ICCJ. Decizia nr. 5549/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5549/2006
Dosar nr. 13186/1/2006
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 3 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 4492/33/2006, fiind investită cu verificarea din oficiu, conform art. 300¹ alin. (1) C. proc. pen., a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei B.A., s-a menţinut această măsură, respingându-se, totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, întemeiate pe existenţa cazurilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c), d) şi h) C. proc. pen., ce îşi au corespondentul în noua reglementare în art. 148 alin. (1) lit. a), b) şi f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe considerentul că nu se impune menţinerea măsurii arestării preventive, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., fiind încălcate şi dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O.
Înalta Curte, examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Conform art. 300¹ C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Curtea de Apel Cluj, investită cu soluţionarea ...., a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 160b apreciind că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Din analiza cauzei rezultă că prin Rechizitoriul nr. 35 din 14 septembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că inculpata, în calitate de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti jud. Maramureş, în perioada iulie 2003 - aprilie 2006, a pretins şi a primit în total 3900 Euro şi 350 lire sterline de la 8 persoane pe care le cerceta penal pentru diverse infracţiuni, promiţându-le că nu le va mai trimite în judecată.
Înalta Curte consideră că în mod corect şi motivat instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în faza urmăririi penale a apreciat că se menţin ... judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu.
Astfel, din probele administrate în faza urmăririi penale, rezultă indicii temeinice că inculpata a săvârşit o faptă penală, şi anume cea prevăzută de dispoziţiile art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În acest sens sunt declaraţiile martorului denunţător V.I., procesul verbal din 07 august 2006 privind înserierea bancnotelor componente ale sumei de 1200 Euro, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 07 august 2006, interceptările audio şi video pe suport magnetic şi transcrierea convorbirilor ambientale.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. c), d) şi h) C. proc. pen., pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatei.
Astfel, s-a considerat că din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, reies indicii temeinice că inculpata a săvârşit o faptă penală şi anume cea încadrată în dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva inculpatei există opt denunţuri penale formulate de numiţii A.M., G.D., A.G., M.A., Ţ.V., A.I., M.O. şi C.I., declaraţiile acestora fiind completate cu depoziţiile martorilor A.I., A.Z.M., C.M., B.M.A.D., F.D.
Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpata a luat legătura cu martorul A.D., cu învinuitul I.F. şi cu denunţătorul A.M. în scopul determinării acestora sau pentru a face presiuni asupra altor persoane audiate să-şi schimbe declaraţiile, aspecte atestate prin declaraţiile persoanelor implicate, dar şi prin notele de redare a convorbirilor telefonice, a căror interceptare a fost autorizată de judecător.
S-a considerat astfel că, prin modul în care a acţionat, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, în sensul dispoziţiilor art. 148 lit. d) C. proc. pen.
S-a apreciat că în cauză este incident şi temeiul prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., în sensul că inculpata s-a ascuns în scopul sustragerii de la urmărire penală, cu începere din data de 22 august 2006, de când C.S.M. a încuviinţat reţinerea şi arestarea sa, dispărând de la domiciliu şi ascunzându-se la locuinţa fiicei sale din Sighetu Marmaţiei, cu toate că era chemată prin citaţie şi mandate de aducere, să se prezinte la D.N.A.
De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrucât în sarcina inculpaţei s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea gradului de pericol social, prima instanţă a avut în vedere că inculpata, în calitatea pe care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, este suspectată că s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine foloase materiale în mod repetat şi pe o perioadă lungă de timp.
S-a considerat că starea de pericol pentru ordinea publică, în cazul inculpatei, presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiţiei este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente, în legătură cu care se aşteaptă o reacţie cât mai promptă şi eficientă a organelor judiciare.
Referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi h), se reţine că şi acestea sunt îndeplinite, întrucât infracţiunea este flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea gradului de pericol social, Înalta Curte are în vedere fapul că în desfăşurarea activităţii infracţionale inculpata s-a folosit de calitatea sa procuror, astfel că lăsarea acesteia în libertate ar crea un sentiment de temere şi insecuritate în rândul opiniei publice, deoarece s-a adus o gravă atingere prestigiului şi credibilităţii instituţiilor responsabile să aplice legea.
Analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 din. C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, proclamând dreptul la libertate scopul articolului menţionat este acela de a se asigura ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar. Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrale ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor, desfăşurarea procesului în bune condiţii.
Motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispoziţiile art. 148 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 4492/33/2006.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 4492/33/2006.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5435/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5810/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
