faptul că, în noaptea de 15 ianuarie 2005, împreună cu inculpaţii P.M.M., B.S. şi M.Şt.M., prin efracţie, au încercat să sustragă bani din bancomatul B.C.R., aflat la intrarea principală a SC M. SA Suceava, fiind surprinşi de organele de poliţie, ce constituie infracţiunea de tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
Temeiurile arestării preventive le-au constituit situaţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c), f) şi h) C. proc. pen.
Prin încheierile din 9 februarie 2005, 12 martie 2005 al Tribunalului Braşov s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru câte 30 de zile, de fiecare dată.
Prin rechizitorul 1237 din 28 martie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a sesizat instanţa cu judecarea inculpaţilor P.M.M., S.C., M.Şt., G.E. şi B.S. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Ulterior, prin mai multe încheieri succesive, tribunalul a menţinut arestarea preventivă a inculpatului G.E., cât şi a celorlalţi inculpaţi trimişi în judecată în această cauză, în stare de arest preventiv.
Inculpatul G.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, art. 79 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), alin. (4) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Din examinarea actelor de urmărire penală a rezultat existenţa unor indicii temeinice că inculpatul G.E. a săvârşit fapta pentru care a fost arestat preventiv, iar temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv situaţiile prevăzute de art. 148 lit. c), f) şi h) C. proc. pen., subzistând şi în prezent.
Astfel, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală şi este recidivist, iar, în raport cu modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptei, împreună cu mai multe persoane, prin efracţie şi având ca obiect sustragerea unor bani dintr-un bancomat, precum şi în raport cu persoana inculpatului, care este recidivist, instanţa a apreciat că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului G.E. nu a fost atenuat prin simpla trecere a timpului, durata scursă de la data luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 5 şi 3 din C.E.D.O.
Rezonabilitatea duratei măsurii arestării preventive a fost determinată, atât de complexitatea cauzei, cât şi de conduita părţilor.
Este lesne de observat că această cauză are un grad de complexitate ridicat, generat de numărul infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, cât şi de numărul inculpaţilor, necesitând o amplă cercetare judecătorească.
Cercetarea judecătorească, însă, nu a început până în prezent, datorită ivirii unor incidente procedurale, multe dintre acestea generate de inculpaţi şi, în speţă, de inculpatul G.E., astfel că acesta nu poate invoca depăşirea termenului rezonabil al arestării preventive. În mod repetat, atât inculpatul G.E., cât şi ceilalţi inculpaţi au formulat pe rând sau împreună cereri de recuzare, care au fost respinse, astfel că exercitarea acestui drept apare ca fiind abuzivă şi împietează asupra desfăşurării normale a procesului, inclusiv asupra aprecierii depăşirii duratei rezonabile a arestării preventive.
Drept urmare, văzând că temeiurile arestării preventive au impus în continuare privarea de libertate a inculpatului G.E., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., curtea de apel a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru considerentele expuse mai sus, întrucât nu au dispărut şi nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanţa a respins cererea de revocare a arestării preventive formulată de inculpat în cuprinsul cererii de recuzare.
Referitor la cererea de recuzare formulată de către inculpatul G.E., instanţa a reţinut următoarele:
Motivul cererii de recuzare l-a constituit faptul că judecătorii şi grefierii din cadrul Tribunalului Braşov, precum şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov „ar putea avea (într-un fel sau altul) vreo implicaţie în furtul documentelor oficiale", respectiv a unor file din dosarul de urmărire penală, inculpatul invocând incidenţa motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit alin. (5) al art. 52 C. proc. pen., recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, grefier sau procuror. Or, inculpatul, prin cererea sa scrisă, cât şi prin susţinerea orală a acesteia, nu a indicat, concret, care sunt persoanele interesate sau în ce constă interesul fiecărui judecător sau grefier din cadrul Tribunalului Braşov ori al fiecărui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în soluţionarea cauzei. Din modul de desfăşurare a procesului nu au rezultat date care să confirme suspiciunile invocate de inculpat cu privire la existenţa interesului celor recuzaţi la judecarea cauzei. Împrejurarea că din dosarul de urmărire penală au dispărut mai multe file face obiectul unor cercetări efectuate de către procurori şi nu constituie o dovadă a faptului că judecătorii şi grefierii tribunalului, precum şi procurorii sunt interesaţi în această cauză.
Văzând că nu sunt astfel îndeplinite dispoziţiile art. 48 lit. d) C. proc. pen., în temeiul art. 52 alin. (51) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor şi grefierilor de la Tribunalul Braşov, precum şi a tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, formulată de inculpatul G.E. De altfel, trebuie remarcat faptul că inculpatul a formulat în mod repetat cereri de recuzare, ultima fiind cea din data de 7 iunie 2006, invocând acelaşi motiv, iar împrejurarea că, deşi cererea de recuzare a fost respinsă de către curtea de apel, la următorul termen de judecată a formulat o nouă cerere de recuzare întemeiată pe acelaşi motiv, reprezintă o exercitare abuzivă a acestui drept procedural.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a avansat din fondurile ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul G.E., arătând în scris că prin acea încheiere s-a menţinut arestarea sa, apreciind că încheierea respectivă are menţiunea definitivă, ceea ce ar fi contrar legii, întrucât are dreptul la recurs.
La dosarul cauzei a fost depus un memoriu din partea inculpatului G.E. în care se menţionează că a primit citaţia emisă, la data de 22 august 2006, în dosarul nr. 12400/1/2006, citaţie prin care a fost chemat în faţa Înaltei Curţi, în ziua de 30 august 2006, ora 9,00, în calitate de recurent inculpat, declarându-se surprins să primească o asemenea citaţie, întrucât nu ştie să fi declarat vreun recurs, iar ultimul lucru judecat în dosarul Curţii de Apel Braşov (58/64/2006) a fost încheierea din 4 august 2006 prin care s-a soluţionat o cerere de recuzare formulată de el, iar din dispozitivul încheierii rezultă faptul că în baza art. 3002 alin. (1), raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea sa în stare de arest preventiv, însă dispozitivul încheierii are menţiunea „definitivă", el nedeclarând recurs împotriva acesteia.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, punerea inculpatului în libertate.
Procurorul a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de inculpat, solicitând respingerea, ca inadmisibil, deoarece încheierea atacată este definitivă, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi, evidenţiind deciziile nr. 2665/2004, 3150/2005, 2811/2005, 3354/2005, 488 din 25 ianuarie 2006 şi 489 din 25 ianuarie 2006.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul pe excepţia invocată a lăsat soluţia la aprecierea instanţei, iar în ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat punerea sa în libertate.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de şedinţă din 4 august 2006 în raport cu excepţia invocată de procuror, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. proc. pen., încheierile pronunţate în procedura recuzării şi abţinerii nu sunt supuse niciunei căi de atac, legiuitorul urmărind prin această reglementare eliminarea posibilităţii exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către părţi.
Acesta a fost şi argumentul pentru care a fost introdus art. 52 alin. (51) C. proc. pen., prin care instanţei ierarhic superioare competentă să soluţioneze cererea de recuzare, îi revine obligaţia ca înainte de a se pronunţa asupra acesteia, să dispună cu privire la arestarea preventivă, măsură ce dobândeşte caracter definitiv.
Astfel, reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 52 alin. (51) C. proc. pen., instituie o procedură specială, derogatorie de la dispoziţiile art. 159 – art. 160 C. proc. pen., derogarea vizând, atât procedura de soluţionare a aspectelor privind arestarea preventivă, cât şi caracterul hotărârii pronunţată în aceste condiţii.
Dacă am admite că încheierile pronunţate în procedura abţinerii sau recuzării ar putea fi atacate separat cu recurs numai cu privire la dispoziţia referitoare la starea de arest, s-ar ajunge în situaţia ca, în cazul unor recuzări succesive să se proroge nelegal competenţa materială a instanţei îndreptăţită să judece recursul cu privire la starea de arest.
În raport cu cele menţionate, excepţia invocată de inadmisibilitate a recursului declarat de inculpat este fondată şi prevalează examinării celorlalte critici formulate de către apărarea recurentului inculpat, precum şi de către inculpat personal, din ultimul cuvânt.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii din 4 august 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 58/64/2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii din 4 august 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 58/64/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4787/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5023/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
