ICCJ. Decizia nr. 5023/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5023/2006
Dosar nr. 3070/54/2006
Şedinţa publică din 5 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 70 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta B.V. împotriva ordonanţei nr. 208/P/2005 din 15 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei din care 550 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, prin ordonanţa nr. 208/P/2005 din 15 decembrie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în baza art. 249 raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B.S., notar public în cadrul C.N.P. Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); V.C.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.; P.A. şi B.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, astfel: B.S., amendă 10.000.000 lei Rol; P.A. şi B.R., amendă câte 5.000.000 lei ROL fiecare; V.A.C., amendă 7.000.000 lei ROL.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a reţinut următoarele:
Partea vătămată B.V. a formulat plângere prin care a sesizat că învinuita B.S., în mod abuziv a redactat şi autentificat prin încheierea nr. 4149 din 21 septembrie 2000, contractul de vânzare-cumpărare dintre învinuiţii P.A. şi B.R., vânzători şi V.C.A., cumpărător, în casa situată pe strada 9 Mai din Tg. Jiu, judeţul Gorj, ce forma obiectul contractului, nu aparţinea în totalitate vânzătoarelor.
S-a mai precizat că învinuita B.S. a atestat în mod nereal în contract că vânzătoarele ar fi dobândit casa prin moştenire de la părinţii decedaţi de peste 30 ani, deşi nu se dezbătuse succesiunea de pe urma defunctei O.M., decedată la 20 iunie 1997 şi M.N., decedat la 31 mai 1981.
Cercetările penale efectuate în cauză au stabilit că, în urma relaţiilor de concubinaj dintre M.N. şi O.M., au rezultat patru fiice, respectiv B.V., P.A., B.R. şi A.M.
La data de 18 noiembrie 1981 s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctului M.N. şi s-a emis certificatul de moştenitor nr. 950, în care, la masa succesorală sunt trecute ca bunuri imobile un teren în suprafaţă de 99 m.p., o casă construită din cărămidă şi o magazie din lemn, bunuri care, în cotă de 1/2 revine concubinei O.M., iar cealaltă jumătate s-a atribuit celor 4 fiice, în cotă de 1/4.
După ce persoana vătămată B.V., împreună cu învinuitele P.A. şi B.R., au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991, s-au prezentat în faţa notarului public N.P.B. şi au cerut întocmirea unui act de partaj voluntar, ce a fost autentificat prin încheierea nr. 308 din 17 mai 2000, în care, bunurile de pe urma părinţilor, mai puţin casa, au fost grupate în două loturi, lotul 1 revenind părţii vătămate B.V., iar lotul 2 ce cuprindea, pe lângă alte terenuri şi suprafaţa de 164,5 m, situată pe strada 9 Mai la nr. 31 din Tg. Jiu, în care era inclus şi terenul de sub casă, învinuitelor P.A. şi B.R.
Partea vătămată şi învinuitele au arătat că, imobilul casă nul-au trecut în actul de partaj, deoarece au hotărât ca acesta să revină celei de-a patra surori A.M., plecată în Moldova.
La data de 5 iunie 2000, învinuitele P.A. şi B.R., au vândut toate bunurile menţionate în actul de partaj voluntar la lotul 2, ce le aparţinea, învinuitului V.C.A. printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat de învinuita B.S. prin încheierea nr. 2751 din iunie 2000.
Ulterior, învinuitele s-au înţeles cu V.C. să-i vândă şi casa, încheind iniţial la data de 15 iulie 2000 un contract olograf, iar apoi la data de 21 septembrie 2000, au cerut învinuitei B.S., redactarea şi autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect casa respectivă.
Contractul a fost autentificat prin încheierea nr. 4149 din 21 septembrie 2000, de către învinuita B.S. care a trecut, în mod nereal, la modul de dobândire a proprietăţii de către vânzători ca „fiind prin moştenire de la părinţi, decedaţi de peste 30 ani".
Învinuita B.S. a declarat că menţiunea din contract, referitoare la modul de dobândire a proprietăţii şi la data decesului părinţilor, aparţine vânzătoarelor, precum şi că, în cazul în care V.A. a devenit proprietarul terenului pe care era amplasată casa, în mod legal a procedat la autentificarea contractului, cunoscând totuşi că nu se dezbătuse succesiunea de pe urma defunctei O.M. şi că, moştenitoare ale casei erau cele patru fiice.
Învinuitele P.A. şi B.R., au declarat că, i-au adus la cunoştinţă învinuitei B.S. şi că nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma mamei, precum şi că au declarat în faţa notarului public, în mod nereal, ca preţ al vânzării suma de 12.500.000 lei ROL, cu toate că în realitate au primit de la V.C.A., suma de 120.000.000 lei ROL.
Cele două învinuite au mai declarat că cel de-al doilea contract, în care s-ar fi vândut casa, a fost întocmit fictiv de către învinuita B.S. în luna iunie 2000, împreună cu contractul de vânzare al terenurilor şi că nu au cunoscut ce semnează, fără să fie pusă în discuţie, în nici un moment, vânzarea casei.
Parchetul a reţinut că această susţinere este infirmată de probele din dosar, respectiv declaraţia învinuitului V.C.A., cerere adresată notarului public din 21 septembrie 2000 şi semnată de învinuite, certificatul nr. 19685 eliberat de Primăria Tg. Jiu la data de 12 septembrie 2000.
Învinuitul V.C.A. a recunoscut că a citit contractul de vânzare-cumpărare, după care l-a semnat, precum şi că s-a înţeles cu învinuitele P.A. şi B.R., negând încă că le-ar fi dat o sumă mai mare decât cea trecută în contract.
Afirmaţia învinuitului cu privire la preţ s-a apreciat ca nereală, având în vedere declaraţiile învinuitelor P.A. şi B.R., ale părţii vătămate B.V., ale martorei N.C., precum şi a preţurilor practicate la asemenea imobile pe raza mun. Tg. Jiu.
Instanţa de fond a constatat că, nepronunţându-se asupra fondului cauzei pe o propunere de trimitere în judecată, parchetul nu putea dispune anularea unui act civil.
Coroborarea art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu art. 249 alin. (2) din acelaşi cod, relevă că prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală nu se poate dispune anularea actelor false, instituţia restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii referindu-se la alte situaţii decât cele aflate în discuţie.
În consecinţă, soluţia de netrimitere în judecată dispusă de parchet a fost apreciată ca legală şi temeinică, instanţa dispunând respingerea plângerii petiţionarei.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petenta B.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii şi redeschiderea urmăririi penale faţă de învinuiţi.
Petiţionara a criticat soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susţinând că faptele comise au pericolul social al unor infracţiuni.
Totodată, petiţionara a solicitat anularea actelor false întocmite de notar.
Recursul declarat este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 şi 91 C. pen., parchetul a apreciat că faptele săvârşite de învinuiţii B.S., P.A., B.R. şi V.A.C. nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, dispunând sancţionarea acestora cu amendă administrativă.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ţinut seama de împrejurările în care s-au comis faptele, şi anume că învinuitul V.C.A. era proprietarul terenului pe care este amplasată casa, că învinuitele P.A. şi B.R. au dreptul la o cotă din imobil de 4/8 şi că, în urma dezbaterii succesive acesta ar putea fi repartizat lor.
S-a mai avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale învinuiţilor, persoana şi conduita făptuitorilor.
Curtea constată că soluţia dispusă de parchet este legală şi temeinică, în cauză aplicându-se o măsură administrativă care reflectă în mod just atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi care, prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă.
Cu privire la critica formulată de petiţionară referitor la anularea înscrisurilor falsificate, Curtea constată că şi aceasta este nefondată.
Desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, este numai de competenţa instanţei civile.
Acţiunea aparţine părţilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ., când acţiunea poate fi exercitată şi de procuror.
În consecinţă, în mod corect şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie şi cu respectarea deciziei nr. 15 din 21 noiembrie 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, parchetul nu a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, neavând această competenţă.
Aşa fiind, Curtea constată că plângerea petiţionarei a fost respinsă în mod just, soluţia instanţei de fond, fiind legală şi temeinică.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiţionarei B.V. va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.V. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4957/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5025/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
