ICCJ. Decizia nr. 5119/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5119/2006
Dosar nr. 40933/3/2005
Şedinţa publică din 8 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 24 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 462 raportat la art. 460 alin. (4) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul R.C. împotriva sentinţei penală nr. 305 din 28 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 230 din 15 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în motivarea contestaţie la executare, contestatorul a arătat că doreşte să aducă la cunoştinţă instanţei împrejurări şi fapte noi, care nu au fost cunoscute la momentul când a fost condamnat.
Instanţa de fond a menţionat în considerente că motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., fiind verificat de o altă instanţă şi pronunţându-se o hotărâre definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte contestaţia la executare s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă deoarece în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal condamnatul contestator R.C., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că, la momentul judecării cauzei pe fond, nu s-a procedat la audierea martorilor şi la confruntarea sa cu aceştia. De asemenea, a învederat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, solicitând reducerea ei.
Prin Decizia penală nr. 194 pronunţată în şedinţă publică din data de 10 martie 2006 a fost respins apelul ca nefondat.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de contestator, susţinând, în continuare că a fost condamnat la o pedeapsă exagerat de mare, instanţa neavând în vedere circumstanţele personale.
Recurentul nu a invocat un caz de casare prevăzută de art. 3859 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţele au reţinut în mod corect că potrivit art. 461 C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare, nu pot fi examinate probleme de fond, cum sunt şi cele privitoare la individualizarea pedepsei, invocate de recurent, hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de lucru judecat.
Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator tind la reexaminarea unor probleme de fond, rezolvate cu autoritate de lucru judecat şi nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind inadmisibilă contestaţia la executare dedusă judecăţii.
În cauză nu există nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 3859 (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat R.C. împotriva deciziei penale nr. 194 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5066/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5123/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
