ICCJ. Decizia nr. 5401/2006. Penal. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5401/2006

Dosar nr. 6843/54/2006

Şedinţa publică din 20 septembrie 2006

Asupra recursului penal de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 161 din 22 februarie 2006 Judecătoria Novaci, în baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii B.C. şi B.N. la câte 500 lei amendă la plângerea părţii vătămate M.N., iar în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., punându-se în vedere dispoziţiile art.83 C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la 500 lei amendă, constatându-se că prin sentinţa penală nr. 136 din 17 februarie 2005 a Judecătoriei Novaci a mai fost condamnat la 5.000.000 lei amendă cu art. 81 C. pen.;

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilită prin sentinţa de mai sus, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei aplicate prin sentinţa sus-menţionată, alături de pedeapsa aplicată prin sentinţa recurată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1000 lei.

S-au pus în vedere inculpatului B.I. dispoziţiile art. 631 C. pen. şi art. 425C. proc. pen.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 150 lei despăgubiri civile către partea vătămată M.N.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul parte vătămată M.N. la 300 lei amendă la plângerea părţii vătămate B.I., iar în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

S-a respins cererea de despăgubiri formulată de B.I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut că la 28 august 2005, între părţi a avut loc un conflict, ocazie cu care inculpatul parte vătămată M.N. şi inculpaţii B.I., B.N. şi B.C. s-au lovit reciproc.

Împotriva sentinţei au declarat recurs inculpaţii, fără a-l motiva.

Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 566 din 6 aprilie 2006, a respins, ca nefondate, recursurile declarate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii, fără a preciza motivele.

Prin Decizia nr. 615 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpaţi cu menţiunea că au atacat o hotărâre definitivă.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul B.I. a declarat din nou recurs.

Deşi legal citat recurentul nu s-a prezentat pentru susţinerea recursului declarat.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 361 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu apel sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pe de altă parte,art. 279 C. proc. pen., stabileşte că punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Cu privire la acest aspect, art. 180 alin. (3) C. pen., dispune că acţiunea penală se pune în mişcare pentru art. 180 alin. (1) şi (2) la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Este evident în raport de prevederile amintite că aceste sentinţe nu pot fi atacate decât cu recurs, cale de atac folosită de recurentul inculpat şi respinsă prin Decizia nr. 566 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Gorj.

Folosirea oricărei căi de atac ordinare împotriva acestei decizii definitive este inadmisibilă, aşa cum, de altfel, este şi recursul declarat de partea vătămată B.I.

Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca inadmisibil cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva decizie penale nr. 615 din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5401/2006. Penal. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs