ICCJ. Decizia nr. 496/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 496/2006
Dosar nr. 22517/1/2005
(nr. vechi 6882/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1095 din 9 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2933/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul I.N., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1064 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti şi s-a contopit restul rămas neexecutat, de 501 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că în final inculpatul execută pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.N., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 411 din 21 martie 2002 a judecătoriei sector 3 Bucureşti.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1280 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
S-au constatat concurente faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de un an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 411 din 21 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi un an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1280 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi pe cale de consecinţă:
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 411 din 21 martie 2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de un an şi 6 luni închisoare.
S-a dispus executarea pedepsei rezultante alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că în final inculpatul execută o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada executată de la 4 februarie 2002 la 1 martie 2002 (sentinţa penală nr. 411/2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti) şi de la 12 mai 2002 la 5 aprilie 2003 (sentinţa penală nr. 1280/2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti).
S-a constatat că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpaţii în solidar la 2.000.000 lei (200 RON) despăgubiri civile către partea vătămată O.M.C., sector 4.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 21 iunie 2004, inculpaţii B.S. şi I.N. au deposedat, prin violenţă şi ameninţări, pe partea vătămată O.M.C. de un telefon mobil marca Siemens A 50 în timp ce se aflau în Parcul Titan.
Ulterior, ei au înstrăinat bunul martorului D.M.A., pentru suma de 800.000 lei pe care au cheltuit-o în interes personal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, solicitând reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului inculpatului însă pentru un alt motiv decât cel invocat de apelant, respectiv pentru greşita interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) şi e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentinţa primei instanţe şi rejudecând a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Instanţa de apel a reţinut că pedeapsa aplicată de prima instanţă nu poate fi considerată prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că fapta comisă de inculpat are un grad ridicat de pericol social concret, inculpatul este recidivist, iar atitudinea sa sinceră şi de regret a fost avută în vedere de către instanţa de fond care s-a orientat spre minimul special al pedepsei prevăzut de textul incriminator.
Cât priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului, s-a apreciat că prima instanţa a interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), fără a face o analiză pentru fiecare caz în parte cu atât mai mult cu cât infracţiunea comisă nu evidenţiază o nedemnitate a inculpatului în exercitarea drepturilor părinteşti.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul I.N. care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind exagerată în raport de circumstanţele sale personale şi a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Recursul nu este întemeiat.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat infracţiunea, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, dând dovadă de clemenţă atunci când s-au orientat spre pedepse situate la limita minimă.
Înalta Curte apreciază că o reducere a cuantumului acestei pedepsei şi reţinerea în favoarea recurentului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., nu se justifică, pedeapsa aplicată de instanţe, fiind în măsură să servească scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 777/ A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 492/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 498/2006. Penal → |
|---|
