ICCJ. Decizia nr. 5025/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5025/2006
Dosar nr. 7887/1/2006
Şedinţa publică din 5 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32/ PI din 19 aprilie 2006, Curtea de Apel de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC C.I. SA Bucureşti, împotriva rezoluţiei din 21 februarie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei nr. 31/VIII.1/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Petenta a fost obligată să plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petenta, prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 28 decembrie 2005, a solicitat antrenarea răspunderii penale faţă de R.A. şi S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Ulterior, prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 16 ianuarie 2006, petenta a solicitat ca dosarul penal nr. 556/P/2005 al Parchetului Tribunalului Bihor să fie declinat în vederea continuării cercetărilor penale de către Parchetul Tribunalului Bucureşti, invocând prevederile art. 30 lit. d) C. proc. pen. şi art. 35 din contractele nr. 496/99 şi 497/99 încheiate între SC O. SA şi SC C.C.I. SRL, precum şi SC C.I. SA.
Prin rezoluţia din 2 februarie 2006 dată în dosar nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curţii de Apel Oradea s-a respins plângerea formulată de către SC C.I. SA, cu motivarea că, primul organ de urmărire penală sesizat de petentă a fost Parchetul Tribunalului Bihor, iar infracţiunea s-a săvârşit pe raza Tribunalului Bihor, invocându-se în drept dispoziţiilor art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 21 februarie 2006 emisă în dosar nr. 79/VIII.1/2006 de către procurorul general al Curţii de Apel Oradea, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curţii de Apel Oradea, întrucât de soluţionare a cauzei revine Parchetului Tribunalului Bihor, organul mai întâi sesizat, făptuitorii au domiciliu în Oradea, iar locul unde a fost săvârşită infracţiunea este situat pe raza judeţului Bihor.
Ulterior, prin precizările făcute în instanţă, petenta a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că procurorul de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează a soluţiona plângerea împotriva rezoluţiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Conform prevederilor art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea ori de procurorul şef de secţie al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În alin. (2) se precizează că dacă actele şi măsurile sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau au fost efectuate pe baza dispoziţiilor acestora, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
În speţă, plângerea a fost soluţionată de procurorul şef secţie de urmărire penală de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, prin rezoluţia din 2 februarie 2006, iar, apoi de procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, prin rezoluţia din 21 februarie 2006, întrucât actele de urmărire penală sunt efectuate de prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bihor, fiind astfel epuizate căile de atac conform textului legal sus-menţionat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere în faţa instanţei, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, numai rezoluţiile de neînceperea urmăririi penale sau ordonanţele ori, după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de procuror.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta SC C.I. SA Bucureşti.
Prin motivele scrise în recurs, petenta a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate arătând că nu a investit Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei nr. 31/VIII.1/2006, plângerea fiind adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, prima instanţă trebuia să se dezinvestească şi să trimită cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului formulat apărătorul recurentei nu a mai susţinut acest motiv de recurs, ci a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanţă era obligată să judece plângerea pe fond, în raport de dispoziţiile deciziei nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. la 6 martie 1998.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum prevede art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentinţa fiind legală şi temeinică.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine următoarele:
La data de 28 decembrie 2005, petenta SC C.I. SA Bucureşti, a formulat plângere, în condiţiile art. 222 C. proc. pen., împotriva numiţilor R.A. şi S.G.I., solicitând Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 556/P/2005 pe rolul acestui Parchet.
La data de 16 ianuarie 2006, petenta a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în raport de dispoziţiilor art. 30 lit. d) C. proc. pen. şi a Convenţiei părţilor.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluţia din 31/VIII.1/2 februarie 2006 a respins plângerea petentei SC C.I. SA Bucureşti.
Plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin Rezoluţiile de respingere a plângerii s-a reţinut că, în cauză, competenţa soluţionării revine, în raport de dispoziţiile art. 30 C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care este primul organ de urmărire sesizat, pe raza teritorială a acestuia s-ar fi săvârşit infracţiunea.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere solicitând desfiinţarea acesteia şi efectuarea de cercetări, în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de faptul că petenta are sediul în Bucureşti, iar efectuarea de cercetări penale în localitatea de domiciliu a făptuitorilor, i-ar favoriza pe aceştia.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Cauza a fost înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curţii de Apel Oradea spre competentă soluţionare, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
În raport de dispoziţiile legale în vigoare, prima instanţă a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentă.
Potrivit art. 278 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 400/2004 plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Tot prin acest articol de lege se fac referiri la procedura în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţelor rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar art. 2781 C. proc. pen., reglementează plângerea împotriva acestor rezoluţii sau ordonanţe la judecător.
În cauză, se observă că plângerea, prin care se solicita declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost soluţionată de procurorul şef secţie de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluţia din 2 februarie 2006, iar plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost soluţionată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluţia din 21 februarie 2006.
Se observă că în raport de dispoziţiile art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., anterior citate, au fost epuizate căile de atac împotriva actelor procurorului în cauză fiind vorba de acte de urmărire efectuate de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, situaţie în care nu se mai poate formula o plângere la parchetul ierarhic superior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
De asemenea, corect a reţinut prima instanţă că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., referitoare la plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţelor rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal, dispuse de procuror, după parcurgerea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. (de altfel, acest aspect nu a fost contestată nici de către recurenta petentă).
După cum s-a menţionat, recurenta, prin avocat a arătat că hotărârea este nelegală în raport de faptul că prima instanţă trebuia să soluţioneze cauza pe fondul ei în raport de dispoziţiile deciziei nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 105 din 6 martie 1998, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., în forma avută anterior modificării, prin Legea nr. 281/2003, era constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror în efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze instanţei în temeiul art. 21 din Constituţie, care urmau să se aplice în mod direct.
În condiţiile în care ulterior, art. 278 C. proc. pen., a fost modificat prin legile anterior menţionate şi a fost introdus şi art. 2781 C. proc. pen., care reglementează plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, care prevăd tocmai situaţiile prevăzute în considerentele deciziei Curţii Constituţionale, se constată că practic această decizie a rămas fără obiect prin introducerea în legislaţie a unor noi instituţii.
Înalta Curte, în raport de aceste considerente, apreciază că nici motivul invocat de recurentă cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului u este fondat.
În concluzie, având în vedere că legea reglementează expres şi limitativ cazurile în condiţiile în care se poate face plângere împotriva actelor şi măsurilor dispuse de procuror, iar plângerea formulată de petentă nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de lege, Înalta Curte, constatând că sentinţa pronunţată în cauză, este legală şi temeinică, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC C.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 32/ PI din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5023/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5035/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
