ICCJ. Decizia nr. 5406/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5406/2006

Dosar nr. 2980/33/2006

Şedinţa publică din 20 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 56 din 22 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul P.T., împotriva rezoluţiei nr. 156/P/2006 din 4 mai 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.

S-a reţinut că prin rezoluţia sus-arătată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 247 C. pen.

Cercetările penale efectuate au stabilit că petiţionarul P.T., parte într-un proces aflat spre soluţionare la judecătorul M.C., a acuzat-o pe aceasta de încălcarea normelor de procedură penală deoarece a declarat secretă şedinţa de judecată şi i-a adresat întrebări caracterizate ca fiind „retorice".

Întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat săvârşirea vreunei fapte penale de către judecător, în temeiul dispoziţiilor art. 228 şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.

Soluţia de neurmărire penală i-a fost comunicată petentului, iar acesta, la data de 6 iunie 2006, a formulat plângere împotriva rezoluţiei, adresată Curţii de Apel Cluj.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., petiţionarul trebuia să se adreseze cu plângere împotriva măsurii dispuse de procuror la procurorul ierarhic superior celei care a dispus rezoluţia de neurmărire penală.

Numai după parcurgerea acestei proceduri obligatorii şi după respingerea plângerii conform celor arătate mai sus, petiţionarul se putea adresa cu plângere în faţa instanţei de judecată căreia i-ar fi revenit, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Constatând această situaţie, instanţa de fond a respins plângerea petiţionarului, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petiţionarul P.T., fără a arăta motivele de casare.

Verificând hotărârea atacată din oficiu, potrivit dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

Parcurgerea procedurii prevăzută de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., este obligatorie şi numai realizarea acesteia îngăduie părţii interesate să se adreseze instanţei de judecată cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

În absenţa îndeplinirii acestei etape prealabile obligatorii, plângerea adresată direct instanţei de judecată este inadmisibilă.

Aşa fiind, recursul petiţionarului P.T. este nefondat şi va fi respins, ca atare, iar petiţionarul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.T. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 22 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5406/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs