ICCJ. Decizia nr. 5370/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5370/2006
Dosar nr. 8867/1/2006
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa penală 25/ F din 8 mai 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluţiei nr. 84/P/2005 din 16 ianuarie 2006 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la 16 ianuarie 2006 în dosarul nr. 84/P/2005, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluţii ca netemeinică şi nelegală, arătând că faptele pentru care a formulat plângere întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.
În considerentele plângerii, petentul a mai arătat că în noaptea respectivă nu a condus pe drumurile publice, ci a participat la petrecerea aniversară a copiilor, împreună cu rudele şi prietenii şi ieşind la poartă pentru a conduce o familie care pleca, s-a apropiat de autoturism pentru a-şi lua ţigările din interiorul acestuia, a fost imobilizat de doi civili, care nu s-au legitimat şi care au afirmat că este un hoţ, moment în care a intervenit şi un poliţist îmbrăcat în uniformă şi toţi l-au târât, lovit şi introdus în maşina poliţiei, deplasându-se la spitalul judeţean unde a refuzat recoltarea de probe biologice, deoarece nu a condus sub influenţa alcoolului.
Petentul a mai arătat că ulterior a fost condus la sediul poliţiei de unde i s-a permis să plece acasă şi după o lună a aflat că este învinuit şi i s-a reţinut permisul de conducere, astfel că susţinerile procurorului în motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sunt nefondate.
Verificând plângerea formulată în raport cu actele şi lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 16 ianuarie 2006 în dosarul nr. 84/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.F.C., agent principal, J.D., agent şi M.C.C. – subinspector, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. (patru fapte).
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut, în esenţă, că:
În noaptea de 5 aprilie 2005, în jurul orelor 1,00, pe str. Republicii din comuna Sânpetru, la controlul de rutină efectuat de echipajul poliţiei a fost oprit autoturismul condus de petentul C.I., semnul fiind efectuat de agentul principal I.F., petentul continuându-şi drumul şi depăşind dispozitivul de filtru al poliţiştilor şi a oprit în dreptul imobilului cu nr. 177, unde locuieşte.
În aceste condiţii, agentul I.F. s-a deplasat imediat la autoturism şi a solicitat petentului actele însă acesta a refuzat să le prezinte, moment în care au sosit şi ceilalţi membrii ai echipajului, respectiv J.D. şi M.M.C., astfel că petentul a fost invitat la maşina poliţiei pentru a fi identificat şi a se constata dacă era sub influenţa alcoolului, dar acesta a refuzat şi a început să adreseze injurii şi ameninţări la adresa celor trei poliţişti şi în aceste condiţii, subinspectorul M.M.C. s-a deplasat la autoturismul Audi, ce fusese anterior oprit de aceştia şi a solicitat martorilor S.I. şi R.I., care au văzut cele întâmplate, să asiste în continuare la activitatea desfăşurată.
S-a mai reţinut că în urma scandalului făcut de petent, din imobil au ieşit soţia acestuia, C.L., fiica sa, C.A. şi naşa fiicei petentului, B.N.M. care au început să ţipe şi în dorinţa de a-l ajuta pe petent au tras de hainele poliţiştilor pentru a nu fi dus la maşina poliţiei, soţia acestuia ameninţând şi ea pe poliţişti că au cunoştinţe şi că vor fi daţi afară din serviciu; ajungând la maşina poliţiei, petentul a lovit cu piciorul în portiera autoturismului a refuzat să fie testat cu fiola alcoolscop, astfel că i s-a solicitat să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice, solicitare adresată şi martorilor şi ajunşi la spital, petentul a refuzat recoltarea, invocând că este lovit la un picior şi după ce a fost văzut de medicul de gardă, a refuzat orice tratament, fără a acuza alte leziuni, după care s-au deplasat la sediul IPJ Braşov pentru declaraţii, unde petentul a refuzat să dea declaraţii, însă martorii au relatat cele întâmplate.
La data de 8 aprilie 2005, la I.P.J. Braşov s-a format dosarul nr. 400173 privind pe numitul C.I., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 79 alin. (4) din OUG nr. 195/2000, la data de 9 mai 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia, iar la data de 9 decembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată a petentului pentru infracţiunea menţionată.
În aceste condiţii s-a constat că faptele poliţiştilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. (patru fapte) şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei soluţii s-a formulat plângere la procurorul general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, plângere respinsă, arătându-se în esenţă, că starea de fapt descrisă de petent în plângere este în vădită contradicţie cu starea de fapt reală, care rezultă din probele administrate în cauză, din care rezultă că poliţiştii au fost îndreptăţiţi să acţioneze în forţă, aceasta constituind unica posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu, lipsind în mod evident, intenţia care caracterizează latura subiectivă a infracţiunii de purtare abuzivă.
Instanţa constată că afirmaţiile petentului, atât cele din plângerea iniţială, cât şi cele invocate în faţa instanţei, nu corespund cu starea de fapt care rezultă din probele administrate.
Astfel, singurii martori obiectivi sunt cei care se aflau în autoturismul Audi, ce fusese oprit înainte de echipajul de poliţie, respectiv S.I.C. şi R.I., care au relatat că petentul a condus autoturismul jeep şi nu a oprit la semnul regulamentar de oprire executat de unul din poliţişti, continuându-şi deplasarea şi a virat, oprind în dreptul unui imobil, din care au ieşit imediat nişte femei, care au început să ţipe.
Martorii au mai relatat că la urcarea în maşina poliţiei petentul se opunea, se zbătea şi a lovit cu piciorul în maşină şi astfel se explică şi leziunea pe care o prezenta la picior, iar celelalte semne (echimoze pe antebraţ) se explică prin faptul că petentul a fost imobilizat de poliţişti şi urcat în maşină.
Versiunea petentului, că a ieşit la poartă pentru a conduce pe naşa copiilor, martora B.N.M. şi intenţionând să ia ţigări din maşină a pornit alarma este neconfirmată, deoarece nici unul din martori nu a afirmat că ar fi pornit alarma ; soţia petentului a arătat că ea a intenţionat să introducă autoturismul în curte, în timp ce petentul,într-o declaraţie dată în dosarul în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 79 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 că el a intenţionat să introducă maşina în curte.
Martora P.V.P. în declaraţia de la dosar a relatat că soţia petentului intenţiona să introducă maşina în curte şi că a auzit alarma în momentul în care a văzut că petentul era bruscat de doi bărbaţi care îl loveau cu picioarele, acest martor fiind singurul care a arătat că alarma s-a declanşat chiar în momentul în care petentul era lovit.
Martorul H.E.L., în declaraţia de dosar, a relatat că în seara respectivă se întorcea de la o petrecere şi trecând pe lângă locuinţa petentului a observat că acesta se certa cu mai multe persoane care erau cu o maşină de poliţie, moment în care a venit lângă el soţia petentului care i-a solicitat să fie martor şi a observat că maşina petentului era trasă la poartă cu farurile aprinse şi că nu a observat ca poliţiştii să-l bată pe el sau pe cineva din familia lui.
Această afirmaţie a martorului confirmă că petentul a condus autoturismul, pentru că altfel farurile nu ar fi fost aprinse, iar dacă s-ar fi declanşat alarma s-ar fi auzit şi zgomotul specific acesteia.
Depoziţiile celorlalţi martori au fost judicios cenzurate de organul de urmărire penală, deoarece martorii au fie calitatea de rude, fie de afini, astfel că depoziţiile acestora s-au situat de partea petentului, iar agresiunile pretins exercitate de poliţişti asupra soţiei şi fiicei petentului nu au dovedit cu nici un mijloc de probă.
Aşa fiind, se constată că poliţiştii au utilizat forţa pentru a determina petentul să se prezinte şi să fie testat cu fiola alcoolscop, deoarece acesta condusese sub influenţa alcoolului (martorii S. şi R. relatând că petentul emana miros de alcool) şi era unica posibilitate de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, nu au exercitat acte de agresiune împotriva petentului sau membrilor familiei acestuia, astfel că lipseşte intenţia caracteristică şi necesară pentru existenţa infracţiunii de purtare abuzivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.I. criticând-o sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale, în condiţiile în care intimaţii au solicitat infracţiunea de purtare abuzivă în condiţiile menţionate în plângerea cu care a sesizat parchetul.
În esenţă, se arată că situaţia de fapt reţinută de parchet în rezoluţia dată, şi însuşită şi de către prima instanţă nu este corectă fiind în contradicţie cu probele administrate în cauză.
Se solicită să se constate că faptele intimaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen., sens în care să se dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Sesizat prin unul din modurile prevăzute de lege, organul de urmărire dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului se sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen.
În cauză, procurorul după efectuarea de acte de cercetare a constatat că nu se poate pune în mişcare acţiunea penală împotriva intimaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Din analiza probelor administrate în cauză se constată, că în noaptea de 5 aprilie 2005, petentul C.I. a condus pe raza comunei Sânpetru un autoturism şi nu a oprit la semnalul lucrătorilor de poliţie, datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ulterior, a refuzat să se legitimeze şi să fie testat cu fiola alcoolică, adresând ameninţări şi injurii la adresa poliţiştilor respectivi.
În aceste condiţii pentru a putea fi identificat şi pentru a i se recolta probe biologice, cei trei intimaţi, acţionând în vederea îndeplinirii corespunzătoare sarcinilor specifice îndatoririlor de serviciu, l-au condus prin forţă pe petent la Spitalul Judeţean Braşov.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că plângerea, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată la aproximativ 2 luni după incidentul respectiv, după ce petentul a aflat că este cercetat pentru infracţiunea de sustragere de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este în concordanţă cu probele administrate în cauză, care au fost amplu analizate în sentinţa recurată, lucrătorii de poliţie fiind pe deplin îndreptăţiţi să acţioneze în forţă, aceasta constituind unica posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu.
Potrivit art. 250 C. pen., în forma prevăzută anterior modificată prin Legea nr. 278/2006, constituie infracţiunea de purtare abuzivă, adresarea într-un mod jignitor către o persoană ori lovirea sau alte violenţe asupra acesteia în exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Ori, în cauză, cum corect s-a reţinut, faptei săvârşite de intimaţi îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii respectiv intenţia, aceştia uzând de forţă faţă de atitudinea vădit agresivă a petentului, în ajutorul căruia interveniseră şi alţi membrii ai familiei sale, aceasta fiind practic unica posibilitate de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 25.F din 8 mai 2006 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurentul petiţionarla plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5363/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5523/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
