ICCJ. Decizia nr. 5423/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5423/2006
Dosar nr. 13134/1/2006
Şedinţa publică din 20 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 septembrie 2006, dată în dosarul nr. 4665/42/2006, Curtea de Apel Ploieşti a dispus, printre altele, în baza art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive pentru inculpaţii R.T. şi G.M.
În motivarea soluţiei s-a constatat că măsura preventivă dispusă este legală şi temeinică şi în continuare subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.
În termen legal împotriva acestei soluţii au declarat recurs doar inculpaţii S.G. şi R.T.
Recurenţii inculpaţi nu au motivat în scris recursurile declarate, dar anterior s-a susţinut că nu se mai impunea menţinerea măsurii arestării, solicitând revocarea şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor.
Recursurile sunt nefondate.
În cauză arestarea inculpaţilor s-a dispus cu respectarea dispoziţiilor art. 148 şi 149 C. proc. pen., în condiţiile în care s-a reţinut, din probele administrate până la acest moment că, inculpaţii au participat la comiterea unei tentative la omor calificat.
De altfel, prin sentinţa penală nr. 245 din 1 iunie 2006, Tribunalul Prahova, reţinând pe baza probelor administrate vinovăţia celor trei inculpaţi, a hotărât condamnarea lor, la pedepse de 8 ani închisoare S.G., şi 9 ani închisoare, pentru inculpatul R.T.
În acest context, în mod corect instanţa de apel, conformându-se dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., şi art. 3002 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă, pe de o parte, pentru că a constatat că măsura este legală, iar pe de altă parte, pentru că temeiurile de fapt şi de drept în temeiul cărora aceasta s-a dispus, se menţin şi în prezent.
Pentru aceleaşi considerente soluţia se va menţine, ca legală şi temeinică şi recursurile declarate de inculpaţi se vor respinge, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.G. şi R.T. împotriva încheierii din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 4665/42/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 140 lei, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpaţilor, în sumă de câte 40 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 5337/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5676/2006. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
---|