ICCJ. Decizia nr. 5076/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5076/2006
Dosar nr. 12687/1/2006
Şedinţa publică din 6 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 5940/3/2003, s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor L.G.
Motivând în fapt şi în drept menţinerea măsurii, instanţa a constatat că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, sens în care sunt respectate dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., şi art. 160b C. proc. pen.
În termen legal, împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul S.C. care a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu obligarea inculpatului de a nu părăsi ţara.
Examinând soluţia atacată, în raport de această critică, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată motive de casare a acesteia.
Astfel, potrivit art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive dispunând prin încheiere motivată menţinerea măsurii atunci când temeiurile care au determinat-o nu au încetat.
Conformându-se acestor prevederi, instanţa investită cu soluţionarea apelurilor a constatat că se menţin în continuare temeiurile de fapt şi de drept care au justificat măsura.
Existând indicii temeinice de săvârşire a unor fapte penale împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P.N.A. nr. 186/P/2003, pentru mai multe infracţiuni, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 323 C. pen.
S-a reţinut că inculpatul, în perioada 1999 – 2000, i-a dat coinculpatului L.G. suma de 10 milioane pentru a întocmi 14 rapoarte de expertiză topografică false, pe care le-a folosit alături de sentinţe judecătoreşti false împreună cu mai mulţi inculpaţi în scopul de a obţine imobile situate în Bucureşti pe care prin vânzare le scoteau din proprietatea adevăraţilor deţinători.
Menţinând aceeaşi stare de fapt, prin sentinţa penală nr. 1680 din 13 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea acestui inculpat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare la care a aplicat un spor de 3 ani, în final acesta urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare.
Desigur, în aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel a apreciat că se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au justificat luarea arestării, menţinând în continuare măsura, ca legală şi temeinică.
Pentru aceleaşi considerente, în cauză nu se va putea dispune înlocuirea arestării cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, fiind menţinută soluţia atacată prin respingerea recursului declarat de inculpat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 5940/3/2003.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitiv.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4917/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5196/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
