ICCJ. Decizia nr. 5366/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5366/2006
Dosar nr. 35604/2/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:
A respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi a condamnat pe inculpatul P.A., pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 alin. (2) C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere stabilind un termen de încercare de 9 ani.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., prezentându-se o dată pe lună, în ultima zi de marţi a lunii calendaristice la circa de poliţie de la domiciliul său.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, în baza art. 254 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus prevenţia începând cu data de 31 octombrie 2005 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul la restituirea sumei de 15.000.000 lei ROL martorilor-denunţători B.G. şi B.D.C.
A constatat că martorul denunţător F.V. a primit de la organul de urmărire penală suma de 3.000.000 lei ROL, folosită la dovedirea infracţiunii.
A obligat inculpatul la 1.200 lei ROL cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
În data de 29 martie 2004, martorul denunţător F.V., în calitate de mandatar al familiei B.G. şi B.D.C. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti privind vânzarea ilicită a apartamentului situat în Bucureşti, de către SC C. SA lui O.A.
Petenţii au susţinut că au cumpărat teren şi şi-au construit apartamente împreună cu alţi 8 viitori colocatari, în anul 1966. În anul 1974, numiţii B.G. şi B.D.C. au plecat în S.U.A., după ce în prealabil achitaseră contravaloarea apartamentului, în sumă de 160.630 lei la acea vreme, închiriindu-l înainte de plecare unchiului şi mătuşii lor, familia P. Prin Decizia nr. 1812 din 15 decembrie 1976, Primăria Municipiului Bucureşti a trecut apartamentul în proprietatea statului, în baza art. 21 şi 31 şi art. 4 din Decretul Consiliului de Stat nr. 223/1974, acordându-le foştilor proprietari suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri, aceştia însă, refuzând-o. Prin contractul nr. 10 din 8 august 1977 apartamentul în cauză a fost închiriat de I.C.R.A.L. Cotroceni, printr-un schimb de locuinţă cu familia P., numitului O.I.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 665/ A din 17 martie 2005, definitivă şi irevocabilă, a admis cererea în revendicare formulată de B.G. şi B.D.C., obligând totodată Primăria Municipiului Bucureşti şi SC C. SA să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie, apartamentul situat la adresa indicată. Ca urmare, cu adresa nr. 7087 din 8 decembrie 2005, SC C. SA comunică numitei O.A. faptul că începând cu data de 20 septembrie 1995 au încetat raporturile contractuale dintre părţi, pentru stabilirea şi plata chiriei urmând a se lua legătura cu noii proprietari.
Ulterior însă, prin Decizia penală nr. 3670 din 20 noiembrie 1996, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare formulat de Procurorul General şi a casat Decizia civilă nr. 665/ A din 17 martie 195 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, menţinând sentinţa civilă nr. 4293 din 9 iunie 1994 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti prin care se respinsese acţiunea în revendicare introdusă de foştii proprietari. Ca urmare, s-a emis o nouă decizie nr. 73 din 12 ianuarie 1998 de către Primarul general al Municipiului Bucureşti prin care se preia în proprietatea statului apartamentul în litigiu, încheindu-se un nou contract cu nr. 122 din 10 martie 1998 cu O.A.
La data de 22 iunie 1999 SC C. SA vinde apartamentul acesteia, încheindu-se contractul nr. 44504/99, fapt ce a dat naştere la numeroase plângeri din partea foştilor proprietari, prin mandatarul lor F.V.
Plângerea din 29 martie 2004 a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin ordonanţa din 31 martie 2005, prin care s-a dispus neîncepererea urmării penale faţă de numiţii O.A., F.V., M.S. şi M.G. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi totodată s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă judecătoria sector 5 Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 2481 C. pen., presupus săvârşite de către numiţii F.V., M.S. şi M.G. şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), de către numita O.A. Dosarul a ajuns la Secţia 17 Poliţie, fiindu-i repartizat spre soluţionare inculpatului P.A. ce deţinea gradul de comisar şef fiind ofiţer de cercetări penale. Mandatarul soţilor B.G. şi B.D.C. se interesa periodic de stadiul în care avansau cercetările, interesul ca acesta să se finalizeze cât mai repede şiprintr-o trimitere în judecată, numai în acest fel reuşind să rejudece procesul civil şi să-şi recupereze apartamentul. În acest context, între inculpat şi F.G. s-a stabilit o relaţie mai apropiată, în cursul lunii mai 2005, cu ocazia sărbătorilor de Paşti, inculpatul avansând martorului denunţător propunerea de a fi remunerat cu suma de 15.000.000 lei de către foştii proprietari pentru a rămâne imparţial, a urgenta cercetările, a nu ceda presiunilor şi intervenţiilor la care este „supus" şi pentru a da „mai multe mese", tot în beneficiul denunţătorilor. Cum soţii D. se aflau în ţară, pretenţia le-a fost transmisă de către mandatarul lor, aspect cu care aceştia au fost de acord. S-a stabilit ca punct de întâlnire Restaurantul H.M. unde, pe stradă, martorul-denunţător B.G. i-a înmânat, inculpatului, în plic, suma de 15.000.000 lei. Ulterior, acesta l-a şi audiat pe martorul denunţător B.G.
Atât din declaraţiile inculpatului cât şi ale martorului denunţător F.V., în virtutea relaţiei ce se stabilise între ei pe parcursul celor aproape 7 luni de când instrumenta cauza, reiese că s-au deplasat de mai multe ori la o terasă-bar, din apropierea sediului secţiei de poliţie, unde consumau bere sau alte băuturi şi îi dădea relaţii despre stadiul cercetărilor.
Văzând că cercetările trenează în timp, cu toate asigurările date de inculpat, atât mandatarul foştilor proprietari, cât şi aceştia, au început să aibă dubii privind seriozitatea inculpatului, solicitând copii de pe unele acte din dosarul de urmărire penală pentru a se convinge că se lucrează în el. Penultima întâlnire dintre inculpat şi martorul F.V. a avut loc în data de 27 octombrie 2005, când inculpatul l-a asigurat că a terminat urmărirea penală, urmând a înainta dosarul parchetului pentru trimiterea în judecată a celor vinovaţi. Cu această ocazie, inculpatul a solicitat câteva milioane de lei de la martor, reprezentând unele cheltuieli cu copii de pe acte (pe care acesta le ceruse). Martorul a fost de acord, stabilind să se întâlnească pe data de 31 octombrie 2005, când odată cu remiterea banilor va primi şi o copie de pe referatul de terminare a urmăririi penale, pentru a se convinge de buna credinţă a inculpatului, dar şi un răspuns oficial ca urmare a unei cereri depuse la comandantul secţiei.
În dimineaţa zilei de 31 octombrie 2005 însă, martorul s-a prezentat la D.N.A., sesizând fapta de pretindere a banilor de către ofiţerul de poliţie.
În atare condiţii s-a organizat interceptarea audio-video în mediu ambiental a primirii banilor de către inculpat. După ce s-a prezentat la sfârşitul programului (după orele 16) la sediul secţiei de poliţie şi după ce a primit răspunsul oficial urmare cererii depuse pe data de 27 octombrie 2005, inculpatul împreună cu martorul s-au deplasat la terasa din apropriere, unde a consumat 50 gr. vişinată şi respectiv o sticlă de bere. Martorul a vrut să-i înmâneze cele 3 milioane lei, care erau capcanate cu substanţă fluorescentă de către procurorul D.N.A., în incinta localului, însă inculpatul a refuzat pe motiv că-l cunoaşte lumea. După ce şi-au achitat fiecare consumaţia, au ieşit pe stradă, unde martorul i-a întins banii, iar inculpatul i-a primit. După parcurgerea câtorva paşi, acesta a realizat că ceva nu este în neregulă şi a aruncat banii jos. După cca. 10 m au fost înconjuraţi de echipa de supraveghere, constatându-se la verificare, substanţa fluorescentă pe mâinile inculpatului şi fiind găsită şi suma de 3.000.000 lei, pe jos, în apropiere.
Prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva sentinţei, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.A.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a fost criticată hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei, solicitând schimbarea încadrării din infracţiunea de luare de mită, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică dată faptei.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum prevede art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, pe baza probelor administrate, analizate pe larg de către prima instanţă, în cauză a fost stabilită corect situaţia de fapt, care a fost încadrată corespunzător şi în drept, reţinându-se că recurentul inculpat a săvârşit, cu vinovăţie, infracţiunea de luare de mită în formă continuată.
Potrivit art. 254 C. pen., infracţiunea de luare de mită este fapta funcţionarului care, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu, primeşte, pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogăţire.
Elementul material al faptei se săvârşeşte înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.
Folosul poate fi remis funcţionarului înainte sau după încălcarea de către acesta a îndatoririlor de serviciu, cu menţiunea că primirea folosului ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la acela folos dobândit de către funcţionar pentru sine sau pentru altul.
În schimb, infracţiunea de primire de foloase necuvenite este fapta funcţionarului sau a altui salariat care, după ce a efectuat un act ce intra în competenţa sa, primeşte bani sau alte foloase.
Deci o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii este aceea ca bunurile să fie primite de făptuitor după ce a îndeplinit actul care intra în competenţa sa.
Rezultă că nu vor fi incidente dispoziţiile art. 256 C. pen., atunci când primirea banilor, după efectuarea actului de serviciu, a fost precedată de o înţelegere în acest sens care se situează înaintea îndeplinirii actului respectiv.
În acest din urmă caz, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Revenind la cauză se constată că recurentul inculpat a primit diferite sume de bani de la martorul denunţător înaintea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, astfel cum s-a menţionat anterior, respectiv în vederea finalizării dosarului respectiv şi nu drept „mulţumire" pentru un act efectuat.
În consecinţă, în drept faptele recurentului inculpat P.A., ofiţer de poliţie, de a pretinde şi primi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile mai şi octombrie 2005, sumele de 15.000.000 lei şi, respectiv, 3.000.000 lei, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Înalta Curte constată că şi pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa a fost corect individualizată, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
De asemenea, se constată că în raport de circumstanţele pozitive personale ale inculpatului, prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere apreciind că simpla aplicare a pedepsei constituie o garanţie a faptului că nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul P.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5287/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5367/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
