ICCJ. Decizia nr. 5123/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5123/2006
Dosar nr. 3804/2/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2004 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, petiţionarul T.N. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 2269/2002 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 889/ R din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Instanţa a apreciat că motivele invocate de contestator se circumscriu cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 460 lit. a) C. proc. pen., şi conform art. 461 C. proc. pen., competenţa de soluţionare revine instanţei de executare care în cauză este Judecătoria Sector 4 Bucureşti.
În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 57 din 15 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, la data de 28 aprilie 2006, petiţionarul T.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este inadmisibil.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că prin hotărârea atacată cu recurs s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea instanţei de executare, conform art. 461 C. proc. pen.
Potrivit art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenţei nu est supusă apelului şi nici recursului.
În aceste condiţii, Înalta Curte va dispune, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) respingerea recursului, ca inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede nici o cale de atac.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva deciziei penale nr. 57 din 15 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 5119/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 5199/2006. Penal → |
---|