ICCJ. Decizia nr. 5591/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5591/2006
Dosar nr. 36803/3/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 462 din 13 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 36803/3/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Simion Mihai la pedeapsa de 10 ani închisoare, făcând şi aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 1157 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, secţia a II-a penală, a contopit restul de 725 zile rămas neexecutat din aceasta cu pedeapsa de 10 ani, urmând ca inculpatul să execute în final 10 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a dedus prevenţia de la 5 august 2005, la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea a 3,30 gr. heroină şi a telefonului marca Nokia 3410.
În baza art. 169 raportat la art. 444 C proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a sumei de 820 lei, iar în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în fapt, că în ziua de 4 august 2005, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce vindea martorului denunţător cantitatea de 3,40 grame heroină contra sumei de 15 milioane lei vechi.
Deşi inculpatul nu a recunoscut fapta săvârşită, instanţa a avut în vedere la pronunţarea hotărârii actele de cercetare penală efectuate cu prilejul procedurii flagrantului, declaraţiile martorilor şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, înlăturând apărarea inculpatului care a invocat neregularităţi care ar afecta în opinia sa valabilitatea ca mijloace de probă a unor procese verbale efectuate de anchetatori.
Împotriva sentinţei penale a primei instanţe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în sensul că vinovăţia sa a fost stabilită pe baza unor probe obţinute nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului apreciind neîntemeiată critica formulată de apelant referitoare la nelegalitatea proceselor verbale întrunite de organele de anchetă în procedura flagrantului.
S-a constatat că procesul-verbal întocmit în cursul operaţiunilor pregătitoare procedurii flagrantului a fost semnat de cei doi martori asistenţi care au fost nominalizaţi, ca de altfel şi procesul verbal de percheziţie corporală efectuată asupra inculpatului, fiind respectate dispoziţiile art. 101 raportat la art. 104 C. proc. pen.
Cât priveşte celelalte procese verbale întocmite în cursul urmăririi penale s-a reţinut că pentru acestea legea nu dispune o anumită procedură cu prezenţa martorilor asistenţi, concluzionându-se că apărarea inculpatului, care nu a negat faptul în sine a traficării drogurilor, invocând nelegalitatea probelor, este formală şi nefondată.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a realizat o judicioasă evaluare a probatoriului, stabilind o situaţie de fapt corespunzătoare şi a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă motivele invocate în recurs, susţinând pe de o parte că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, iar pe de altă parte că procesele verbale întocmite de anchetatori în cursul urmăririi penale nu au respectat condiţiile de valabilitate impuse de dispoziţiile procesual penale, respectiv nu au fost semnate de martori asistenţi.
Concluzionând apărarea inculpatului a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, iar în subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, pe care o consideră exagerată.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Neregulile invocate de inculpat cu privire la procesele verbale întocmite de organele de poliţie, nu au fost confirmate în cauză.
Astfel critica inculpatului recurent în sensul că actele respective ar fi lovite de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu s-au încheiat în prezenţa unor martori asistenţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 92 C. proc. pen., nu poate fi primită atâta timp cât din cuprinsul procesului verbal încheiat cu ocazia prinderii în flagrant, în care se fac menţiuni şi cu privire la percheziţia corporală efectuată asupra inculpatului rezultă că a fost întocmit în prezenţa martorilor asistenţi şi este semnat şi de către cei doi martori B.E. şi P.R.
Pe de altă parte conţinutul procesului verbal este confirmat şi de declaraţiile martorului P.R., ale martorilor P.C.C. precum şi ale martorului denunţător N.C.
Aşa fiind, se constată că mijloacele de probă contestate de inculpat au fost obţinute în mod legal, astfel că instanţele în mod corect le-au acordat eficienţă juridică prin coroborare cu celelalte mijloace de probă, stabilind o situaţie de fapt corespunzătoare.
Vinovăţia inculpatului recurent a fost dovedită prin probele administrate în cauză respectiv declaraţiile denunţătorului N.C. care se coroborează cu declaraţiile martorului asistent P.R. care a participat la realizarea flagrantului împreună cu martorul B.E., dar şi cu procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului şi declaraţiile martorilor P.C.C., lucrător la casa de schimb valutar, C.G.C. precum şi cu denunţul şi declaraţia martorului I.V.
Aceasta din urmă audiată în faţa instanţei deşi a negat că ar fi cumpărat droguri de la inculpat, a relatat că în denunţul care l-a făcut, atunci când s-a referit la numiţii „G., M. şi C." l-a avut în vedere şi pe inculpatul S.M.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare, invocat în cererea subsidiară, prin care vizează redozarea pedepsei aplicate se constată că este de asemenea nefondat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, acordând, deopotrivă semnificaţia cuvenită atât pericolul social al faptei reţinute în sarcina acestuia cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului respectiv atitudinea nesinceră a inculpatului, starea de recidivă a acestuia, condamnat anterior la o pedeapsă de 6 ani pentru o infracţiune similară şi eliberat condiţionat la data de 16 martie 2005, astfel încât o reindividualizare a pedepsei nu se justifică.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând cu 5 august 2005 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 518/ A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 5 august 2005, la 28 septembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5531/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5630/2006. Penal → |
|---|
