ICCJ. Decizia nr. 5196/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5196/2006
Dosar nr. 12853/1/2006
Şedinţa publică din 11 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 august 2006, Curtea de Apel Braşov, examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi inculpaţii G.V., F.D., G.F., D.V., C.M. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.F. şi F.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că se menţin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii G.F. şi F.D.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 5 aprilie 2006, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov l-a condamnat pe inculpatul F.D., la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, violare de domiciliu şi furt calificat.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul G.F. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare şi 100 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Analiza actelor şi probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi nu s-au schimbat, fiind întrunite în continuare prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de aceştia sunt mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certă că lăsarea lor în libertate constituie un pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptelor comise de inculpaţi şi condiţiile concrete în care au fost săvârşite.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţii F.D. şi G.V., nefiind fondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus şi onorariul de avocat pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.D. şi G.V. împotriva încheierii din 28 august 2006 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 203/P/AP/MF/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 5076/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5198/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|