ICCJ. Decizia nr. 498/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.498/2006
Dosar nr. 20492/1/2005 (nr. vechi 5867/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul B.D., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2004 la zi.
S-a constatat că partea vătămată P.F.M. nu a exercitat acţiune penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la 10 august 2004, inculpatul B.D. a vândut-o pe P.F.M., denunţătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, contra sumei de 350 dolari S.U.A. şi 1.600.000 lei fiind surprins în flagrant delict, imediat după efectuarea tranzacţiei.
Din constatările ex propriis sensibus ale poliţiei (menţionate în procesul-verbal de consemnare a flagrantului) a rezultat că A.N.V. a ajuns cu taxiul la locul de întâlnire cu inculpatul B.D., stabilit anterior, prin telefon, inculpatul a coborât din autoturismul marca Audi şi a primit banii de la denunţător, iar după ce i-a numărat, a deschis portiera din spate a autoturismului şi a scos cu o mână pe partea vătămată P.F.M., împingând-o în taximetrul cu care se deplasase martorul denunţător.
La percheziţia autoturismului aparţinând inculpatului, organele de poliţie au depistat suma de bani ale căror serii fuseseră anterior consemnate într-un proces-verbal (bani cu privire la care se reţine că au fost restituiţi martorului denunţător, fiind puşi de el la dispoziţia organelor de poliţie).
În acelaşi autoturism s-a mai găsit un înscris original, reprezentând Decizia Tribunalului Besancan din care rezultă că B.D. a fost condamnat la o amendă de 90 Euro pentru proxenetism agravat.
Din declaraţia martorului A.N.V. s-a reţinut că inculpatul B.D. i-a spus că are de vânzare o fată pe care poate să o scoată din ţară pentru a practica prostituţia, lăudându-i „calităţile" care justificau suma pretinsă de 350 dolari S.U.A. Totodată, martorul a declarat că inculpatul B.D. i-a spus că a cumpărat-o pe fată cu suma de 8.000.000 lei, susţinere ce se confirmă prin declaraţiile constante ale părţii vătămate P.F.M. coroborate cu părţi din declaraţia dată de inculpat (în faţa instanţei) în care aceste afirmă că o anume L. i-ar fi cerut în schimbul părţii vătămate suma de 8.000.000 lei, sumă pe care însă nu a remis-o, având în vedere şi procesul-verbal de confruntare între inculpat şi partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă.
Prin Decizia penală nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2466/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 914 din 28 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4916/2004, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani la 5 ani închisoare potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus prevenţia de la 10 august 2004 la zi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul este fondat sub aspectul individualizării pedepsei. În mod temeinic fapta inculpatului de a o primi şi caza pe P.F., urmată de a o remite denunţătorului A.N. contra unei sume de bani şi pentru ca acesta din urmă să o exploateze sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, neexistând dovezi că inculpatul B.D. s-ar face vinovat şi de infracţiunea de proxenetism.
Curtea de apel a apreciat pedeapsa stabilită de prima instanţă ca fiind în cuantum prea ridicat, în raport cu profilul normal al părţii vătămate, a cărei moralitate îndoielnică a rezultat cu prisosinţă din probele administrate şi al faptului că inculpatul nu s-a comportat indecent faţă de aceasta.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.D., fără a arăta în scris motivele.
La dosarul cauzei a fost depusă o cerere de către recurentul inculpat în care solicita transcrierile înregistrărilor audio ale procesului desfăşurat la Tribunalul Bucureşti, acordarea unei grefe cu dosarul pentru lămurirea unor aspecte legate de anchetarea sa, precum şi audierea martorului denunţător A.N.V. a cărei mărturie se apreciază ca fiind absolut necesară, deoarece acest martor poate confirma toate aspectele legate de constrângerea sau înţelegerea de comun acord între el şi partea vătămată.
La termenul de astăzi, în recurs, recurentul inculpat a depus un memoriu în care a criticat modul de anchetare, apreciind că există nereguli ce au fost preluate de instanţă, că în declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului asistent B.V. nu există temeiul legal al arestării sale şi nici nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 329 C. pen. În concluzie a solicitat a se avea în vedere declaraţia olografă a părţii vătămate, faptul că nu se constituie parte civilă, oscilaţia instanţelor de judecată anterioare în a găsi o încadrare legală exactă pentru infracţiunea comisă, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., ţinând cont de buna conduită de care a dat dovadă în instanţă, are în întreţinere copii minori, de perioada deja petrecută în detenţie, atitudinea sa oscilantă din timpul audierilor se datorează tocmai caracterului adoptat de organele de cercetare.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., deoarece în mod greşit s-a stabilit pe baza probelor că fapta s-ar încadra în infracţiunea din legea specială şi nu în aceea din Codul penal. Totodată a apreciat că Decizia instanţei de apel este motivată, implicit menţinându-se argumentele primei instanţe.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel nu a motivat Decizia pronunţată în raport cu toate motivele invocate de către apărătorul apelantului inculpat B.D., motive ce nu au fost evidenţiate în considerentele hotărârii, fiind făcută menţiunea că acestea se regăsesc consemnate în partea introductivă a hotărârii pronunţate.
Aşa cum rezultă din concluziile apărătorului apelantului inculpat, acesta a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul schimbării încadrării juridice dată faptei, prin rechizitoriu, în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001, apreciind în mod greşit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 329 C. pen. De asemenea, a considerat că cel pe care îl apără nu se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinute de prima instanţă, mai ales că inculpatul a fost arestat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 C. pen., după cum rezultă şi din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice şi, în consecinţă, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., urmând a se ţine cont şi de conduita bună a celui pe care îl apără, lipsa antecedentelor penale şi faptul că are în întreţinere copii minori.
În expunerea considerentelor deciziei, curtea de apel, în raport cu motivele invocate, s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, fără a face un examen coroborat al probelor administrate, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor.
Astfel, în ceea ce priveşte critica apelantului inculpat cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi la faptul că acesta nu se face vinovat faţă de aceasta, în loc de art. 329 C. pen., pentru care a şi fost arestat, cum acesta a susţinut, instanţa de apel a expus în mod sintetic situaţia de fapt, concluzionând că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, neexistând dovezi că inculpatul B.D. s-ar face vinovat şi de infracţiunea de proxenetism.
Înalta Curte consideră că în cauză motivul de apel invocat nu a fost analizat, deoarece instanţa de control judiciar nu a făcut un examen propriu al faptei faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane pe care a reţinut-o comparativ cu aceea de proxenetism, în raport cu probele administrate în ansamblul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Mai mult, se impunea nu numai o încadrare faptică în modelul legal, dar şi stabilirea pe baza aceluiaşi material probator a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptei a cărei încadrare juridică trebuia în mod expres stabilită, proces ce trebuia să se concretizeze într-o apreciere coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate.
În cadrul procesului de evaluare a mijloacelor de probă, întemeiat pe dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel avea obligaţia nu numai să le evidenţieze expres, doar printr-o enumerare ci să le analizeze conţinutul lor, în raport cu soluţia adoptată, urmând să arate în concret ce urmează a se avea sau nu în vedere.
Înalta Curte, examinând critica invocată în recurs de inculpat cu privire la greşita schimbare de încadrare juridică, formulată în acelaşi sens ca şi în apel, nu a putut verifica care au fost argumentele primei instanţe de control judiciar, în reţinerea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat în infracţiunea de trafic de persoane, neputând opera cu o interpretare deductivă, fundamentată pe o asimilare implicită a raţionamentelor instanţei de fond.
Totodată, Înalta Curte consideră că nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de apelantul inculpat B.D. referitor la greşita individualizare a pedepsei, nu poate fi verificat, deoarece în stabilirea cuantumului pedepsei, evaluarea instanţei de apel s-a redus exclusiv la condiţia comportării inculpatului, fără a fi reflectate în concret şi celelalte criterii stipulate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport cu scopurile pedepsei.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte consideră că nemotivarea deciziei instanţei de apel faţă de motivele de apel invocate de apelantul inculpat echivalează cu o nesoluţionare a primei căi ordinare de atac, ce nu poate fi verificată în recurs, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Cazul de recurs mai sus arătat face parte din motivele formale ce prevalează în analiză, în raport cu cel referitor la greşita încadrare juridică prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., motiv substanţial de recurs.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la Curtea de Apel Bucureşti, care va efectua propriul examen asupra motivelor de apel invocate, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, în funcţie de efectele apelului şi cu prevederile legale incidente.
În conformitate cu art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 496/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 50/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
